O carte excelenta de date biografice legate de Titu Maiorescu semneaza Constantin Popescu-Cadem la editura Caritas. În fata instantei documentelor, C. Popescu-Cadem ne prezinta un Titu Maiorescu altfel decât în manualele de scoala, alternative sau nu, universitare sau preuniversitare, oferind date interesante despre activitatea de francmason a criticului si ministrului care a oferit culturii române unicul volum de poezie al poetului nostru national.
Legat de acest subiect ne este prezentata societatea "Junimea" de la Iasi, locul în care marii scriitori moldoveni si-au citit operele, ca fiind o societate francmasonica, dar si o analiza extrem de exacta a "haremului lui Maiorescu", în care descoperim o alta fateta a "seriosului" profesor Maiorescu. "Cu toata luciditatea unei minti distante fata de contingentul efemer si, nu de putine ori, a unei atitudini misogine, datorita frustrarilor sentimentale din mediul familial si ale unei, se pare, virilitati excesive, cerebralul si glacialul, mai mult în aparenta, Titu se abandona în voie placutului anturaj feminin, pe care l-a cultivat cu asidua si cu aristocrata curtenie. S-a logodit repede, la douazeci de ani, ca la 22 de ani sa fie deja însurat. O întâmplare stupida, un fatum hilar, o groapa în mijlocul unei strazi berlineze îl împing în bratele unei nemtoaice. Iubitor de femei sub masca unui intelectual distant, autorul cartii ne prezinta cu suficiente detalii, ceea ce contemporanii numeau "haremul lui Maiorescu", panoplia aventurilor amoroase ale lui T. Maiorescu, profesorul care nu se dadea înapoi din fata nici unei aventuri amoroase, nu de fiecare data platonice. Autorul încearca sa prinda în insectar femeile care au intrat în viata lui Maiorescu, în lumina unor documente analizate cu acribie: Clara Kremnitz, Mite Kremnitz, Cleopatra Lecca, Ana Rosetti sunt numele cele mai cunoscute, pe lânga alte aventuri pe care documentele nu le-au pastrat. Interesanta este analiza pe care o face C. Popescu-Cadem relatiilor speciale, la frontiera incestului, dintre Emilia Maiorescu, sora criticului, si Titu Maiorescu. O iubire patimasa, chiar daca platonica, confruntari dramatice ca între amanti, efuziuni sentimentale speciale, cam acestea au fost relatiile speciale dintre frate si sora: "Într-adevar, Emilie, noi suntem doi oameni – o simt intens – creati si formati unul pentru altul; desfid întreaga omenire sa-mi indice ceva mai bun. Noi trebuia sa fim nu frati, ci soti…pentru ca tu esti obiectul meu, pentru ca eu traiesc în tine si pentru tine…". Cine ar încerca un studiu psihanalist al acestei relatii speciale ar descoperi, cu siguranta, lucruri interesante legate de personalitatea lui Titu Maiorescu. Daca despre unele femei din viata lui Maiorescu se stie, în general, suficient, în privinta Olgai Neumann se poate pune întrebarea: "cine este aceasta exceptionala si enigmatica femeie care a jucat un rol atât de important în ultimii ani ai vietii lui Titu Maiorescu?". Începând din 26 nov/9 dec. 1914 si pâna la 2/15 iunie 1917, însemnarile lui Titu Maiorescu abunda de numele tinerei sale secretare Olga Neumann. Nu este fila în ultimele lui cinci caiete (37-41), nu exista data în care sa nu fie pomenit numele acestei interesante domnisoare Olga Neumann. Exista putine date despre aceasta femeie, ceea ce se stie cu siguranta este ca "ideea si stradania de a-i gasi lui Titu Maiorescu o secretara serioasa si capabila, o infirmiera devotata si instruita, o doamna de companie inteligenta, educata si rafinata, o buna camarada în toate, cu tact si multa pacienta a apartinut Liviei Dymsza", fiica lui Maiorescu spune autorul cartii "Titu Maiorescu, date biografice". O carte care musteste de documente interesante si care se citeste pe nerasuflate.
Comentarii