Puterea de a refuza fericirea

          Când deznadejdea si grotescul domina copios întreaga opera a unui artist de care auzi prima oara, senzatia – aproape certitudinea – este ca ai de-a face cu un barbat care-si ironizeaza cu un talent remarcabil propriul destin. Marturisesc ca am fost surprins sa constat ca autorul unor desene încarcate obsesiv de un „pesimism zglobiu” este o femeie, pe numele sau Laurie Lipton.

          Când deznadejdea si grotescul domina copios întreaga opera a unui artist de care auzi prima oara, senzatia – aproape certitudinea – este ca ai de-a face cu un barbat care-si ironizeaza cu un talent remarcabil propriul destin. Marturisesc ca am fost surprins sa constat ca autorul unor desene încarcate obsesiv de un „pesimism zglobiu” este o femeie, pe numele sau Laurie Lipton.
          Nascuta la New York acum câteva decenii, Laurie Lipton este prima femeie absolventa a Institutului de Arte Frumoase, din Baltimore, cu titlul onorific de maestru al desenului. Cu toate acestea, norocul în cariera si Laurie au fost precum Luna si Soarele; parca se cautau si nu se gaseau. Parasind dezamagita SUA si hoinarind prin mai multe tari europene în dorinta de a se afirma, Laurie si-a vazut apreciata arta abia în 1986, în Anglia, tara în care s-a si stabilit.
          Unul din cele mai mari merite ale acestei artiste de exceptie este ca a crezut în talentul sau de desenator, neîncercând sa sa apuce de pictura – stil care i-ar fi putut aduce mai repede consacrarea. De la simple ilustratii prin reviste prestigioase, Laurie Lipton a ajuns astazi la expozitii personale foarte cautate de public. Asa cum observau unii critici britanici, publicul manifesta un fel de saturatie fata de cromatica agresiva a acrilului (cea mai raspândita metoda contemporana de exprimare a artistilor plastici) si se refugiaza în alb-negru. Carbunele pe care-l mânuieste cu finete Laurie Lipton tradeaza o anume sensibilitate feminina, însa ideile puse în opera sunt ale unei persoane cu o foarte puternica personalitate, care nu se sfieste sa declare ca „este infinit mai greu sa refuzi fericirea, decât sa te bucuri de ea ca un copil care a primit în dar o jucarie, însa apoi o strica din pura curiozitate…” Îmi permit sa afirm ca, studiind desenele artistei, exista si subtile autoportrete printre ele. Este vorba de „Cutia Pandorei”; Laurie pare sa fie acea fetita-papusa care, din nebagare de seama, a dat drumul tuturor vicisitudinilor vietii sa se raspândeasca în lume. Pe de alta parte, poate ca dezabuzata femeie se vede la batrânete, alaturi de un batrân care o ignora, amândoi jucând o comedie a dragostei cu ajutorul unor papusi. Sau poate ca deceptionata Laurie Lipton este femeia spânzurata cu capul în jos deasupra unei mese unde trei batrâne, asezate ca pentru cina, ii savureaza suferinta.
          Cutremuratoare aceasta morbiditate ludica pentru o artista care, foarte probabil, este si femeia din „Garsoniera” suspendata între cer si Pamânt.