Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului (Nativitas Beatae Mariae Virginis) are loc pe 8 septembrie si este cunoscuta sub denumirea populara de Sânta Maria mica. Originea ei se situeaza intre Sinodul al III-lea ecumenic (Efes, 431) si Sinodul al IV-lea (Calcedon, 451). Pe locul din Ierusalim unde traditia crestina sustinea ca s-ar fi aflat casa parintilor Fecioarei, Ioachim si Ana, s-a ridicat intre anii 430-480 o biserica inchinata Mariei. De aici sarbatoarea s-a extins mai intâi in Rasarit apoi, incepând din secolul al VII-lea si in Apus. Papa Serghie I (687-701) o introduce, primul, la Roma.
Roman Melodul compune, in secolul al VI-lea, Condacul si Icosul pentru aceasta sarbatoare. La Utrenie se cânta un canon scris in sec. al VII-lea de catre Andrei Criteanul, care ne-a mai lasat si patru predici despre acelasi eveniment. Pe 9 septembrie sunt sarbatoriti „Sfintii si Dreptii dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana”. (Cristian Badilita, Evanghelii Apocrife).
Dupa cum stim, cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca si Ioan) nu ne spun nimic despre parintii Mariei. „Protoevanghelia lui Iacob” este cea mai veche apocrifa orthodoxa in care este scris despre parintii Mariei, viata ei, nasterea lui Iisus si uciderea marelui preot Zaharia (tatal lui Ioan Botezatorul). Autorul presupus este Iacob cel Mic, fratele vitreg al lui Iisus, zis si „fratele Domnului” sau Iacob cel Drept si cel putin o parte a acestei Protoevanghelii circula printre crestinii secolului al II-lea.
Occidentul a cunoscut doua reelaborari ale Protoevangheliei: „Evanghelia lui Pseudo-Matei” si „De nativitate Mariae”. Versiunea actuala a fost stabilita de Tischendorf dupa ce a consultat 20 de manuscrise si publicata in culegerea sa „Evangelia Apocrypha” din 1853. Protoevanghelia lui Iacob (scrisa intre anii 36 – 62) a fost cea mai raspândita si celebra Apocrifa, ajungând pâna la noi 150 de manuscrise in greaca (din secolele IV-XIV), plus versiunile siriaca, latina, armeana, copta etc.
Protoevanghelia lui Iacob (Istorisire despre nasterea Preafericitei Nascatoare de Dumnezeu si-n veci Fecioara, Maria) este scris ca un evreu foarte bogat pe nume Ioachim (in greaca Ioakeim, in ebraica Yehoyaqin), nu a fost lasat de Ruben sa aduca primul daruri la Templul din Ierusalim, deoarece nu avea copii. Si astfel s-a dus in pustiu, zicând: „Nu voi cobori la casa mea dupa mâncare si bautura pâna când Domnul si Dumnezeul meu nu se va uita la mine”. Ioachim este identic cu Eliachim si in legendele latine ulterioare, tatal Fecioarei va fi numit adesea Elie.
Si astfel Ana, femeia lui, plângea si se izbea cu pumnii in piept din doua pricini, zicând: „Asa sa-mi pedepsesc vaduvia si pântecele sterp”. De ziua cea mare a Domnului, Ana „s-a gatit in haine de mireasa si pe la ceasul al noualea a coborât in gradina sa se plimbe”. Ceasul al noualea este ora trei dupa-amiaza. „Si, iata, un inger al Domnului a venit asupra ei si i-a zis: Ana, Ana, Domnul a implinit ruga ta: vei prinde samânta in pântec si vei naste prunc”. Apoi au venit la ea doi ingeri si i-au zis: „Iata, barbatul tau se intoarce acasa cu turmele. Caci un inger al Domnului a coborât la el si i-a zis: «Ioachim, Ioachim, Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea; coboara cu turmele din pustie caci, femeia ta, Ana, va ramâne grea»”.
