In perioada 3 noiembrie 1943 – 22 ianuarie 1981, nu mai putin de 18 catastrofe aeriene, in cea mai mare parte inexplicabile, au spulberat peste 60 de vieti, intr-o zona relativ restransa din Franta, situata intre Mont Mezenc, Puy-en-Velay si Masivul Pilat. I s-a spus „Triunghiul mortii” sau „Triunghiul La Burle” (acesta din urma fiind numele unui vant „magic si teribil” si sugerand un mediu dantesc, guvernat de o aglomerare minerala haotica si remarcat prin manifestari extrem de bizare), in interiorul sau parand ca timpul si spatiul au alte dimensiuni decat cele cunoscute.
Pietre care zboara
O intrepatrundere halucinanta de teluric cu elemente din trecutul omenirii, al planetei, al Universului, al zeitatilor face din „Triunghiul mortii” un ecou ciudat al memoriei fara limite. Tristul renume al zonei nu l-a conturat insa numarul incredibil de tragedii aeriene, ci mai ales observarea unor evenimente stranii, intre care cele mai uluitoare se incadreaza in domeniul fenomenelor aeriene neidentificate. Localnicii, care traiesc de generatii intregi la altitudinea de peste 1400 de metri, vorbesc deseori in soapta despre locuri numite sugestiv Muntele Tunetului sau Trecatoarea Infernului, dar si despre asa-numitele „pietre zburatoare” aruncate de forte obscure in inima acestui mormant mineral al aeronavelor pierdute. Sunt doar constatari, pentru ca, din cate se pare, rationalul nu-si are locul aici.
Blestemul pieilor-rosii
Prima catastrofa putea fi usor clasata, ea implicand un bombardier Halifax, care parasuta diverse materiale membrilor Rezistentei din zona, in plin razboi mondial (3 noiembrie 1943). A aparut insa marturia bizara a singurului supravietuitor, care se referea la dereglarea brusca a tuturor instrumentelor de la bordul aparatului de zbor, apoi la o caldura neobisnuita care a invadat carlinga, urmata imediat de un frig glacial. In plus, doi martori de la sol au remarcat foarte clar „o multime de mici lumini de pozitie multicolore”, care inconjurau avionul aflat in cadere. Or, bombardierul aflat in misiune de lupta nu folosea lumini de pozitie, pentru a nu fi detectat usor de inamic. Au urmat multe alte rapoarte, referitoare la alte accidente similare, dar cel care a adus in prim-plan „triunghiul blestemat” s-a petrecut in 1948, cand avionul in care se afla sora presedintelui american Kennedy, Kathleen, s-a prabusit intr-un loc numit „taramul lupilor”. Unii au vazut in aceasta tragedie o prelungire a vechiului blestem al indienilor alungati de pe pamanturile lor, impotriva presedintelui Lincoln si a tuturor succesorilor sai.
Ozn-uri si epave-fantoma
Zecile de tragedii petrecute in „Triunghiul La Burle” se refera atat la avioane usoare, de turism, cat si la aparate militare pilotate de oameni foarte experimentati. Straniu este insa faptul ca, de multe ori, in contextul producerii accidentelor au fost semnalate lumini, triunghiuri, sfere colorate, chiar si „farfurii zburatoare” sau „tigarete zburatoare care bazaiau” – insotitoare ale aeronavelor in cadere. Daca in asemenea cazuri se pot face comentarii nesfarsite, comparabile cu cele strict referitoare la fenomenele aeriene neidentificate, de-a dreptul socante sunt cateva situatii in care avioanele prabusite par, pur si simplu, sa… nu fi existat! In 18 septembrie 1980, deasupra muntelui Devez a fost observat un avion in pierdere de altitudine, inconjurat de flacari si fum, printre martori numarandu-se si jandarmi. Echipele de salvare au rascolit zona, insa fara succes. Nici cea mai mica urma a unui accident aviatic nu a fost gasita si, parca pentru a adanci misterul, niciun aerodrom nu a semnalat disparitii de aparate. Scenariul s-a repetat intocmai in februarie 1981, cand un alt avion cu avarii a fost vazut prabusindu-se, dar nu s-a gasit nici cea mai mica urma a sa. Dosarul a fost clasat.
Un cadavru in plus
Cu doua decenii mai devreme (22 ianuarie 1971), un avion militar Nord-262 a pornit intr-un zbor care trebuia sa dureze circa trei ore. Dupa doua ore, s-a pierdut contactul cu el, iar epava a fost gasita ulterior, in zona „Triunghiului mortii”. Nu au existat supravietuitori, iar intre victime s-au aflat si sapte cercetatori francezi de elita, in domeniul nuclear civil si militar. Faptul foarte curios este ca, pe langa cei 17 pasageri inregistrati oficial, a aparut inca o victima, un cadavru ramas neidentificat. Mai mult, martorii catastrofei au declarat ca aparatul fusese insotit, in cadere, de suieraturi inexplicabile, dar si de doua forme ovoidale luminoase, fenomene la care rapoartele oficiale nu au facut referire. Putem adauga aici si cazul prabusirii unui avion militar englez, in 1963, al carui pilot s-a catapultat, insa nu a fost gasit niciodata. Astazi, in zona „blestemata” continua sa se produca fenomene stranii, dar avioanele au primit culoare de zbor noi, iar ceea ce martorii vad si aud este pus de catre oficiali pe seama „turbulentelor” atmosferice, a unor baloane meteorologice, fragmente de sateliti… Observatorii prefera sa taca, de teama ridicolului sau a ceea ce li s-ar putea intampla, daca vorbesc prea mult.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii