Sa lasam capatul estic al lumii, mai exact China unde a ajuns Sf. Xavier, dornic a semena semintele crestinismului si a culege roade bogate, si unde am ajuns în episodul anterior, si sa ne întoarcem de unde am plecat în aventura noastra virtuala, la începutul secolului al XVI-lea si la Europa acelor vremuri.
La vremea marilor descoperiri geografice, dar si a marilor invazii armate pentru cucerirea noilor teritorii si exploatarea bogatiilor acestora. Este vorba despre vremea dramaticei ciocniri dintre civilizatii care s-a produs între 1492 si 1600. Spre deosebire de „razboiul civilizatiilor” proiectat azi si desfasurat sub ochii nostri, razboaiele de acum cinci sute de ani au dus la disparitia unor civilizatii stravechi, necunoscute de europeni pana la acea data.
Ca si în cazul invaziilor din est, atribuite portughezilor, contactul cu civilizatiile din vest s-a produs tot sub spectrul armelor si nicidecum în cadrul unei operatiuni de integrare a culturilor si cooperare. Numai ca în vestul Europei de peste Atlantic, raspunzatori pentru acest mod brutal si distructiv de abordare au fost spaniolii, cealalta putere navala a acelor timpuri. Doar Cristofor Columb, spaniolul, fusese cel care descoperise America pe care el o credea India!
Asadar, „ce-am gasit al meu sa fie”, principiul care era valabil si în jocurile copilariei noastre. Un principiu extrem de avantajos pentru invadatori, chiar daca pentru invadati a fost o pacoste cu consecinte tragice. Putin conta asta în anul 1500. Cinci zone geografice din cele doua Americi au fost afectate de aceste invazii si o sa încerc sa le amintesc pe toate, împreuna cu consecintele lor istorice si culturale.
Deocamdata sa începem prin a spune ca documentele vremii arata ca indienii, descoperiti de spanioli pe „cel de-al patrulea continent” care avea sa se numeasca mai tarziu America, i-au întampinat calduros pe europenii sositi de peste ocean: le-au oferit hrana si apa, ba, mai mult, crezandu-i naufragiati si vazandu-i mai neputinciosi în fata vicisitudinilor unor spatii noi, i-au învatat chiar si tehnici de supravietuire numai de ei stiute.
Numai ca sub masca unor insi neajutorati, se ascundeau oameni dominati de pofte de furt si îmbogatire si patroni de suflete. Veneau doar dintr-o Europa „civilizata” si era normal sa doreasca sa supuna „primitivii” iesiti în cale. Eventual sa-i extermine, chiar daca acei „primitivi” faceau parte din civilizatii stravechi si înfloritoare despre care europenii habar nu aveau.
În fata necunoscutilor, indienii s-au comportat ca în fata reprezentantilor unei puteri divine, unii chiar s-au gandit ca prin tehnologia noilor sositi ar putea rezolva conflictele mai vechi cu triburile dusmane. Conceptie care, evident, le-a fost fatala. Altminteri, situatia se perpetueaza si azi, daca nu la capitolul divinitate, cel putin la speranta ca reprezentantii „democratiilor civilizate” pot deveni aliati în luptele locale cu triburile adverse. Conceptie la fel de fatala azi, cum a fost si acum cinci sute de ani.
E drept ca indienii de la începutul secolului al XVI-lea nu aveau lansatoare de rachete ca azi, nu aveau nici macar tunuri sau pusti asa cum aveau armatele de invadatori spanioli, dar, cu toate acestea, unii au înteles repede cu cine au de a face si i-au tratat ca pe inamici, încercand sa le reziste sau sa-i tolereze cu sila. În scurt timp, indienii, si cei naivi si cei suspiciosi, si-au dat seama de consecintele invadarii spatiului lor nativ si au învatat pe pielea lor ce înseamna tradarea si cruzimea cetatenilor europeni pe care ei îi primisera cu bratele deschise.
Pana la învataminte, sa amintim ca europenii, ca si azi, de altfel, au venit peste civilizatiile din America încarcati cu tehnologie noua, cu idei noi, cu plante si animale necunoscute în America, dar si cu ceva ce avea sa transforme viata celor de pe acolo: pusti si tunuri. De asemenea, au mai adus cu ei boli si infectii împotriva carora populatia indigena nu avea nici un fel de aparare. Ceea ce a urmat a fost o transformare a vietii, o interactiune continua si un mozaic de relatii între indieni, africani si europeni. Dar si un dezastru, asa cum vom vedea în episoadele urmatoare. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii