Prima confruntare intre civilizatii in Europa      Pe urmele lui Don Quijo

          1. Prima confruntare intre civilizatii in Europa
          Omul modern contra Omului de Neanderthal
          
           „DATA” IMPACTULUI.

          1. Prima confruntare intre civilizatii in Europa
          Omul modern contra Omului de Neanderthal
          
           „DATA” IMPACTULUI. Acum 250-230 de mii de ani, Europa incepea sa fie colonizata de grupuri de hominizi aflati la jumatatea „drumului” dintre maimuta primata si omul modern. Era Omul de Neanderthal (numit astfel dupa zona Germaniei unde a fost localizat prima oara cu certitudine). Erau cete alcatuite din 10-30 de persoane, stadiul rudimentar al inteligentei lor neputându-se manifesta printr-o organizare mai ampla. Dar, aproximativ acum 40 de mii de ani, teritoriul european a inceput sa fie invadat si „colonizat” de un tip superior de hominid, care sosea dinspre est, tot pe traseul Orientului Mijlociu si originar tot din centrul Africii. Paleoantropologii il numesc Omul modern, caci este vorba de Homo sapiens si, comparativ cu neaderthalienii, avea un nivel de civilizatie si cultura mai avansat. Acesta avea sa fie stramosul direct al omului, al lui Homo sapiens sapiens. Ce s-a intâmplat pe parcursul a 10 mii de ani, cât a durat contactul dintre cele doua „rude” (ambele specii având drept stramos comun, probabil australopitecul) ?
          
           INTERFERENTE CULTURALE. Cum s-a desfasurat intâlnirea? Toti paleoantropologii sustin ca a fost un soc pentru ambele „tabere”. Rudimentarii Neandertalieni observau pentru prima oara o specie asemanatoare lor fizionomic, dar cu unele aspecte neobisnuite, dintre care doua au fost decisive in stabilirea invingatorului: unelte si arme mai eficace si comunicarea cu ajutorul vorbirii. Cele doua specimene nu s-au putut ignora mult timp (cum sustin unii specialisti), ci ori s-au confruntat violent pentru spatiul vital (procurarea hranei), ori au inceput sa imprumute unii de la altii atât elemente ale modului de trai, cât si in ceea ce priveste primitivele forme de cult. De exemplu, in timp ce Omul modern isi „venera” mortii cu un rudiment de morminte, Omul de Neanderthal pastra craniul unor conducatori de cete, iar scheletul il ascundea pentru a nu fi devorat de animale. Cei mai multi cercetatori arata ca, desi osul hioid (care permite limbii sa articuleze sunetele) era destul de bine dezvoltat, neanderthalienii nu aveau un vocabular comparabil cu al preopinentilor lor.
          
           DEZNODAMÂNTUL. In pofida faptului ca ar fi putut aparea perechi mixte, inrautatirea treptata a climei in Europa acelor epoci a condus, inevitabil, la confruntare directa. Marea glaciatiune petrecuta acum 30-25 de mii de ani le-a inasprit relatiile. Ambele „tabere” coborau spre sud, iar ciocnirile duceau inevitabil la micsorarea si dezorganizarea cetelor de neanderthalieni. Ultimii au fost identificati in regiunea Gibraltarului. Si, in perioada mentionata, Omul de Neanderthal a disparut din istorie. Este inca o enigma aceasta „evaporare”. Fara sa lase vreo urma genetica sau comportamentala speciei mai evoluate, neanderthalienii au fost hominizi care nu ne sunt in nici un fel stramosi. Ei au reprezentat o ramura aparte a arborelui genealogic uman, care n-a reusit sa evolueze nici macar in contact cu o specie superioara. Este un ilustru exemplu ce contrazice teoria legaturii dintre inteligenta si volumul creierului, caci ambele genuri de fiinte aveau aproape aceleasi dimensiuni ale craniului.
          
          2. Pe urmele lui Don Quijote la Sierra Morena
          
           Putine locuri din Europa emanã un farmec atât de exotic, o fascinatie atât de desãvârsitã ca Sierra Morena, un adevãrat parc aflat la o micã depãrtare de Sevilla, respectiv numai o orã de mers. Stejari bãtrâni de 100 de ani, castani si mãslini acoperã pantele domoale ale dealurilor. Deasupra portocalilor, a iasomiei, a trandafirilor, a lavandei sãlbatice si a rosmarinului se rotesc vulturii iar clopotele turmelor se aud pânã departe. O veche „hacienda”, asemãnãtoare unei fortãrete, dã o patã de culoare oceanului de verdeatã. Ceva mai departe, satul Cozalla de la Sierra te uimeste prin jocul de lumini si umbre pe care îl expune privirilor. În albul imaculat al constructiilor, labirintul strãdutelor înguste pare trasat de un mester cu gusturi ciudate. Toate conduc însã spre „Plaza de toros”, prezentã de altfel în fiecare sat andaluz, împodobitã si aici ca pretutindeni, cu imagini pioase. Peste tot rãsunã pocnetul degetelor de la mâini si al tocurilor în ritm de flamenco. Cafeneaua ascunde în spatele ei câtiva hidalgo vorbãreti si simti amestecul sângelui maur cu cel gitan prin venele locuitorilor. Deasupra satului se înaltã, dominând mica localitate, ruinele vestitei mãnãstiri Cartujo, transformatã în centru de artã si casã de oaspeti. Ajungând aici stii cã ai pãsit pe urmele lui Don Quijote sau ale lui Carmen, pe drumul urmat de Velàsquez, Murillo sau Federico Garcia Lorca. Impresia generalã este aceea cã ai pãtruns într-un film de Carlos Saura sau Tony Gatlif. Oglinzile lacurilor Embrase des Pintado, râurile Vendoval si Arroyo del Castillejo, valea Huéznar si drumurile sãpate în piatrã, ducând spre alte sate andaluze fac din acest loc o oazã de artã si de liniste sufleteascã. Clopoteii de alamã si picturile religioase care împodobesc majoritatea caselor te transportã în vremuri strãvechi pe când viata se desfãsura dupã ritualuri bucolice. Aici se simte mai bine decât oriunde în Spania mireasma Africii de Nord. O prezentã maurã de cinci secole se oglindeste în arhitectura locului în care contrastele te izbesc la tot pasul fãrã a diminua nimic din frumusete.