Specialistii spun ca modul „pitoresc” în care a trait Amedeo Modigliani nu poate fi comparat decât cu cel al lui Van Gogh. A fost un artist care a iubit cu adevarat, dar suferinta si alcoolul i-au grabit disparitia, pe fondul unei depresii abia mascate. Nascut la Livorno (Italia) în 1884, într-o familie de evrei, „Dedo” (cum era alintat) a mostenit de la mama sa, Eugenia, gustul pentru nonconformism. Desi a fost contemporan cu adeptii stilului cubist, Modigliani nu s-a apropiat de acestia, ci – o demonstreaza cariera sa – a reprezentat „o punte între generatia lui Toulouse-Lautrec si Arta Decorativa (Art-Deco) din primele decenii ale secolului XX”.
La 18 ani, Modigliani s-a înscris la „Scoala libera de nuduri” din Florenta si apoi din Venetia. Este foarte probabil ca în acel mediu de artisti nonconformisti sa debuteze ceea ce putem numi „sinuciderea lenta” a pictorului. Atunci, artistul a facut cunostinta cu substantele halucinogene si bauturile spirtoase. Odata ajuns la Paris, în 1903, „Dedo” gaseste în Montmartre si apoi în Montparnasse o atmosfera propice viciilor asociate cu viata dezordonata de noapte.
În 1912, cautându-si în continuare personalitatea artistica, se înscrie ca elev al lui Brâncusi, încercând o cariera de sculptor si gravor. Destinul sau în zig-zag cunoaste o accentuare a vietii haotice, în 1916. Fie Primul Razboi Mondial, fie iubirea nebuna pentru actrita sud-africana Beatrice Hastings, pictorita amatoare, i-a modificat stilul de viata în modul cel mai nefericit. Pe cât de puternica era dragostea, pe atât de neîntelese erau episoadele lui alcoolice, mai toate sfârsite cu certuri violente, uneori în public. Parasit de Beatrice, Modigliani se îndragosteste de frantuzoaica Jeanne Hébuterne (de 19 ani), cu care se casatoreste fara sa stea mult pe gânduri. Era modelul sau perfect, era sufletul-pereche la care visa ca orice tânar.
Anul de glorie al pictorului a fost 1919, când opera ii este foarte apreciata la „Mansard Gallery” din Londra. Veniturile sale cresc, nu mai locuieste în odai mizere, si totusi… Dupa ce Jeanne a nascut, în 1919, ar fi avut toate motivele sa fie un om fericit, un barbat care-si protejeaza familia. Dar bautura îl doboara încet-încet. Se spune chiar ca a uitat sa se înregistreze ca tata al fetitei nou-nascute, care ulterior a fost adoptata de familia lui din Italia. Este si astazi un mister de ce artistul bea atât de mult, uimindu-si prietenii.
Dupa revelionul anului 1920, boala nu l-a mai iertat. A fost gasit în apartamentul sau din Paris (unde locuise si Gauguin) în delir alcoolic. Jeanne statea pe pat lânga el, pierduta si nefiind în stare sa cheme doctorul. O forma grava de meningita l-a rapus câteva zile mai târziu, fara sa mai devina constient nicio clipa. Drama familiei Modigliani nu s-a oprit aici. Jeanne, gravida în luna a noua, s-a aruncat de la etajul cinci, la doua zile dupa decesul sotului ei… Sa fi fost Modigliani blestemat de vicii? Probabil ca-l doborâsera deceptiile. Singura lui expozitie individuala fusese cenzurata de politie pentru „obscenitati”, iar înrolarea în armata îi fusese refuzata pe motiv de „sanatate precara”.
PAUL IOAN
Comentarii