Interviu cu Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, Directorul Spitalului Clinic „Dr.
Interviu cu Profesor Dr. Alexandru Vlad Ciurea, Directorul Spitalului Clinic „Dr. Bagdasar”
– Domnule Profesor, vremea se grabeste, am ajuns spre sfârsit de mileniu si in pragul unuia nou. Cum se aliniaza medicina româneasca, neurochirurgia in particular, la realizarile actuale ale stiintei mondiale?
– In general, partea aceasta de medicina care se numeste neurochirurgie, o parte activa in cadrul stiintelor neurale, incearca sa abordeze cât mai competitiv, mai eficient, toata patologia cerebrala si a maduvei spinarii. In cadrul intregii patologii desprindem patologia malformativa, cea vasculara a sistemului nervos si a creierului, patologia tumorala, traumatica, si apoi sunt si altele degenerative, precum ati auzit de boli ca Alzheimer, parazitare, care afecteaza sistemul nervos… Sunt deosebit de impresionante patologiile la copil – pentru el, pentru familie, pentru copii la scoala, dar si pentru medici, care nu pot gasi imediat o solutie eficienta.
– Care este sentimentul dumneavoastra când stiti ca aveti puterea sa salvati o viata, când deschideti o cutie craniana si „aveti in mâna”, cum sa spun, creierul unui om?
– O sa folosesc cuvintele unei personalitati nemedicale, care a sponsorizat Congresul de neurochirurgie din luna mai a anului acesta din Turcia. Urcând pe podium, el, un om extrem de bogat, a spus: „Sponsorizez acest congres international pentru ca neurochirurgii sunt singurii oameni de pe acest pamânt care au capacitatea si competenta de a atinge substanta cerebrala.
Revenind, in urma cu trei saptamâni, s-a prezentat in serviciul nostru un copil din Constanta. La vârsta de 10 ani si in perfecta sanatate, cade, face o criza de pierderea cunostintei, dupa care urmeaza o cefalee extrem de puternica si o pierdere de constienta, intrând in stare de coma. Serviciul de neurochirurgie din Constanta face primele investigatii de neuroimagerie pe baza de tomografie axiala computerizata si spune ca ar fi o malformatie. Cu semn de intrebare, o modificare de vase in creierul acestui copil. Investigatiile au continuat in Clinica nr. 1 de neurochirurgie a spitalului „Dr. Bagdasar” si au relevat o malformatie imensa, un grup de vase anormale din nastere, care modifica toata structura cerebrala. Si, intr-un anumit moment de tensiune, de alergare, de expunere la Soare, s-a produs aceasta dereglare majora a sistemului vascular, care la rândul ei a influentat sistemul cerebral – din nefericire si noi putem sa avem asa ceva, nu se stie niciodata ce ne rezerva viitorul. Noi am incercat toate mijloacele de rezolvare a unei asemenea situatii si concluzia a fost sa incercam sa abordam aceasta malformatie. S-a procedat in doi timpi, malformatia fiind eradicata in doua operatii. Si cum puteti auzi de la ea personal, fetita se simte acum bine. In curând va pleca acasa.
In urma unei asemenea operatii, structura sistemului nervos se reface in intregime. A doua operatie a durat sapte ore, sub microscop, menajând desigur toate structurile cerebrale si eliminând acea parte care in popor se cheama „de rau”, dezvoltata din nastere in creierul copilului, neavând nici o functie genetica – adica nefiind transmisibila de la parinti.
– A fost nevoie de dotari speciale pentru realizarea acestei operatii?
– Clinica noastra de neurochirurgie, cea mai mare din România si chiar din Europa dupa numarul de paturi, are in momentul de fata toate dotarile de neuroimagerie si chirurgicale necesare. Sigur, in toate aceste dotari, efortul clinicii este foarte mare, mergând din etapa diagnosticului, pâna in cea a urmaririi post-operatorii, care in cazul acestei operatii a fost foarte dificila, inclusiv efectuarea actului chirurgical.
– Exista o legatura cu celalalt caz pe care ati dorit sa ni-l prezentati?
– Nu. Acesta este cazul unui tânar de 28 de ani care poseda, tot din intâmplare, o patologie tumorala dezvoltata pe parcursul a ani de zile si care s-a manifestat in primul rând printr-o scadere treptata a vederii, pierdere de cunostinta si o stare marcata de oboseala. Medicul din orasul sau a diagnosticat apa in creier, hidrocefalie. Noi, facându-i investigatiile multiple prin neuroimagerie, am constatat ca are de fapt o tumora dezvoltata exact pe mijlocul creierului. Ea se dezvoltase si se calcificase in ani si ani de zile. Operatia s-a desfasurat in conditii perfecte, tot asa cu un post-operator foarte dificil si acum il vedeti dupa numai sase zile…
Unui asemenea om, când pleaca, trebuie sa ii poti spune ca este in ordine, ca poate avea copii, ca isi poate face meseria, ca poate avea deci o viata de familie si sociala normala. Pentru mine este o minune.
– Domnule Profesor, intr-adevar ne-ati impresionat cu aceste minuni care stau in mâinile dumneavoastra. Mai spuneti-ne un lucru: ideea unui transplant al creierului vi se mai pare o utopie la ora actuala?
– Toata lumea, in momentul de fata, când ne aflam la sfârsit si la inceput de mileniu, isi pune aceasta problema. Dupa cum ati vazut – si felicit pentru aceasta intregul colectiv de la Spitalul Floreasca – s-a reusit primul transplant de cord din tara noastra, o adevarata performanta a medicinii românesti. Se va putea face in viitor un transplant de celule nervoase, de parti ale creierului sau al creierului intreg? De 20 de ani se fac in lume mari experimente. Se incearca reimplantarea unor portiuni de creier vascularizate intr-un creier degenerat, cu o boala cum este de exemplu Alzheimer. Toate aceste experimente nu au reusit sa surmonteze marea problema pe care ne-a pus-o Natura: poate sau nu creierul sa fie transplantat? Pâna in momentul de fata nu avem date precise. Dar aceasta nu inseamna nimic. Pâna acum 20 de ani nu stiam daca vom ajunge sa facem transplante in flux. Deci totul este posibil. A spune nu, inseamna a-ti nega insasi meseria ta. Viitorul apartine totusi acestor probleme de transplant, de inlocuiri de care organismul are atâta nevoie. Deci, raspunsul este: cred ca totul este posibil in viitor.
Planete similare Pamântului
Un cvartet de exoplanete mici si stâncoase orbiteaza în jurul stelei Barnard,...
Comentarii