Considerat capitala culturala a Iranului, Esfahanul (sau Isfahanul) este al doilea centru comercial si industrial al Iranului. Asezat in partea central-vestica a tarii, la poalele Muntilor Zagros, orasul a luat nastere in mileniul I, ca o mica asezare comerciala care in timp a devenit nu doar o bogata resedinta regala ci si cea mai impresionanta colectie de arhitectura orientala de la Marea Caspica la Golful Persic. Initial aici au venit discipolii lui Zoroastru, in jurul anilor 500. Adoratori ai focului, au inaltat un templu in acest loc pe care il considerau sacru. Din aceasta prima cladire importanta nu au mai ramas decat ruine.
In anul 664, asezarea a fost cucerita de arabi si in secolele VIII-XIII devine un important centru mestesugaresc. Orasul a fost condus apoi de turcii selgiucizi si pana in secolul al XI-lea se ridica o serie de monumente de o frumusete unica. Sunt construite palate regale, moschei, medrese si mausolee. Vechiul stil oriental este influentat in mod benefic de cultura islamica. Cea mai vestita constructie din acea vreme este Moscheea Vineri care uimea prin proportiile desavarsite si armonia culorilor. In jurul anului 1000, in Esfahan se inaltau circa o suta de moschei si scoli islamice, doua mii de caravanseraiuri si trei sute de bai publice.
Secolul al XII-lea reprezinta o perioada cumplita in care sunt cunoscute in mod dureros teroarea si barbaria. Membrii unei secte siite de asasini ii ucid pe conducatorii selgiucizi si dau foc Moscheii Vineri, al carei interior este distrus, iar biblioteca se preface in scrum. In 1387 orasul este cucerit de mongolii condusi de Timur Lenk si sunt impuse contributii foarte grele, ceea ce provoaca, in 1388, rascoala populatiei. Reprimarea este cumplita fiind ucisi circa 70.000 de oameni. Hoardele mongole au mai pradat orasul in cateva randuri sub amenintarea incendierii. Orasul cunoaste insa o adevarata renastere pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea si mai apoi, pana in zilele noastre, in ciuda unor tulburari politice si sociale.
Din 1598 este capitala statului Sefevizilor, ambitiosul sah Abbas I facand din resedinta sa un simbol al frumusetii arhitectonice. In aceasta perioada a fost construita Piata Regala, de dimensiuni impresionante: 521 pe 160 metri, inconjurata de o eleganta colonada. La inceput aceasta era o pasune folosita si pentru polo calare. Apoi a devenit o zona verde cu multe fantani. Tot din ordinul Sahului a fost construita celebra Moschee Regala cu o cupola cu 1.500.000 de tigle de un albastru electric, impodobita cu arabescuri aurite, sustinuta de un tambur inscriptionat cu versete sacre scrise cu litere arabe. Sahul a dispus de asemenea construirea unei moschei mai mici si a unui palat amintind basmele Sheherezadei. Mestesugurile au inflorit intr-un mod miraculos. Covoarele de Esfahan au devenit vestite in toata lumea pentru urzeala deasa si pentru culorile folosite, in special acea gama de bej atat de apreciata.
In zilele noastre Piata Regala adaposteste sub arcadele ei atelierele artizanilor care ofera spre vanzare stofe pretioase, imprimate cu motive traditionale, miniaturi pictate, casete incrustate. Secolul al XXI-lea umple de viata orasul. Copiii asediaza fantanile iar vizitatorii si localnicii deopotriva se indreapta spre bazarul Qaisariye. Aici arsita vremii nu se mai simte, temperatura devine suportabila datorita unor guri de ventilare din acoperis, facute de un tamplar cu cateva secole in urma. Bulevardele largi ale orasului sunt marginite de pomi printre care se remarca plopii, brazii si platanii. Printre cladiri licaresc inca vechile canale de irigatie, iar multimea de cupole si minarete ofera orasului acel farmec aparte al misteriosului Orient. Orasul vechi a fost pus sub protectie UNESCO fiind considerat un reper de marca al spiritualitatii unui popor.
IRINA STOICA
Comentarii