„Va ramâne grea”, adica va concepe (la viitor) este versiunea din secolul al X-lea. Cea originala si din secolul al III-lea, are verbul la trecut: „a ramas grea”, a conceput. Pe acest cuvânt sute de ani s-au dus aprinse lupte dogmatice intre catolici si protestanti. Daca verbul este la viitor, adica va concepe, „va ramâne grea”, inseamna ca Ioachim este tatal biologic al Mariei, teza imbratisata de crestinii protestanti. Daca verbul este la trecut, adica a conceput, „a ramas grea”, inseamna ca Ana a fost insamântata artificial de ingeri cu un ovul gata fecundat in vitro si Dumnezeu Yahweh este tatal Mariei, teza imbratisata de crestinii catolici si ortodocsi.
Protestantul Conrady pune accent pe caracterul docetist al Protoevangheliei lui Iacob. In versiunea docetista (de la grecescul dokein = a parea), Iisus „s-a nascut prin Fecioara si nu din Ea. Coborât in pântecele Fecioarei, El a venit in lume printr-o simpla trecere, iar nu prin zamislire. Maria a fost pentru El nu o mama, ci o cale” (Tertulian 150-240, De carne Christi).
Asadar, pentru docetisti, Iisus n-a facut decât sa treaca prin Maria, ca apa printr-o albie de râu. Rationamentul este valabil si pentru conceperea Mariei de catre Ana (C. Badilita, Evanghelii Apocrife). Fara doar si poate ca astazi spunem ca Ana si Maria au fost „mame-surogat”, deoarece le-a fost implantat in uter un ovul gata fecundat in vitro. Ingerii au realizat practic aceasta concepere si deci Dumnezeu = Yahweh (Iehova) este tatal Mariei si al lui Iisus. Astfel cadem in pacatul sa spunem ca Ioachim este tatal Mariei si Iosif este tatal lui Iisus.
„Dupa noua luni Ana a nascut”. Dupa versiunea armeana, Ana o naste pe Maria in luna a saptea si moasa ii spune: „Ai nascut o fata, dar foarte frumoasa, chipesa, pura, fara nici un cusur”. Apoi „Trecând zilele cuvenite Ana s-a spalat, si-a alaptat pruncul si i-a pus numele Maria”.
Evanghelia lui Pseudo-Matei a fost elaborata in a doua jumatate a secolului al VI-lea, dupa un original din secolul I. In plus din ea aflam ca Ioachim „Când implini douazeci de ani o lua de sotie pe Ana, fiica lui Isahar, tot din tribul sau, adica din neamul lui David. Dar desi au trait impreuna vreme de douazeci de ani, ea nu i-a daruit nici fete, nici baieti”. Dupa ce ingerul care i-a vestit in gradina ca Dumnezeu a hotarât sa-i dea rod in pântece, „Atunci ea, tremurând de frica, din pricina celor vazute si auzite, intra in odaie, se arunca pe pat de parca ar fi fost moarta, si ramase toata ziua si toata noaptea rugându-se plina de cutremurare”.
Ana a ramas de la ora trei dupa masa pâna mâine dimineata intr-o stare de prostratie vecina cu moartea, deoarece ingerul prima data a anesteziat-o pe cale electromagnetica (la nivelul creierului) si ulterior i-a implantat ovulul gata fecundat in vitro. Astazi in permanenta se fac anestezii locale sau generale pe bolnavi in toate spitalele. Deci Ana este doar o mama-surogat pentru Maria, tatal adevarat fiind Dumnezeu = Iehova. Un alt inger sub forma unui tânar ii spuse lui Ioachim: „De aceea coboara din munti si intoarce-te la nevasta ta – o vei gasi insarcinata. Caci Dumnezeu a stârnit in pântecele ei samânta de viata; Lui trebuie sa-i aduci multumire”.
