Fabuloasa civilizatie inca, pe care blestemata sete de aur a conchistadorilor europeni a transformat-o intr-un urias fluviu de sânge si suferinta, nu a pierit odata cu incredibilele bogatii furate de invadatori. Si nu doar ca astazi se mai pot vedea, aproape in toata maretia lor, uluitoarele constructii din situri arheologice coborâte parca din alte lumi, ci mai traiesc aievea, pe lânga fascinantele obiceiuri si traditii stravechi, mestesuguri greu de egalat ca performanta chiar folosind cele mai avansate tehnologii actuale.
Peruanii din munti, urmasii incasilor de acum câteva secole, sunt oameni saraci din punct de vedere material. Au insa alte bogatii, de care nicio politica perfida si diabolica nu ii poate lipsi. Printre aceste valori aparent marunte, stiinta de a construi poduri suspendate peste abisuri, numai din corzi confectionate exclusiv din fibre vegetale, pare secventa dintr-un film de fictiune.
Incasii nu foloseau roata, asa ca puntile peste canioanele ametitoare ale Anzilor erau utilizate numai pentru deplasarea oamenilor si a animalelor. Foarte frecvent, infrastructura respectiva – pe lânga care, de pilda, soselele noastre sunt o rusine – era strabatuta de faimosii chaski, mesagerii conducatorilor imperiului, barbati mai degraba asimilabili unor sportivi de anduranta extrema, insarcinati cu transmiterea mesajelor oficiale (nu mai putin uluitoarele „documente” reprezentate de quipu, sforile cu noduri – de fapt, scrierea unica a incasilor!) la sute si sute de kilometri. In memoria civilizatiei stramosilor lor, locuitorii provinciei Cusco repeta anual, de peste 6 veacuri, un ritual fara egal in lume: construirea de punti din corzi vegetale.
Nu vorbim doar despre un mestesug pe care probabil nimeni nu s-ar mai incumeta sa-l practice ca profesie in sine. Inainte de orice, traditia respectiva ilustreaza imensa forta, a unei comunitati unite neconditionat, de a depasi toate piedicile si intemperiile naturale. De 600 de ani, oamenii din Canas reconstruiesc podul suspendat din Q’eswachaka, peste râul Apurimac. Zeci de familii, numarând peste 1.000 de persoane, confectioneaza sute de metri de corzi, care dupa trei zile de efort intens vor fi impletite si intinse dupa o stiinta straveche peste râul involburat, nu departe de podul modern peste care, fireste, azi se trece si cu masina.
Puntea are 28 de metri lungime si e o adevarata capodopera, fapt pentru care a fost propusa catre UNESCO pentru inscrierea pe lista Mostenirilor Civilizatiei Umane. In final, dupa ce traditia a fost din nou implinita, ziua de duminica e rezervata binemeritatelor petreceri cu muzica, dans si buna-dispozitie!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii