Panica o reactie pe care trebuie sa o evitam

    
     O interesanta si emotionanta scrisoare primita la redactie de la doamna P.I.
    
     O interesanta si emotionanta scrisoare primita la redactie de la doamna P.I. din Focsani readuce in atentie un subiect pe cât de special, pe atât de dificil de tratat: panica. Totul a pornit de la o stire alarmista difuzata de un radio local, ignorata in primul moment. Insa: „In faza a doua am constatat ca devin obsedata de aceasta stire. Dar daca…?” Pasul urmator a fost inevitabil: „am inceput sa ma gândesc din ce in ce mai mult la acest lucru si am intrat intr-o profunda stare depresiva. … Mi-e teama ca toate sperantele mele vor ramâne doar in acest stadiu, de speranta, mi-e teama ca am muncit cinci ani degeaba.” Consecinta vine de la sine: „Nu stiu ce se intâmpla cu mine! Am o stare groaznica. Mi se pare ca tot ce fac este inutil, ca ni s-a semnat deja sentinta de condamnare si atunci ce rost mai au toate astea? Nu cred ca e normala aceasta panica (sau poate e!), adica nu putem sti nimic sigur, daca se va intâmpla sau nu. Oare exagerez eu?”    
         
     – Stimata doamna ANCA DONTU, ca psiholog, ce ne puteti spune? Exagereaza intr-adevar doamna P.I.? Si, in fond, cum se defineste si cum se instaleaza panica?    
     – Panica este o reactie de frica ingrozitoare, teama disproportionata, care pare la un individ sau la un grup, la ivirea brusca a unui pericol deosebit de amenintator. Este un comportament firesc in asemenea situatii, dar aceasta nu inseamna ca este si de dorit.    
     Panica este favorizata de zvonuri alarmiste, lipsa informatiilor de specialitate, pe fondul unei stari de „oboseala”, labilitate fizica si psihica. In aceste conditii, comportamentul de panica se declanseaza cu usurinta la aparitia pericolului respectiv, tinându-se cont mai putin de gravitatea reala a situatiei. Studiile facute de sociologi si psihologi asupra comportamentului oamenilor in timpul evenimentelor devastatoare – precum cutremure, eruptii vulcanice, inundatii si incendii de mari proportii – au scos in evidenta un scenariu cu cinci faze: 1) Frica elementara, care paralizeaza comportamentul; 2) Conduita de fuga, de parasire precipitata a locului cataclismului; 3) Reactivarea relatiilor de colaborare cu cei din jur, pentru depasirea situatiei amenintatoare; 4) Participarea propriu-zisa la actiunile comunitatii de reorganizare a vietii sociale; 5) Posibila aparitie, dupa inlaturarea pericolului imediat, a unor crize psihice de scurta sau mai lunga durata (efecte post-traumatice).    
     Panica se regaseste in primele doua faze, in care gândirea rationala este afectata, oamenii actionând sub impulsul instinctului de supravietuire, in fata caruia nu rezista nici precepte morale, nici reguli sociale. Din pacate, instinctele noastre nu sunt cea mai buna solutie in situatii de acest gen, in care, daca incercam sa ne pastram calmul si ratiunea, sa stapânim panica si sa nu o lasam sa ne copleseasca, reusim sa ne protejam mult mai bine atât pe noi, cât si pe cei din jur.    
     – Care este de fapt factorul uman care contribuie la instalarea panicii?    
     – Panica este declansata de gândul ca viata, integritatea ne sunt in pericol. De multe ori insa, intre realitate si modul in care noi o percepem exista o diferenta, mai mare sau mai mica. Cu cât ne lasam mai mult influentati de emotii in defavoarea gândirii rationale, cu atât s-ar putea ca pericolul sa vina mai mult din noi insine decât din afara.    
     As exemplifica aceasta idee prin situatia creata de panica unui grup mare de oameni, in cazul unui cutremur de intensitate relativ moderata, care nu prezinta, in mod normal, o amenintare pentru viata indivizilor (bineinteles, ei nu au cum sa stie acest lucru). Daca oamenii se afla intr-un spatiu inchis (intr-o incapere) si se creeaza panica, toti vor dori sa fuga de acolo in acelasi timp si se poate intâmpla ca ei sa se calce realmente in picioare in graba de a iesi mai repede pe usa, provocând, astfel, ranirea grava sau chiar moartea unora dintre ei; aceasta, desi ar fi existat chiar inauntrul incaperii locuri potrivite pentru a se adaposti (iar cladirea respectiva nici nu ar fi suferit daune semnificative in urma cutremurului).    
     Asadar, din cauza panicii, poate aparea si fenomenul victimelor colaterale, care ar putea fi evitat.    
     – Un vector indiscutabil care poate transmite panica este mass-media. Cum considerati rolul care le revine ziaristilor?    
     – Atingem aici un alt punct sensibil: oamenii nu ar trebui sa creada tot felul de zvonuri care circula in mass-media pe plan local, difuzate fie din dorinta de senzational a ziaristilor, fie de diversi asa-zisi prezicatori care vor sa-si atraga clientela. Aceste zvonuri nu fac decât sa „pregateasca” in mod negativ populatia pentru o eventuala catastrofa, facând oamenii sa traiasca sub teroare zile, saptamâni, luni de-a rândul, fara nici un motiv intemeiat. Astfel, la un eventual eveniment, ei vor reactiona exagerat, asa cum am aratat mai sus. In probleme de asemenea gravitate, trebuie luate in considerare numai opiniile specialistilor, care, pe lânga prognoze pe cât posibil de exacte, furnizeaza si informatii referitoare la cum trebuie sa ne comportam intr-o situatie de acest gen, pentru a reduce efectele nedorite.    
