Planeta Venus a trecut voioasa prin fata Soarelui

          Istoria si misterul unui balet cosmic
          
          Pâna marti, 8 iunie 2004, nici un pamântean aflat în viata nu se putea lauda ca fusese martorul ocular al spectacolului cosmic oferit de trecerea planetei Venus prin fata Soarelui, pamântenii „neînregistrând” decât 5 astfel de treceri. Ultima oara când fenomenul a putut fi urmarit de pe Pamânt a fost în anul 1882 si când va trece data viitoare, adica pe 11 decembrie 2117, nici un martor de azi, din pacate, nu va mai fi în viata.

          Istoria si misterul unui balet cosmic
          
          Pâna marti, 8 iunie 2004, nici un pamântean aflat în viata nu se putea lauda ca fusese martorul ocular al spectacolului cosmic oferit de trecerea planetei Venus prin fata Soarelui, pamântenii „neînregistrând” decât 5 astfel de treceri. Ultima oara când fenomenul a putut fi urmarit de pe Pamânt a fost în anul 1882 si când va trece data viitoare, adica pe 11 decembrie 2117, nici un martor de azi, din pacate, nu va mai fi în viata.
          
          Pierduta în imensitatea oceanului indian, mica insula parasita Saint-Paul, paradisul pinguinilor si vidrelor, pastreaza urmele unui eveniment al istoriei stiintei: placa comemorativa lasata în acest crater vulcanic partial scufundat de o misiune franceza venita aici sa observe, în 1874, trecerea planetei Venus prin fata Soarelui, penultima din secolul al XIX-lea.
          
          Vedete pe cerul înstelat
          
          Acest spectacol cosmic care a putut fi urmarit marti pentru prima oara în mileniul al III-lea intriga astronomii înca din secolul al XVII-lea, de când Johannes Kepler a enuntat legile referitoare la miscarea planetelor. Asta explica nerabdarea cu care astronomii au asteptat trecerea lui Mercur prin fata Soarelui pe 7 noiembrie 1631, urmata, o luna mai târziu, de Venus. Singurul care nu s-a putut bucura de acest spectacol a fost Kepler însusi care a murit cu un an înainte. În schimb, un francez, Pierre Gassendi, a putut urmari trecerea lui Mercur, chiar daca nu si pe cea a planetei Venus, care n-a fost vizibila din Europa. Ea va fi totusi observata pe 4 decembrie 1639, gratie previziunilor unui tânar pastor englez pe nume Jeremiah Horrocks. Previziunea pastorului a avut meritul de a fi confirmat justetea legilor lui Kepler, desi nu raspundea la o întrebare fundamentala: care este distanta Pamânt-Soare (valoare care astazi este numita „unitate astronomica”).
          
          Venus si distanta Pamânt-Soare
          
          Mai multi astronomi au întrevazut solutia într-un calcul (destul de complicat) al paralaxei solare, adica unghiul facut de doua drepte care pleaca din doua puncte terestre aflate la o distanta cunoscuta spre un punct de pe Soare. Edmund Halley a propus în 1716, pentru rezolvarea acestei probleme, cronometrarea trecerii lui Venus prin fata discului solar. Noua trecere a planetei Venus avea sa se întâmple pe 6 iunie 1761, în timpul Razboiului de sapte ani. În ciuda ostilitatilor, Academia de stiinte din Franta îl trimite pe Guillaume Le Gentil la Pondichéry, în India, dar când nava ajunge la destinatie, locul cazuse în mâinile englezilor. Le Gentil pleaca pentru a observa fenomenul de pe mare, dar tangajul vasului îl împiedica sa obtina vreo masuratoare cât de cât exacta. O alta expeditie engleza n-are nici ea o soarta mai buna: expeditia lui Charles Mason si Jeremiah Dixon este decimata de tunurile franceze care fac 11 morti si 37 de raniti. Refugiat în insula Nauritius, Le Gentil decide sa ramâna acolo pâna la trecerea planetei din 3 iunie 1769, dar rateaza noua sansa din cauza norilor! Totusi, exploratorul englez James Cook reuseste sa observe spectacolul, aflându-se în insula Tahiti. La reîntoarcerea în Franta, în 1771, Le Gentil afla ca toata lumea îl credea mort, si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, sotia lui se recasatorise, iar locul de la Academie îi fusese luat de altcineva. Dar spectacolul lui Venus nu se oprea din asemenea pricini mult prea pamântesti. Urmatorul spectacol s-a înregistrat în 1874, atunci când progresul tehnic si fotografia oferea astronomiei instrumente inedite. Francezi, englezi, germani, americani si rusi se risipesc pe cele doua emisfere pentru locurile din fata. Expeditia amiralului Ernest Mouchez pe insula Saint-Paul se confrunta cu o vreme execrabila, dar în ziua „Z” soarele iese din nori si peste 500 de fotografii sunt facute înainte ca norii sa acopere cerul. În fine, pe 6 decembrie 1882, o multime de cercetatori strabat lumea pentru a fi martorii ultimei treceri a lui Venus prin fata Soarelui, stiind ca nimeni dintre ei nu va mai apuca sa vada urmatoarea trecere, cea din 8 iunie 2004. Printre acestia, americanul Simon Newcomb furnizeaza cea mai buna estimare a epocii pentru distanta buclucasa dintre Pamânt si Soare: 149,59 milioane kilometri. Dupa 130 de ani, cu toate metodele moderne de masurare, cifra exacta a „unitatii astronomice” difera de cea a lui Newcomb cu câteva sute de metri: 149.597.837. Dar s-a mai observat ceva ciudat.
          
          Picatura neagra
          
          Un alt fenomen curios care merita un loc în istoria astronomiei, pentru ca a facut sa curga multa cerneala, este cel al „picaturii negre” (black drop cum spun englezii). Astronomii au observat ca în momentul în care Venus intra pe discul solar, discul planetei Venus care ar trebui sa fie circular este alungit, de forma unei picaturi de apa care cade dintr-o sticla si, în plus, un „pod” de materie se creeaza între marginea planetei si cea a astrului. Fenomenul este foarte scurt, de durata câtorva secunde cel mult. S-a vorbit despre faptul ca numai o planeta care are atmosfera ar putea sa creeze acest efect de picatura. Dar cum pe Venus nu exista atmosfera, cel mai probabil pare a fi vorba despre un simplu fenomen optic cauzat de imperfectiunea instrumentelor de observatie terestre. Sau Venus are atmosfera, contrar cunostintelor noastre!
          
          În loc de adio!
          
          Noi, cei de azi, am mai avea o sansa, totusi. Având în vedere ca astronomii au calculat periodicitatea evenimentului, în cicluri de 8 ani, 121 de ani si sase luni, 8 ani, 105 ani si sase luni si tot asa, ramâne stabilit ca urmatorul fenomen se va înregistra pe 6 iunie 2012, numai ca el nu va putea fi vazut din Europa, europenii putând fi martorii altei treceri a lui Venus prin fata Soarelui de-abia în decembrie 2117. Dar câti dintre noi vor avea atâta rabdare?