Toate dictaturile consuma o uriasa energie pentru a încerca sa realizeze o himera: un „om nou”, supus si docil, gata sa-si ovationeze conducatorii. Din fericire, acest hibrid tip Frankenstein n-a fost obtinut niciodata, oricât de apasatoare si de „inginera” a fost dictatura.
Toate dictaturile consuma o uriasa energie pentru a încerca sa realizeze o himera: un „om nou”, supus si docil, gata sa-si ovationeze conducatorii. Din fericire, acest hibrid tip Frankenstein n-a fost obtinut niciodata, oricât de apasatoare si de „inginera” a fost dictatura. Ceva din procesul acesta încapatânat al dictaturii, din risipa de energie a „regimului democratic” instaurat dupa 1947 surprinde si Bogdan Ficeac în cartea pe care editura „Nemira” a publicat-o sub titlul „Cenzura comunista si formarea omului nou”. Dosarele Marii Adunari Nationale, Hotarârile Consiliului de Ministri, toate celelalte acte normative si instructiuni prezentate, în premiera, în aceasta carte, au jalonat institutionalizarea si dezvoltarea unui halucinant sistem de control informational în România comunista. Pentru cine nu stie, cenzura de partid si de stat s-a oficializat prin Decretul 214, publicat în Buletinul oficial al Republicii Populare Române în nr. 23 din luna mai 1949 în care se spune ca Directia Presei si Tipariturilor din fostul Minister al Artelor si Informatiilor (ce frumos suna!) se transforma în Directia Generala a Presei si Tipariturilor care va functiona pe lânga Consiliul de Ministri al Republicii Populare Române. Ce e omul nou? „Dati-mi un copil de opt ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata” spunea Lenin. Iar Hitler era ceva mai nuantat: „Individul trebuie sa accepte lipsa de importanta a propriei sale persoane , sa se integreze unei puteri superioare si sa fie mândru ca este parte din forta si gloria acesteia”.
Interesant! Ochii vigilenti ai cenzurii
Cenzorii erau mândri ori de câte ori descopereau greseli ideologice sau de exprimare („Locul speculantilor l-au luat magazinele si cooperativele”, Luptatorul, Bacau, 1951; într-un articol intitulat „Industria lemnului si hârtiei în plina dezvoltare” din Rodna Muncitoare din 23 august 1951, cenzorul a descoperit si eliminat acest paragraf: „O parte din fabrici au fost închise sau sunt în curs de lichidare, ca de pilda cele de pe Valea Mare”; „Loctiitorul de maistru, Emil W. din tesatoria fabricii de postav Drapelul rosu din Brasov este proprietarul mai multor inovatii” se scria într-un ziar din Târgu Mures, iar cenzorul, vigilent, comenteaza în raport: „Autorul articolului uita ca astazi inovatorii nu fac pe proprietarii propriilor inventii: ei nu si le speculeaza, ca în societatea capitalista. Nu inventatorii sunt proprietarii inventiilor, ei însisi, ci colectivitatea, caci inovatiile devin un bun al tuturor”; în fine, un titlu aiurea, dat de vreun lacatus devenit peste noapte ziarist la Arad, „Viitorii medici veterinari asigura cresterea nivelului de viata al muncitorilor de la sate” este schimbat în ultima clipa). Un tovaras, pe nume Ionescu Valerian, cenzor de nadejde al vremurilor, raporta la centru cum a descoperit el în ziarul din Caransebes, Uzina si Ogorul, (5 decembrie 1951) o grava eroare: „Era vorba de lipsa literei n din cuvântul muncii care daduse nastere la cuvântul mucii”. Si acest lucru se întâmpla tocmai într-un mesaj adresat tovarasului Stalin! Glume facute de tipografi pentru a exaspera cenzura au fost cu duiumul si au proliferat pâna în 1989. Bogdan Ficeac aminteste doar câteva „perle” tipografice din presa anilor 50. În Scânteia Tineretului, în loc de „fortei economice socialiste” era sa apara „fostei economii socialiste”. În Scânteia, în loc de „în tara se dezvolta miscarea de constituire a activelor cetatenesti” cenzorul raporteaza ca a descoperit „se revolta miscarea…”. În Sportul Popular, în loc de „CC al PMR”, linotipistul, pus pe sotii, a cules „Ca Ca al PMR”. Tot în Scânteia, într-un citat dintr-o scrisoare a lui Stalin, în loc de „face imposibila înrobirea” era sa apara „face posibila înrobirea”. Alte exemple, in numarul viitor.
Comentarii