Temple, impozante monumente funerare, teatre, bai publice si piete pentru întruniri politice – acestea au fost bijuteriile arhitectonice ale Palmyrei
Citadela durata într-o oaza a desertului sirian, mentionata înca din mileniul II î.Ch.
Temple, impozante monumente funerare, teatre, bai publice si piete pentru întruniri politice – acestea au fost bijuteriile arhitectonice ale Palmyrei
Citadela durata într-o oaza a desertului sirian, mentionata înca din mileniul II î.Ch., Palmyra a fost o permanenta amenintare pentru Roma antica
Perioada de prosperitate maxima s-a datorat reginei Zenobia, care pretindea ca este descendenta din neamul Cleopatrei
Istoria zbuciumata a Palmyrei („Orasul Palmierilor”) s-a datorat exceptionalei importante comerciale si politice a asezarii acestei oaze de civilizatie, în drumul principalelor caravane care parcurgeau traseele cele mai scurte între Orient si lumea mediteraneana, inclusiv Asia Mica. Mentionata de tablite descoperite în Capadochia înca din secolul XIX î.Ch., apoi de vechii greci si arabii nomazi, Palmyra a devenit un important centru elenistic si roman în primul veac dupa Christos. Interesul urias pentru stapânirea acestei înfloritoare asezari, mereu în cautarea independentei fata de puterile înconjuratoare a culminat în timpul domniei împaratului roman Hadrianus, care l-a declarat „oras liber tampon” între persi si romani. În anul 106, cetatea rivala Petra (de pe teritoriul Iordaniei de azi) fusese distrusa si Palmyra (denumita sporadic si Tadmor – Orasul Curmalilor) devenea un centru cosmopolit al comerciantilor de mirodenii, parfumuri, fildes, matase si obiecte de arta. Templele dedicate lui Bel, Rarhibol si Aglibol (zei babilonieni) adunau „cetateni onorabili” din toata regiunea, iar primele grupuri de crestini si-au facut aparitia aici înca din secolul II d.Ch.
Din pacate pentru aceasta bijuterie arhitectonica, familia prea ambitioasa a regelui Odenathus al Palmyrei a generat începutul decaderii. Încercând sa profite de conflictele europene ale Imperiului Roman, Odenathus se declara „rege al tuturor regilor” si începe actiuni militare împotriva persilor. Dar succesele i-au adus moartea. Sotia sa, Zenobia, organizeaza o lovitura de palat si-si ucide sotul. Declarându-se descendenta a celebrei Cleopatra VII (care s-a sinucis în anul 30 î.Ch.), Zenobia face cuceriri pe tot teritoriul Siriei de astazi si debuteaza o campanie de ocupatie în Egiptul de Jos. Mult prea ambitioasa regina voia sa largeasca regatul Palmyrei pentru fiul sau. Dar importanta strategica a acestei oaze l-a determinat pe împaratul roman Aurelian sa formeze un corp special de armata care sa redea suveranitatea romanilor în acea regiune. Legiunile romane asediaza Palmyra si, dupa mai multe saptamâni, curajoasa Zenobia – care nu primise ajutoarele asteptate de la mai multe triburi arabe – este facuta prizoniera si dusa la Roma în anul 274. Dupa ce este umilita (trece în lanturi pe sub Arcul de Triumf aurelian), este exilata la Tibur (Tivoli).
Desi împaratul Aurelian i-a asigurat o existenta pe masura rangului sau de regina, se pare ca Zenobia s-a sinucis la scurt timp, aidoma înaintasei sale egiptene, prin otravire. Treptat, Palmyra devine o simpla cetate de frontiera, orasele Alep si Damasc preluându-i importanta. Ruinele au luat locul edificiilor impunatoare si nici încercarea emirului Fakhr ad-Din (secolul XVII) de a o reface partial nu a reusit. Prin maiestuoasele sale ruine, Palmyra ramâne o oaza de civilizatie a carei glorie s-a stins o data cu regina Zenobia, numita de unii istorici si „Cleopatra desertului”.
Astronautii chinezi gatesc în spatiu
Cuptorul cu aer cald livrat la bordul statiei spatiale chineze de capsula...
Comentarii