Publicul vede de multe ori doar gloria din spatele marilor roluri de la Hollywood. Pentru fani, anumite personaje devin legendare si par imposibil de separat de actorii care le-au interpretat.
Dincolo de succesul de box office, de premiile si aplauzele criticilor si spectatorilor, numerosi actori au marturisit ca au detestat rolurile care i-au facut celebri. Unii au fost epuizati psihic de personaje, altii s-au simtit captivi într-o imagine care le-a afectat cariera, iar unii pur si simplu au ajuns sa urasca filmele în care au jucat.
Meryl Streep – Miranda Priestly
Putine personaje feminine au ramas atât de legendare precum Miranda Priestly din Diavolul se îmbraca de la Prada, interpretata magistral de Meryl Streep. Desi prestatia ei a fost laudata la nivel mondial, actrita a recunoscut ulterior ca experienta a fost una neplacuta.
Pentru a intra în pielea editorului rece si autoritar inspirat de Anna Wintour, Streep a încercat pentru prima data „jocul de metoda”, o tehnica actoriceasca prin care actorul încearca sa traiasca si sa simta cât mai autentic emotiile personajului, în loc sa le interpreteze doar la nivel exterior.
În timp ce ceilalti actori râdeau si socializau între scene, ea statea singura în rulota, încercând sa pastreze atmosfera glaciala a personajului. Actrita a spus ca s-a simtit „mizerabil” si deprimata pe tot parcursul filmarilor si ca nu va mai repeta niciodata o asemenea experienta.
Miley Cyrus – Hannah Montana
Si Miley Cyrus a vorbit deschis despre efectele negative ale personajului care au transformat-o într-un fenomen mondial. Rolul din Hannah Montana a facut-o celebra înca din copilarie, însa artista spune ca serialul i-a provocat probleme serioase de identitate si imagine corporala.
Miley a declarat ca era fortata sa arate într-un anumit fel: blonda, machiata excesiv si îmbracata strident, desi în realitate nu se identifica deloc cu acea imagine. Presiunea constanta de a fi „perfecta” i-a creat o forma de dismorfie corporala si sentimentul ca nu mai stie cine este în afara personajului.
Brad Pitt – Ahille
Pentru Brad Pitt, experienta filmului Troia a reprezentat un moment de cotitura în cariera. Desi pelicula a devenit un succes urias, actorul a marturisit ca nu si-a dorit cu adevarat rolul lui Ahile. Pitt a explicat ca a fost obligat prin contract sa accepte proiectul dupa ce renuntase la un alt film.
Mai mult, actorul s-a declarat frustrat de modul în care era construit personajul: fiecare scena îl transforma într-un erou perfect, fara mister sau profunzime. Tocmai aceasta experienta l-a determinat ulterior sa aleaga proiecte mai artistice si mai putin comerciale.
Sean Connery si Daniel Craig – James Bond
Putine personaje sunt mai emblematice în istoria cinematografiei decât James Bond, însa atât Sean Connery, cât si Daniel Craig au ajuns sa deteste celebrul agent 007. Connery, considerat de multi cel mai bun Bond din istorie, si-a exprimat în repetate rânduri dispretul fata de personaj, pe care îl considera superficial si exagerat. Relatia tensionata cu producatorii francizei nu a facut decât sa agraveze situatia.
La un moment dat, actorul a declarat direct: „L-am urât mereu pe nenorocitul ala de James Bond. Mi-ar placea sa-l omor.” Câteva decenii mai târziu, Daniel Craig avea sa treaca printr-o experienta similara. Dupa zece ani petrecuti în rolul lui Bond, actorul spunea ca este exasperat de presiunea constanta legata de aspectul fizic si imagine. Craig marturisea ca rolul îl obliga sa fie mereu preocupat de cum arata, lucru pe care îl considera opus adevaratei arte actoricesti.
Gwyneth Paltrow – Rosemary Shanahan
Pentru Gwyneth Paltrow, filmarile la Usuraticul (2001) au fost atât de traumatizante încât regreta si astazi ca a acceptat proiectul. În aceasta comedie romantica, în care interpreteaza personajul Rosemary Shanahan, actrita a fost nevoita sa poarte un costum si un machiaj speciale, care o faceau sa para obeza.
Paltrow a povestit ca experienta a fost profund umilitoare, deoarece oamenii au început sa o ignore si sa o trateze diferit atunci când aparea costumata în public. Actrita spune ca pentru prima data a simtit direct cât de superficial si crud poate fi modul în care societatea trateaza persoanele supraponderale.
GABRIEL TUDOR
Comentarii