Aici avem dovada convingatoare ca ingerul a insamântat-o artificial pe Ana. Astazi fertilizarea in vitro si implantarea embrionilor obtinuti in uterul viitoarelor mame este o practica medicala curenta. In antichitate fetele se maritau la 14-15 ani si chiar mai devreme, practica mentinându-se pâna acum aproximativ 50 ani. Când ingerul i-a implantat embrionul obtinut printr-o fertilizare in vitro, Ana avea 34-35 ani.
Este posibil sa nu-i fi functionat ovarele, dar uterul la acea vârsta a fost perfect sanatos, dovada ca a nascut-o pe Maria. In jurul anului 1950 James D. Watson (cel care a descoperit dubla elice a codului nostru genetic, adica a celor 2×23 cromozomi, fiind si laureat al premiului Nobel in anul 1953) a emis teoria stiintifica a panspermiei cosmice, conform careia Pamântul a fost insamântat cu viata de spermii prezente in spatiul cosmic. Deci cerul este viu.
Intr-o versiune in hexametri a Evangheliei lui Pseudo-Matei, compusa in secolul al X-lea de catre stareta unei manastiri din Gandersheim, pe nume Hrotswitha, apare alegerea numelui Maicii Domnului. Iata fragmentul: „Dupa ce s-au implinit cele noua luni / A sosit ziua mareata in care preacinstita Ana a nascut o fata ce avea sa fie slavita in toti vecii. / Iar dupa opt zile au fost chemati mai intâi preotii / Care, dupa vechiul obicei, trebuiau sa aleaga / Numele copilei si sa o sfinteasca. / De fata cu toti Ioachim a inaltat urmatoarea rugaciune: / «Rege al cerului, Tu, care dai nume stelelor / Arata printr-un semn de sus / Ce nume este vrednica sa poarte aceasta frageda copila!» / Spuse si dintr-o data a rasunat un glas puternic din tarii / Poruncind ca pruncul fara seaman sa se numeasca Maria, / Ceea ce in limba noastra inseamna «Steaua marii» / Acest nume i-a fost sortit pe merit sfintei copile / Caci astrul stralucitor ce lumineaza in veac / A fost incoronat de Cristos, regele etern”.
In greaca Maria inseamna doamna, alteta, cea placuta, imparateasa. In ebraica Maria este Miriam, cum s-a numit si sora lui Moise. Dar numele Maria vine din Babilonul antic in urma cu 6000 de ani, unde zeita-mama era adesea numita „Madona”, adica „Doamna mea”. In latina se scrie „Mea Domina”, iar in italiana „Madonna”. Dar anul nasterii?
Ambele evanghelii apocrife ne spun ca la vârsta de trei ani, Maria a fost dusa si lasata la Templul din Ierusalim in grija preotilor. In Protoevanghelia lui Iacob este scris ca „Iata, Maria a petrecut 12 ani in Templul domnului. Ce facem cu ea, ca nu cumva sa ne pângareasca locul de rugaciune!?” Si astfel Iosif a luat-o sa aibe grija de ea pâna se va casatori. Deci Maria a plecat din Templul din Ierusalim când a implinit 15 ani si l-a nascut pe Iisus la 16 ani.
In Evanghelia lui Pseudo-Matei este scris „Când implini patrusprezece ani, fariseii profitara de ocazie si-i spusera ca legea stramoseasca nu-i mai ingaduia sa ramâna in Templu”. Aceasta evanghelie plaseaza la implinirea vârstei de patrusprezece ani plecarea Mariei din Templul din Ierusalim si, deci, nasterea lui Iisus la vârsta de 15 ani. In apocrifa „Viata lui Iosif tâmplarul” scrisa in secolul al IV-lea, Iisus le vorbeste apostolilor:
„Iar in cel de-al patrusprezecelea an al vietii sale Eu, Iisus, Viata voastra, am venit sa locuiesc in pântecele ei din propria mea voie”. Conform acestei apocrife, Maria l-a nascut pe Iisus la vârsta de 15 ani. Consider cea mai demna de incredere Protoevanghelia lui Iacob, fiind cea mai veche si scrisa de fratele vitreg al lui Iisus, care a si stat la baza celorlalte apocrife. In consecinta, Maria l-a nascut pe Iisus la vârsta de 16 ani, adica in anul 7 i.Hr.
