Aflat in regiunea central-sudica a Vietnamului, intr-un estuar la malul Marii Chinei, cu plaje prelungi, orasul Hoi An, marginit de fluviul Thu Bon, este unul dintre cele mai importante centre de schimb cultural intre Europa si Orient. Fiind unul dintre putinele orase din tara neatinse de razboi este totodata considerat cel mai cochet din Vietnam. In secolul intai s-a ridicat aici un sat de pescari, care a inceput sa se dezvolte, transformandu-se apoi intr-un oras comercial, un port care a cunoscut o perioada de mare inflorire intre secolele al XV-lea si al XIX-lea, datorita comertului cu mirodenii.
In secolul al XVI-lea au sosit europenii, navigatorii portughezi, olandezi si francezi care au explorat zona de coasta si au stabilit chiar primele Comunitati crestine din Asia de Sud-Est. Orasul a continuat insa sa-si pastreze personalitatea, spiritul sau istoric. De altfel chiar numele sau – Hoi An – se traduce prin „loc de intalnire linistit”. Cei 120.000 de locuitori pe care ii are astazi nu au fost cuceriti de moda blocurilor inalte si a constructiilor din sticla. Impreuna cu vestitul si marele Hue, aflat la 200 kilometri spre nord, Hoi An constituie cele mai reprezentative locuri din tara cu toate ca, Hue abia a reusit sa-si vindece ranile lasate de razboi.
In centrul vechi din Hoi An, declarat monument UNESCO, o plimbare pe stradutele inguste reprezinta o intoarcere in timp. Zona respectiva, o mixtura de stiluri arhitectonice: japonez, chinez si vietnamez, este vopsita aproape in intregime in galben. Exista si cateva cladiri roz, albastre, rosii presarate ici-colo, dar aceste pete de culoare nu fac altceva decat sa invioreze si sa potenteze galbenul, perfect potrivit cu cenusiul fluviului si lampioanele de hartie colorata care impodobesc stalpii, gardurile si usile. Aceste felinare au facut orasul cunoscut in toata lumea.
In ziua de 14 a fiecarei luni, aici se desfasoara un festival al lampioanelor cand se sting toate luminile electrice si, la lumina felinarelor cu lumanari, se canta si se interpreteaza vechile dansuri traditionale. In centru sunt de asemenea o multime de magazine traditionale si mici restaurante, deschise in vechile case, totul pastrand magia traditionala de odinioara. Deosebit de interesante sunt atelierele in care poate fi urmarit modul in care se tese si se lucreaza matasea naturala, croitorii si tesatorii de aici bucurandu-se de o faima bine meritata. Foarte aglomerate sunt pietele in care domnesc tarabele, de obicei incarcate de fructe. In jurul lor roiesc nu doar vanzatorii si cumparatorii, ci si o multime de prieteni ai proprietarilor, care se asaza pe scaune in jurul lor si stau de vorba si uneori chiar degusta mancarea pregatita pe o plita improvizata alaturi. Exista in centru cateva muzee si pagode admirabil conservate dar orasul este el insusi un muzeu.
Remarcabila este poarta Phuc Kien, o constructie roz cu tot felul de ornamente, printre care se remarca elegantii copaci, tot roz, acoperiti de floare. Initial marca intrarea intr-o sala mare in care se intalneau chinezii si care, ulterior, a fost transformata in templu. Tot chinezii au ridicat in jurul anului 1800 constructia specifica, numita Quang Thien care atrage o multime de vizitatori datorita faptului ca i s-a montat in curte un dragon care scuipa apa.
La unul dintre capetele centrului vechi a fost construit un canal de mici dimensiuni care, pe vremuri delimita comunitatea japoneza de restul orasului. Este acoperit de un pod tipic nipon si un mic templu de 10-15 metri lungime. Este un adevarat simbol al orasului, fiind invaluit in legenda. Se spune astfel ca dragonul-monstru Mamazu este adormit cu capul in India, coada in Japonia si trupul intins pe coastele Asiei de sud. Miscarile sale provoaca taifunuri si cutremure iar podul il tine tintuit la pamant.
Din acest punct incepe malul raului, o adevarata faleza pe care sunt ridicate cladiri mai variate decat in restul orasului, combinand stilul european cu cel asiatic. De-a lungul ei plutesc barci care transporta calatorii si ii trec raul, mai ales ca podurile sunt putine la numar. Pe malul celalalt este faleza noua, unde seara se lanseaza pe apa lumanari colorate despre care se spune ca indeplinesc dorintele celor care le aprind.
IRINA STOICA
Comentarii