     In cazul in care, insa, un cutremur sau orice alta calamitate de proportii s-a produs deja, cu cât pierderile materiale si mai ales umane au fost mai mari, cu atât oamenii care au supravietuit sufera reactii nevrotice si psihotice post-traumatice (de teama, culpabilitate etc.), care sunt firesti, dar nu trebuie tratate cu indiferenta. Este absolut necesar, in aceste situatii, sa se apeleze la sprijin de apecialitate – consiliere sau terapie – pentru a se grabi vindecarea (depasirea starii respective) si a se relua viata in limitele firescului.    
     Dar, cum intotdeauna este mai usor sa previi decât sa „tratezi”, mass-media si oamenii de stiinta si chiar Biserica ar trebui sa-si dea mâna, fiecare in domeniul sau, pentru a bloca tendintele senzational-alarmiste ale sfârsitului de mileniu.    
     Mass-media are, dupa cum am mai aratat mai sus, un rol deosebit de important, pentru ca prezinta, in ochii populatiei, garantii uneori nemeritate. Ziaristii care se respecta ar trebui sa nu se mai joace cu stirile de tot felul, sa informeze, nu sa manipuleze constiinta oamenilor si sa prezinte numai date certe, din surse demne de incredere (pe care sa le mentioneze ca atare), despre fenomenele care urmeaza sa insoteasca, prin coincidenta, sfârsitul secolului si mileniului. De asemenea, tentativele mai putin onorabile ale unora dintre colegii de breasla trebuie semnalate opiniei publice si pedepsite in consecinta.    
     – Dar oamenii de stiinta, Biserica, preotii – mai ales in aceasta vreme când se vorbeste atâta de „sfârsitul lumii”?    
     – Oamenii de stiinta ar trebui, la rândul lor, sa iasa din anonimat si sa aduca, pentru publicul larg, informatii pertinente privind fenomenele naturale care au loc astazi pe planeta noastra si care nu au, de fapt, nici o legatura cu Apocalipsa.    
     Biserica si preotii ar putea contribui, de asemenea, la calmarea „sindromului milenarismului”, reamintindu-le enoriasilor lor litera si spiritul Bibliei, conform careia „Sfârsitul lumii” nu trebuie privit neaparat ca un eveniment de temut, ci mai mult ca o izbavire sufleteasca. In plus, nici in documentele bisericesti nu este precizat cu fermitate momentul Apocalipsei.    
     Nu in ultimul rând, psihologii si sociologii ar putea contribui prin explicarea fenomenului zvonistic si prin diminuarea tensiunilor psihice generate de stirile alarmiste care trezesc in fiecare individ in parte temeri ascunse, sentimente de vinovatie, de neimplinire etc., care inlesnesc de fapt asimilarea zvonurilor si le amplifica semnificatia.    
     – Si ce comentarii s-ar putea face in cazul concret al doamnei P.I.?    
     – Doamna P. I. din Focsani, locuind intr-un oras cu seismicitate maxima, se teme de urmatorul cutremur din România, despre care s-a tot vorbit si scris in ultimele luni. Sursa de informare – tipic zvonistica, pretabila la interpretari si filtrari personale: „Am auzit acum câteva zile, la un radio local, o stire (preluata probabil din vreun ziar «de senzatie») cum ca in perioada urmatoare va avea loc in România un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade, cu epicentrul bineinteles, aici in Vrancea. Se mai faceau si niste estimari cu privire la numarul victimelor, ceva de ordinul zecilor de mii”. Dupa cum v-ati si gândit la un moment dat, stimata doamna P. I., acestea nu pot fi decât simple speculatii, nefiind citata nici sursa de origine a acestei „stiri”, ca sa nu mai vorbim despre estimarea magnitudinii si numarului victimelor, care nu se pot realiza decât cu un grad mare de eroare, la nivelul aparaturii de care dispune tara noastra. Dar dumneavoastra nu v-ati oprit aici. „In faza a doua am constatat ca devin obsedata de aceasta stire. Dar daca…? Intr-adevar, daca e adevarata? Daca e o stire preluata de la Institutul National de Fizica Pamântului (…). Am inceput sa ma gândesc din ce in ce mai mult la acest lucru si am intrat intr-o profunda stare depresiva”. Asadar, in pofida chiar a propriei ratiuni, „v-ati decis” sa credeti in stirea cu pricina, din motive strict persoanle (teama ca nu va veti realiza in profesia pentru care v-ati pregatit, ca nu veti avea timp sa va desavârsiti familia prin aducerea pe lume si cresterea unui copil, ca veti supravietui celor dragi fara de care considerati ca nu puteti trai). In aceasta stare depresiva fiind, cum credeti ca v-ati comporta daca intr-adevar ar veni un cataclism? Cum v-ati putea proteja pe dumneavoastra si pe familia dumneavoastra?    
     Cred ca este de dorit ca fiecare sa fie constient ca propriile probleme, temeri, angoase nu au nici o legatura cu un eventual cutremur sau alt fenomen nedorit si ca, indiferent daca exista o asemenea amenintare sau nu, aceste probleme trebuie rezolvate, pentru a putea duce o viata echilibrata in familie si in societate.