Ce poate fi mai trist decat marirea si decaderea unui artist in timpul vietii, cand de pe culmile gloriei te vezi rostogolit la vale de noile curente si tendinte care-ti umbresc opera. Multi pictori de granita (tranzitie de la o epoca la alta) au trait aceasta trauma, insa francezul Bouguereau, un ultrarafinat al nudului feminin, a fost lovit in plin de impresionisti. Ironici si neinduratori (mai ales prin mucalitul Edgar Degas), acestia au desfiintat academismul realist al ultimului romantic atasat de ingerii lui Raphael si de zeitele mangaiate de valuri sau care se nasc din scoici miraculoase…
Monet, Degas si ai lor l-au aratat cu degetul pe sarmanul William-Adolphe Bouguereau (1825-1905) si l-au ironizat ca pe un talent remarcabil dar care confunda prezentul cu trecutul. Pentru a da un exemplu cat se poate de elocvent si pe intelesul tuturor, sa ne amintim de frumoasele etichete de compot si alte conserve, cu fructe si legume pictate atat de frumos, incat iti lasa gura apa. De altfel, asa s-a evidentiat in adolescenta foarte dotatul "Bougie", care mai castiga un ban de buzunar, precum Renoir, uimindu-i pe cei din jur cu picturile sale idealizate, incantatoare, parca rupte dintr-un basm dulceag. Dupa ce familia sa a facut rost de banii necesari, Bougie a ajuns la Paris si s-a impus imediat, castigand Premiul Romei in anul eminescian 1850. Acest premiu consta intr-un sejur de studii la Roma iar artistul in devenire a descoperit acolo persoana pe care, probabil, o reincarnase in veacul al XIX-lea: Raphael. Extaziat de frumusetea si delicatetea tusei rafaeliene, Bougie avea sa se dedice toata viata viziunilor de basm ale mitologiei si Bibliei, uitand complet de realitate. Dupa cum marturisea el insusi, maestrul se ducea la atelier sa evadeze si sa traiasca in rafinament si clasicism. Si cine altcineva putea fi in centrul atentiei sale de om supersensibil decat femeia pura, zeita fara nici o trasatura defectuoasa, acea fiinta ideala de care te indragostesti la prima vedere.
Rafinamentul conturului si cromaticii lui Bouguereau a mers pana la perfectiune, atunci cand ambitia sa era de a nu dezvalui privitorului unde a pus pensula. Tehnica prin care peste linii cadea un imperceptibil nor de abur (sau fum, cum spun unii ironici) a condus la imagini aproape fotografice. In consecinta, acestui maestru al frumosului idealizat i s-a pus eticheta de "pictor fotografico-academic", ceea ce in viziunea impresionistilor era un vot de blam.
Acest personaj de o delicatete rarisima a mai avut un adversar conceptual, dar care nu s-a bucurat de succesul imens al lui Monet si ai sai. Este vorba despre realistul Jean-François Millet, care nu accepta basmul si si-a dedicat opera realismului vietii rurale… A devenit la doar cincizeci si unu de ani membru pe viata al Academiei franceze. In acest rol onorant, el a militat pentru acceptarea femeilor in lumea academica franceza. In treacat fie spus, la saptezeci si unu de ani s-a recasatorit cu artista americanca Elisabeth Gardner (cu doisprezece ani mai "junioara"), pe care a ajutat-o sa patrunda in mediile de elita.
Aruncat in uitare de avangardisti, atelierul lui Bougie este pradat de hoti in primavara lui 1905. Maestrul se imbolnaveste subit de inima si moare in august. A lasat in urma sa 836 de picturi si pe multe le-as prefera, o spun fara ezitare, in locul lui Picasso, Mondrian, Kandinski sau Matisse.
PAUL IOAN
Comentarii