Cel mai romantic dintre orasele Andaluziei, Sevilla, este locul unde se descarca aurul incasilor, unde a pictat vreme indelungata Murillo, unde scriitorii si-au plasat personajele lor imaginare: Carmen, Don Juan si barbierul, curier al indragostitilor. Tot aici isi doarme somnul de veci Cristofor Columb daca ramasitele lui exista cu adevarat si daca povestea nu e chiar o legenda. Port fluvio-maritim, situat pe malul fluviului Guadalquivir, are o vechime straveche. A fost intemeiat de fenicieni si cucerit de romani in anul 46 i.Hr. Acestia i-au dat numele Iulia Romula Hispalis. Traditia spune insa ca asezarea a fost intemeiata de insusi marele Hercule in drumul sau catre una din cele 12 munci si anume aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus.
Arabii au sosit aici in jurul anului 711 si i-au schimbat numele in Isbiliah sau Isbiliya, ceea ce a devenit mai tarziu Sevilla. Maurii au condus orasul vreme de mai bine de cinci secole, pana in 1248, cand au fost invinsi de regele Castiliei, Ferdinand al III-lea. Monarhul, care in mod straniu, a si fost ulterior beatificat, a intreprins o mare actiune de purificare a orasului, alungand peste 300.000 de musulmani carora le-a confiscat casele si averile daruindu-le oamenilor sai. In aceasta situatie disperata, multi dintre cei prigoniti s-au botezat pentru a-si pastra bunurile agonisite, dar mai tarziu au fost condamnati de erezie si arsi pe rug. Cu toata aceasta actiune in forta, arhitectura maura a ramas tipica pentru orasul in care vechiul minaret Giralda este vizibil de departe. Reconstruit in stil gotic, dupa alungarea maurilor, are o inaltime de 83 de metri si o statuie de bronz in varf.
Regele Pedro al III-lea si iubita sa au fost mari admiratori ai artei orientale si in mod special ai gradinilor care inconjurau constructiile.
Monarhul a construit in centrul Sevillei palatul Alcazar, cu arcade ascutite, creneluri ciudate, stucaturi in filigran, curti interioare si saloane maure, un loc minunat de odihna pentru familiile regale si o atractie irezistibila pentru turisti.
Catedrala episcopala, Santa Maria, este una din mandriile orasului. Construita in peste 100 de ani, intre 1402-1506, pe locul unei foste moschei, are dimensiuni impresionante fiind una dintre cele mai mari constructii de acest gen din intreaga lume. Impartita in cinci nave, ea adaposteste si sarcofagul presupus a fi al lui Cristofor Columb, despre care insa multi sustin ca a fost ingropat in Santa Domingo in Caraibe. Sarcofagul din Catedrala este strajuit de patru statui in marime naturala iar asezamantul impresioneaza prin coloanele puternice si ornamentale aurite.
Din portul Palos din Sevilla a plecat Cristofor Columb in prima sa calatorie si dupa descoperirea Lumii Noi orasul a devenit unul dintre cele mai bogate din Europa. De doua ori pe an, galioanele care urcau pe Guadalquivir descarcau aici aurul si argintul, adus in orasul care avea monopolul asupra comertului cu coloniile si isi insusea o buna parte din prada.
Oamenii saraci, persecutati politic si religios, suferind in urma Marii Ciume din 1349 erau insa prea putin incantati de aceste realizari, din care nu aveau nimic de castigat. S-au inaltat totusi, o serie de asezaminte ca Universitatea creata de Regina Isabela in 1502, Primaria, pe la mijlocul secolului al XVI-lea si numeroase altele. Oamenii bogati si-au ridicat case elegante, placate cu faianta albastra si ocrotite de grilaje de fier forjat. In oras au trait si au creat numeroase personalitati ale Spaniei: Zurbaran, Velasquez, Lope de Vega si tot aici si-a inceput Cervantes faimosul sau "Don Quijote".
Cutremurele si pierderea monopolului comertului cu America in 1717 a facut ca Sevilla sa intre intr-un con de umbra, dar orasul si-a mentinut stralucirea. In 1750 aici a fost ridicata cea mai mare arena pentru coride din Spania, putand adaposti 12500 de spectatori. In jurul acesteia au loc o serie de petreceri, printre care parada proprietarilor de pamant, imbracati in straie traditionale, defiland calare sau in atelaje minunat impodobite. Din 1985, centrul istoric al Sevillei a fost inclus in Patrimoniul Cultural Universal.
IRINA STOICA
Comentarii