Oras al unei istorii zbuciumate, martirica si glorioasa, Alba Iulia nu este doar un centru spiritual si cultural, ci un loc al sufletului nostru, al românilor de pretutindeni.
Populat din cele mai vechi timpuri (vestigii neolitice si din epocile bronzului si fierului), a fost initial o asezare dacica denumita Tharmis, cucerita de romani în secolul al II-lea. Acestia au construit cel mai mare castru de piatra din Dacia în care se stabilise Legiunea a XIII-a Gemina. In jurul castrului au luat nastere doua orase romane, care s-au transformat într-o puternica asezare civila cu numele Apulum, ridicata în rang de municipiu.
In Evul Mediu era un important centru fortificat si în 1059 este atestata documentar drept capitala a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, iar în 1 noiembrie 1599 îsi face intrarea aici Mihai Viteazul, cel dintâi care a unit tarile române. La 15 octombrie 1922 a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand I si a Reginei Maria, dar cel mai important eveniment din Alba Iulia ramâne Adunarea din 1 decembrie 1918, care a consfintit în mod legitim Unirea celor trei tari române, respectiv unirea Ardealului cu patria mama, România.
Orasul reprezinta un adevarat tezaur istoric, artistic si cultural, gazduind importante monumente, cladiri si evenimente.
Principala atractie a orasului este Cetatea Alba Carolina cu ziduri masive, bastioane si fortificatii, exemplu de arhitectura militara. Este împartita în trei sectoare distincte: Cetatea de Sus, Cetatea de Mijloc si Cetatea de Jos si în interior vizitatorii pot admira cladirile istorice, statui si monumente, pot intra în Muzeul National al Unirii. Strazile înguste va conduc spre portile cetatii, impresionante prin arhitectura lor impunatoare. Cea mai cunoscuta dintre acestea este Poarta a III-a supranumita „Poarta Pompierilor” cu exceptionale decoratiuni ale fatadei.
Impresionanta si considerata un simbol al orasului este Catedrala Reîntregirii Neamului, construita în-tre 1921-1922. Fatada eleganta, maretia cupolelor, vitraliile, mozaicurile si picturile murale constituie un tot unitar evocând dragostea pentru arta si cultura a poporului nostru. Se spune ca în timpul zidirii ei a fost descoperita sub fundatie o fântâna a carei apa are puteri vindecatoare.
Unul dintre cele mai importante monumente din Alba Iulia este Palatul Principilor Transilvaniei, remarcabil atât prin arhitectura eleganta cât si prin mobilierul istoric. Aici este gazduit Muzeul National al Unirii, dedicat istoriei si patrimoniului national. Este o evocare sugestiva a unirii nationale si a dezvoltarii istorice a regiunii. Prin impresionante colectii de artefacte, documente, obiecte de arta sunt ilustrate momentele cheie ale istoriei Transilvaniei si a întregii tari. Prezentarea captivanta evoca fidel evenimente cum ar fi Marea Unire si lupta pentru independenta.
Bijuterie arhitecturala, Biserica Romano-Catolica Sfântul Mihail, construita în stil baroc în secolul al XVIII-lea, este un important reper religios si cultural. Se remarca prin fatada cu decoratiuni elegante si turnul înalt. La fel de frumoasa si impunatoare este Biserica Ortodoxa Sfântul Gheorghe, construita în acelasi secol, expunând icoane si fresce remarcabile.
Unul dintre cele mai frumoase spatii verzi din Alba Iulia este gradina publica. Pe lânga aleile înmiresmate, de flori si umbrite de copaci, ea are si un lac populat de pesti si pasari, constituind un admirabil loc de relaxare. Pentru iubitorul de natura si plante, trebuie mentionat Parcul Dendrologic aflat în apropierea orasului.
Un important centru animat este Piata Cetatii, principal loc de întâlnire si de promenada. Inconjurata de terase, este strajuita de statui, dintre care se remarca cea a lui Mihai Viteazul.
Trebuie amintit Monumentul Unirii Nationale ce a fost finalizat în 2018 si este considerat un omagiu adus celor care au înfaptuit Marea Unire, fiind opera sculptorului Mihai Buculei. Realizat din calcar de Vratsa, monumentul, cu o înaltime de 25 de metri, este format din patru cruci egale ca dimensiune, ce se încheie simbolic într-o cupola, în partea superioara.
IRINA STOICA
Comentarii