Duelul este cea mai spectaculoasa si mai corecta forma de executie” – spunea Descartes, facand aluzie la reglarea de conturi intre doi barbati care-si disputa onoarea intr-un mod cat se poate de corect, fara sa apeleze la justitia umana obisnuita. Dar, spunea filosoful francez, „de cele mai multe ori, duelul are o cauza care nu justifica moartea, si de aceea o resping, caci pe primul plan este vanitatea care atinge forme absurde”.
Asa cum era vazut in perioada evului mediu si in secolele urmatoare, duelul are si o nuanta nedreapta. Caci nu intotdeauna partea lezata – cea care „arunca manusa” celui care insulta – este si cea care isi pierde viata. De aceea, dreptatea este stramba de multe ori, insa cel trecut in nefiinta nu mai sufera de orgolii ranite, iar supravietuitorul nu este un ucigas in litera legii, ci numai in spiritul ei. Apartinand, de regula, clasei superioare a societatii, provocarea la duel nu putea fi ignorata. Martorii fiecarei parti stabileau armele si terenul de lupta – ferit de ochii multimii –, totul fiind o chestiune privata. Regulile medievale spuneau ca inclestarea inceteaza daca unul dintre combatanti este ranit si nu mai poate continua infruntarea. Dar daca apriori se stabilise ca duelul se desfasoara pana la moarte, atunci lupta se relua dupa insanatosirea ranitului (este cazul nuvelei „Duelistii” de Joseph Conrad, publicata in 1908; combatantii au reluat lupta pe parcursul a peste patru decenii, fara ca vreunul dintre duelisti sa moara, abandonul fiind datorat batranetii).
Punerea in joc a onoarei avea doua laturi. Prima privea insasi cauza provocarii la duel. Asa cum sustin istoricii acestor „razboaie discrete si strict personale”, la mijloc era, de cele mai multe ori, o femeie. Gelozia juca un rol primordial, mai ales daca doamna cu pricina apartinea inaltei societati. Insa un cuvant sau gest insultator de alta natura sau – asa cum spune istoricul francez Delbruy – o banala partida de carti putea declansa mecanismul jocului de-a moartea si onoarea. A doua nuanta a corectitudinii consta in respectarea regulilor mutual admise. Daca vreunul dintre combatanti se abatea de la o regula, atunci martorii aveau dreptul sa-l ucida fara ca nimeni sa se opuna. Dupa cum spun unele cronici engleze si americane din secolul XIX, duelul cu pistoale oferea uneori prilejul unor executii ale duelistului care a deviat de la cutuma prestabilita. Informatiile se refera indeosebi la duelurile pistolarilor din vestul SUA. In aceste cazuri, trebuia respectat numarul de pasi pe care fiecare luptator il facea pana la realizarea distantei preconvenite de comun acord. Cine „se grabea” era executat de asistenta.
Desi primele dueluri din Europa ar fi apartinut societatii vikingilor, primul „Cod al duelului” a aparut in perioada Renasterii italiene. Onoarea „spalata” prin duel reprezenta, in opinia autorilor, „o forma judiciara paralela de eliminare a blasfemiatorilor, criminalilor nedovediti, falsificatorilor si trisorilor si chiar a celor care molestau femei fara aparare”.
Cazuri celebre ale istoriei duelului
Cronicile duelurilor faimoase alcatuiesc o istorie paralela a epocilor in care onoarea s-a „vindecat cu sange”. Primul duel clasic de mare rezonanta s-a desfasurat in Franta anului 1547, la 10 iulie, intre Guy de Jarnac si contele François Chataigneraie. Cazul a intrat in istorie sub numele de „Lovitura lui Jarnac”. Acesta era un ageamiu intr-ale luptelor cu spada, pe cand Chataigneraie era un favorit al regelui si redutabil spadasin. Jarnac a facut, in mod surprinzator, o fandare si si-a ranit adversarul. Uluit de aceasta manevra castigatoare, contele a refuzat cu demnitate asistenta medicala si a murit datorita hemoragiei.
In 1598, celebrul autor englez de piese de teatru, Ben Jonson (confundat de unii cu Shakespeare) l-a ucis in duel pe actorul Gabriel Spencer, care-si batuse joc de o piesa a maestrului. In 1609, la nivelul cel mai inalt al nobilimii engleze, s-a desfasurat un duel cu dublu deces: Sir George Warton si Sir James Stuart. In 1613, doi lorzi s-au refugiat in Olanda, din cauza prigoanei regale impotriva duelului. La mijloc era o femeie exceptional de frumoasa, pe nume Venetia Stanley. Lord Sackville l-a ucis pe Lord Bruce, dar Venetia s-a maritat cu Sir Kenelm Digby, nedorind sa fie nevasta unui criminal…
In 1832, un proeminent matematician francez, Evariste Galois, este omorat in duel de catre Perscheux d’Herbinville. Se pare ca la mijloc era o jignire de natura profesionala. In SUA, unul dintre cele mai faimoase dueluri s-a petrecut la 16 mai 1777, intre doi oameni politici importanti cu opinii diferite. A fost vorba despre Button Gwiunnett, semnatar al Declaratiei de Independenta, si preopinentul sau Lachlan McIntosh. Ambii au fost raniti de focurile de revolver, dar McIntosh a murit trei zile mai tarziu. Tot in lumea politicii de rang inalt este consemnat duelul dintre vicepresedintele SUA Aaron Burr si secretarul Trezoreriei nationale, Alexander Hamilton. Acesta din urma si-a pierdut viata, la 11 iunie 1804. La 13 septembrie 1859, senatorul SUA David Broderick isi pierde viata in duel cu fostul sef al Curtii supreme din California, David Terry.
Primele dueluri faimoase din Rusia s-au inregistrat in anul 1817. Cronicile spun ca din cauza rapitoarei balerine Avdotia Istomina, contele Zavadovski l-a ucis pe contele Sheremetev, iar revolutionarul Iacubovici l-a impuscat pe actorul Alexander Cribodeov, din cauza aceleasi femei fatale… In numarul viitor vom analiza mai indeaproape cateva cazuri celebre.
Autor: PAUL IOAN
Comentarii