Asezat pe malurile râului Ravi, in nord-estul Pakistanului, aproape de granita cu India, orasul Lahore fascineaza cu eleganta constructiilor sale, cu multimea minaretelor si stralucirea cupolelor. Hindusii au o legenda ce spune ca aceasta asezare a fost intemeiata de Loh, un fiu al lui Rama si reincarnare a lui Visnu. Istoria e invaluita in taine, necunoscându-se prea multe despre inceputurile sale.
Cucerit de musulmani, orasul a cunoscut o glorie fara precedent, in special dupa ce populatia a trecut la islamism, la inceputul celui de al doilea mileniu. Devenit capitala a dinastiei ghasnavide intre 1099-1114 si 1115-1193 orasul a facut parte apoi din Imperiul Mogul intre 1524 si 1707. A fost trecut sub dominatie persana (1737-1740), afgana (1748) si ulterior a Regatului Sikh (1799-1849). Cucerit de trupele britanice in 1849 a devenit capitala Punjab-ului, pentru ca, din 1947, sa intre in componenta Pakistanului.
Se pare insa ca stralucirea din perioada mogulilor ramâne de neegalat. Atunci, sub conducerea unor sultani intelepti, a devenit unul dintre centrele intelectuale vestite, atragând poeti, artisti si savanti din Persia si Asia centrala. Veneau aici oameni din toate colturile lumii islamice, atrasi de bogatia orasului asezat in unul dintre cele mai fertile tinutului ale tarii, faimosul Pnnjab, „tinutul celor cinci fluvii”, udat de Indus si afluentii sai.
Musulmanii considera ca numele orasului vine de la cuvintele Loh awar, insemnând „cetatea de fier” pentru ca atunci s-a construit in jurul asezarii un zid cu 12 turnuri, in interiorul carora a fost ridicat Fortul Regal, cu palate, curti interioare si bai. In aceeasi perioada a fost ridicata Moscheea Perla cu trei cupole in forma de perla si monumentala poarta Sha-Buri prin care imparatul putea trece calare pe un elefant. Exista de altfel si o scara pentru elefanti, realizata din lemn de esenta tare. Aceasta duce la Palatul Oglinzilor ale carui ziduri sunt impodobite cu mozaicuri si oglinzi mici, de diferite nuante si altele mai mari, fixate in rame de marmura, incrustate cu pietre pretioase.
La inceputul secolului al XVII-lea palatul era locuinta sotiei imparatului. Existau insa si apartamentul Marelui Mogul si o Curte a doamnelor din harem numita „Casa visurilor”, o serie de dormitoare regale, o baie uriasa si „Sala celor patruzeci de coloane” in care se tineau banchetele. Totul emana acel rafinament specific oriental si pe unul din turnurile orasului era scris „Nimic asemanator n-a fost si nici nu va mai fi de aceasta parte a cerului”.
Deosebit de apreciate erau sporturile, asa cum reiese din frescele de pe zidul fortaretei, iar conducatorii erau mari amatori de polo calare, joc originar din Asia Centrala. In afara zidurilor au fost ridicate si alte constructii impunatoare, cum ar fi Moscheea Badshahi, cea mai mare din Lahore, construita din gresie rosie si având trei cupole albe deasupra portalului.
In 1642, in afara orasului, Sah Jahan, unul dintre constructorii Taj-Mahalului, a realizat un parc oriental, Gradinile Shalimar, dispuse pe trei niveluri, impodobite cu banci de marmura, fântâni, insule artificiale si pavilioane. Mausoleele din Lahore sunt si ele invaluite in legende. Astfel, intr-unul dintre ele, devenit apoi capela crestina, se spune ca a fost ingropata una dintre concubinele lui Akbar cel Mare care, surprinzând privirea femeii catre un alt barbat, a zidit-o de vie. Un alt mormânt ne aminteste de savantul Ali Makdun al Hujwiri, mort in 1072, despre care se spune ca prin inteligenta sa lumineaza chiar si din mormânt.
Orasul are acum Universitate (1882), industrie si toate binefacerile vietii moderne, dar in constiinta locuitorilor ramâne, pe lânga un important centru religios si cultural, o farâma din maretia mogulilor de odinioara.
IRINA STOICA
Comentarii