Deci nasterea Mariei a fost in Ierusalim in anul 23 i.Hr. Când Maria s-a nascut, Ioachim a avut 41 de ani si Ana 35 de ani. Versiunea armeana a Protoevangheliei spune ca parintii Mariei au murit la un an dupa incredintarea ei Templului din Ierusalim si Maria a tinut doliu 30 de zile. Adica Ioachim si Ana au murit in anul 19 i.Hr., la vârsta de 45 de ani Ioachim si 39 ani Ana.
In concluzie, punctele de referinta ale nasterii religiei crestine sunt: anul 23 i.Hr. nasterea Mariei, intrarea in Templu a Mariei in anul 20 i.Hr., marti 2 decembrie anul 7 i.Hr. nasterea lui Iisus, vineri 3 aprilie anul 33 moartea lui Iisus, duminica 5 aprilie anul 33 invierea lui Iisus, joi 14 mai anul 33 inaltarea lui Iisus, duminica 15 august anul 56 adormirea Mariei, marti 17 august anul 56 inaltarea Mariei. Ioachim s-a nascut in anul 64 i.Hr. Si Ana in anul 58 i.Hr.
In Coran la III Sura familiei Imrân, scrie: «Dumnezeu l-a ales pe Adam, pe Noe, familia lui Abraam si familia lui Imrân inaintea celorlalte fapturi, unul samânta celuilalt, caci Dumnezeu aude, stie. A zis sotia lui Imrân: „Doamne, iti juruiesc rodul pântecelui meu, primeste-l de la mine, Tu doar auzi, stii”. Si dupa ce nascu, zise ea:„ Doamne eu am nascut o copila”. Dumnezeu doar stia ce a nascut ea, si un baiat nu e tocmai cu o copila! – „eu am numit-o Maria si o pun pe ea si samânta ei sub scutul Tau fata de Satan cel batut cu pietre” .
Domnul ei o primi cu primire buna si o lasa sa creasca cu crestere buna si Zaharia se ingrijea de ea. De câte ori venea Zaharia in camara ei afla el la ea mâncare. El zise: „ O, Maria, de unde aceasta?” Ea zise: „Aceasta este de la Dumnezeu, caci Dumnezeu il ingrijeste pe cine voieste, fara sa faca socoteala”.» (semnele 30 – 32).
Aceasta Sura trateaza in mare parte despre familia lui Iisus. Mohammed (569 – 632) il numeste Imrân pe Ioachim, tatal Preacuratei Fecioare Maria. Sotia lui Imrân, este Ana. Zaharia era preot când Maria locuia in Templu, de la vârsta de trei ani pâna la cincisprezece ani, adica in intervalul anilor 20 – 8 i.Hr. In aceasta perioada Maria era hranita de un inger. Zaharia este si tatal lui Ioan Botezatorul.
Dupa parerea lui Mohammed, Elisabeta (sotia lui Zaharia si mama lui Ioan Botezatorul) este o sora a Mariei. Satan se numeste batut cu pietre pentru ca el voia sa-l seduca pe Avraam, ca sa nu-l jertfeasca pe Ismael (musulmanii cred ca Ismael, nu Isaac, avea sa fie jertfit). Atunci Avraam l-a alungat pe Satan de la sine cu pietre. De aceea musulmanii pe vremea pelerinajului, când ajung lânga Mekka arunca cu pietre ca sa-l alunge pe Satan.
ec. Turcu Vasile
Membru al Academiei de Stiinte New York, SUA
Comentarii