Asemenea fiinte nevazute ce populeaza vazduhul satului romanesc, uneori vrasmase, alteori identificandu-se cu sacralitatea insasi, dar intotdeauna periculoase, au o identitate bine precizata in popor, formand o larga paleta a personajelor mitologice. In cartea sa "Descriptio Moldavie", Dimitrie Cantemir numea Ielele "nimfe ale aerului, indragostite de tinerii cei mai frumosi". Originea acestui mit nu se cunoaste, ele fiind intalnite in mitologia romaneasca ca niste fapturi feminine supranaturale, de cele mai multe ori fiind descrise ca niste fecioare zanatice, cu mare putere de seductie si cu puteri magice.
Ielele, se spune ca locuiesc in vazduh, in poduri, in pesteri, pe stanci , in balarii, pe malul apelor si se scalda adesea in izvoare, se hranesc cu flori si beau apa pura din izvoare. De obicei, locul lor de petrecere este in apropierea apelor din padure si a izvoarelor unde se scalda apoi danseaza pana dupa miezul noptii.
Sunt considerate Zane rele care, odata "intrate" in mintea omului ii tulbura creierul, asurzesc urechile si amutesc gura. "Stapanele vantului", nu au trup de carne ci ar fi "naluci" cu chip de femei vesele si frumoase, au aripi si zboara cu parul despletit, dezbracate peste mijloc, cu sanii goi, infasurate in matase alba purtand coroane pe cap. Dintre toate fiintele supranaturale ce pot face rau oamenilor, cele mai de temut sunt Ielele. Aceste fiinte fantastice se pot deplasa cu viteze fabuloase, trecand "peste noua mari si noua tari" intr-o singura noapte, folosind trasuri cu cai de foc. Locul unde au dansat ramane parjolit iar crengile copacilor parlite.
Legende si leacuri
De cele mai multe ori, legenda spune ca ielele umbla in cete de sapte sau trei. In Oltenia sunt considerate fiicele lui Alexandru Machedon si le numesc Catrina, Zalina si Marina. Ele se razbuna atunci cand sunt provocate sau vazute in timpul dansului, pedepsindu-l pe cel vinovat. Dupa ce l-au adormit cu cantecul si vartejul jocului ele il pocesc.
O alta traditie, pomenita de B.P. Hasdeu spune ca "ielele beau noaptea apa de prin fantani si oricine va bea dupa dansele, il pocesc". Intalnirea cu Ielele este extrem de periculoasa pentru oameni. Faptul ca sunt razbunatoare ar fi menirea data de Diavol sau Dumnezeu, fiind asemanatoare cu Eriniile din mitologia greaca si Furiile din cea romana. Toti cei care au reusit sa ingane cantecul Ielelor sunt rapiti sau dispar fara urma. Nici cei care, din intamplare au dormit sub arborii considerati de acestea proprietatea lor intangibila sau beau din izvoarele lor, din vasele ce au fost uitate peste noapte afara, nu scapa de razbunarea Ielelor. Cine, le aude cantecul, ramane mut. Dar oamenii au inventat si leacuri. In sudul tarii si in Moldova, remediul magic-ritual al acestor boli erau Calusarii sau, preventiv, purtau pelin si usturoi la brau ori la palarie.
Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor, fiind o forma de superstitie atestata la multe popoare. De pilda, Tacitus vorbeste in "Anale" despre un grup de romani care "cuprinsi de delir se napustesc cu sabiile asupra centurionilor", dupa ce vazusera o nimfa la un izvor, goala, care "le-a dat sminteala si delir". Frumoase, voluptoase, nabadaioase, Ielele au creat legende cu denumiri diferite, pentru a le imbuna si a nu atrage efectele maniei lor.
IOANA FLORIA
Comentarii