Un remorcher in Cosmos

          Într-un articol precedent am prezentat conditiile în care, urmând sã gãzduiascã un film de anticipatie, statia orbitalã MIR îsi va prelungi „viata” operationalã anul acesta. Fondurile astfel obtinute nu vor putea sã compenseze cheltuielile ocazionate de periodica aducere la bordul statiei MIR, a rezervelor de carburanti etc.

          Într-un articol precedent am prezentat conditiile în care, urmând sã gãzduiascã un film de anticipatie, statia orbitalã MIR îsi va prelungi „viata” operationalã anul acesta. Fondurile astfel obtinute nu vor putea sã compenseze cheltuielile ocazionate de periodica aducere la bordul statiei MIR, a rezervelor de carburanti etc. ceruti de mentinerea statiei pe aceeasi orbitã. Iatã însã cã, la initiativa conducerii unei fundatii americane non-profit (Rick Tumlinson), firma Gold & Apple condusã de financiarul Walt Anderson, a perfectat cu operatorul rus al statiei MIR, consortiul ENERGIA, înfiintarea unei firme de tip „joint-venture” denumitã MirCorp, având scopul de a revitaliza în continuare statia MIR si a-i aduce chiar beneficiari… comerciali! Principala actiune care a fost deja demaratã de MirCorp, cu fonduri de la fundatia FINDS si de la Gold & Apple, este de a dota statia MIR cu un sistem de remorcare electrodinamicã (!), care va fi construit, se pare, de firma americanã Tether Applications din San Diego, si remorcat de modulul Kvant-2 al statiei, de cosmonautii rusi care sosesc la bordul statiei, pentru a o pregãti pentru… film, dar si pentru noul experiment…
          În ce constã experimentul si de ce remorcaj spatial?! Agregatul care va „atârna” de statia MIR, remorcat prin spatiu printr-un cablu lung de… 7 km(!), are rolul nu doar sã tinã cablul întins, ci el poate, periodic, sã dirijeze forta electromotoare care apare în acel cablu parcurs de o parte din electricitatea furnizatã în exces de panourile solare ale statiei MIR, cãtre aceasta din urmã, pentru a o „ajuta” sã contracareze fortele care uzual îi deformeazã orbita, reducând altitudinea acesteia. Atât practic cât si teoretic, problema nu este deloc nouã: în primii ani ai deceniului 1990-2000, o navetã americanã a fost implicatã în remorcarea unui satelit italian, care urma sã „atârne” de un cablu lung de 20 km (!); prin „tragerea” acestui satelit, în cablu urma sã aparã o fortã electromotoare datoritã miscãrii conductorului respectiv prin câmpul magnetic terestru… Toate au fost „bune si frumoase” pânã când s-au demarat operatiile de lansare apoi de recuperare a cablului; atunci s-a constatat cã dinamica remorcajului spatial este nelinearã si poate fi solutionatã folosind doar automatica neconventionalã, lucru pentru care NASA a acceptat foarte greu demararea experimentului. Dupã încercãri nereusite – cablul nu a putut fi lansat decât pe o lungime mult mai micã, iar recuperarea satelitului era o adevãratã aventurã… (!) – s-a concluzionat necesitatea folosirii unui automat de control capabil sã „stãpâneascã” miscãrile cu autooscilatii ale cablului, iar automatul trebuia construit folosind logica fuzzy! Dupã ce au demonstrat cã un astfel de „automat-fuzzy” poate mentine erorile sub o limitã de ordinul a 1 – 2 metri, matematicienii au ajuns la concluzia cã experimentul poate fi reluat doar dacã se va dispune de un automat hibrid, care sã îmbine capabilitãtile logicii fuzzy cu cele ale unei retele neuronale (!), singurul capabil sã „recunoascã” si sã controleze fenomenul… Oare cei de la Tether Applications cunosc si aplicã aceste concluzii?!…(Va urma)