Stravechi sau, dimpotriva, cat se poate de tinere, inconjurate de ziduri sau deschizandu-se cu totul spre lumea din afara, inaltand spre cer turnuri sau cupole, forfotind de oameni, de amintiri si de legende, orasele din lumea intreaga te invita sa le patrunzi tainele, sa le cunosti istoria, sa le admiri deopotriva trecutul si prezentul. Europene sau asiatice, africane sau americane, toate au ceva de ascuns, ceva de marturisit, ceva care atrage ca un magnet, care incanta si uimeste.
Aproape toti ne dorim sa ajungem la Roma sau Paris, la Tokio sau Cairo, la Melbourne sau Buenos Aires si lista dorintelor ar putea continua la nesfarsit. Exista insa momente cand nu mai vrem sa vedem bulevarde si piete, muzee si temple de tot felul care de care mai impunatoare si cautam linistea unui loc poate uitat de lume, in care istoria pare sa se fi oprit in loc. Sunt asemenea locuri minunate pretutindeni. E destul sa amintitm pe langa satele noastre cu porti de lemn si prispe primitoare, alte cateva, risipite in multe colturi ale lumii, cum ar fi satele de piatra din Provence, Burano, din Italia, Yvoire din Franta sau Nesebar din Bulgaria.
Unele sate au devenit in timp orase, dar nucleul lor, satucul medieval, ne ramane in suflet. Cel mai ciudat si poate cel mai fascinant dintre acesta pare a fi Alberobello din regiunea Puglia, Italia, cel mai potrivit decor pentru filme ca „Stapanul inelelor”. Inscris in patrimoniul UNESCO din 1996, satul, populat de circa 11.000 de persoane, este celebru pentru casutele sale denumite truli. Albe, sugerand prin alaturarea lor un stup de albine, sunt construite din piatra fara a se folosi ciment sau alte materiale de legatura.
Exista o poveste referitoare la acest gen de constructii. Se spune ca in secolul al XVI-lea – perioada in care se crede ca a fost ridicat satul – taxele erau atat de impovaratoare incat atunci cand se stia ca vine colectorul, oamenii isi demolau pe loc toate casele si fugeau cu ele cu tot in spinare sau in carute. Din acest secol dateaza si primele atestari documentare ale locuintelor din sudul Italiei, cand zona incepe sa fie populata si apar primele case cu acoperisuri conice din lespezi de calcar.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea, in 1797, se inaltasera deja peste 3500 de case si localitatea devine oras regal sub numele Alberobello. Din aceste case stravechi se mai pastreaza circa 1600 cu o constructie modificata, fata de primele, dar cu acelasi aspect de poveste. Fiecare casa are ziduri duble spatiul dintre ele fiind umplut cu pietris marunt, iar caldura degajata de sobele plasate intre ele incalzeste intreaga locuinta. Acoperisurile conice, din lespezi fixate desupra fara mortar, nu se vopsesc, lasandu-le sa se coloreze natural si sa se acopere cu muschi si licheni.
Peretii exteriori sunt zugraviti in alb iar apa de ploaie, care se scurge de pe acoperis prin jgheaburi, este colectata in bazine ingropate sub casa fiind folosita la gradini. Casele au forme si marimi diferite dar uneori sunt combinate intr-o structura complexa, comunicand intre ele si multe au o sfera in varf. Unele sunt concepute chiar si pe doua nivele, dar exista putine de acest fel. In interior exista de obicei o camera centrala, patrata, avand deasupra acoperisul conic si in jurul ei sunt atasate cateva camere mai mici in care se dormea, se gatea sau se depozitau bunuri ale casei.
Din 1797 a inceput sa fie folosit din cand in cand si mortarul la unele constructii. Zona traditionala – Aia Picola – este situata pe un deal si marcata de Casa Pezzola compusa din 15 truli conectati. Adaposteste Muzeul Teritoriului. In apropiere se afla Muzeul Vinului si Muzeul Uleiului de Masline. Bisericile au si ele forma de truli, Sant Antonio are insa o cupola uriasa iar Basilica Minore dei Santi Medici (Cosma si Damian), impunatoare si ea ca dimensiuni are in fata parcul comunal. Cea mai mare constructie de aici este Trullo Sovrano care gazduieste spectacole si evenimente.
Zona comerciala, este construita pe un alt deal, separat printr-o depresiune de celalalt. Se numeste Rione dei Moreti si este presarata de baruri si magazine. In apropiere se inalta asa-zisul „oras nou”, cu hoteluri si restaurante, o serie de terase si mai ales gelaterii care fac faima tarii.
IRINA STOICA
Comentarii