In timp ce explorau zona dintre Palavas-les-Flots si Carnon din sudul Frantei, membrii unui grup de scufundatori au descoperit o padure pe fundul unei foarte vechi albii de râu, ascunsa astazi sub nisip.
La o prima evaluare, se pare ca acesti copaci erau stejari si alte foioase. „Nu sunt bucati de copaci purtati de valuri si nici ramasitele vreunei ambarcatiuni scufundate, ci mai degraba trunchiuri de arbori cu propriile lor sisteme radiculare”, a afirmat Jean-Yves Jouvenel, membru al grupului de cercetare arheologica din Languedoc. Totusi, oamenii de stiinta au pastrat aceste informatii secrete, pâna când au decis sa le publice.
Analizele de datare cu carbon-14 au condus la concluzia ca fragmentele lemnoase ar proveni de la arbori existenti cu circa 6.000 de ani inainte de Christos. La acea vreme, nivelul marii era cu 10 metri mai scazut decât in prezent. Când acesta a crescut, padurea a fost „inghitita” si apoi, treptat, conservata sub nisip in acest rastimp indelungat. Descoperirea din Franta nu este insa unica. In anul 2005, devastatorul uragan Katrina a lasat in urma, in largul coastelor Alabamei, o padure de chiparosi veche de peste 50.000 de ani.
Copacii erau foarte bine conservati, incât atunci când erau taiati emanau un miros de seva proaspata de chiparos. Padurea subacvatica avea 0,8 km2 si se afla la aproximativ 18 metri adâncime in apele Golfului Mexic. Unele trunchiuri erau foarte mari, având diametrul de peste 2 metri si probabil aveau mii de inele de crestere.
O alta descoperire similara s-a facut in Tara Galilor, in 2014, tot dupa o furtuna puternica. In regiunea respectiva circula o legenda potrivit careia aici a trait cândva o populatie evoluata, care a fost distrusa cu totul de un fenomen ce a produs o inundatie de amploare, motiv pentru care civilizatia necunoscuta a fost numita „regatul scufundat”.
Apele au dezgropat o padure antica despre care cercetatorii presupun ca ar data din Epoca Bronzului, in urma cu 6.000 de ani, situata in apropierea satului Borth, padurea de stejari s-ar fi intins pe kilometri intregi inainte ca valurile marii sa le inece din auza incalzirii globale.
Din pacate, padurile scoase la suprafata de sub apa nu pot supravietui in continuare mai mult de zece ani. In lipsa nisipului care sa le conserve, lemnul se imbiba cu apa si este „devorat” de fauna acvatica. Totusi, oamenii de stiinta sunt convinsi ca mai exista numeroase asemenea vestigii necunoscute inca.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii