Pictorul italian Annibale Carracci (1560-1609), un preferat al nostru, este un important reprezentant al trecerii de la manierismul specific Renasterii la faza numita de critica plastica „Baroc”. Una din capodoperele sale este si panza „Adonis descoperind-o pe Venus”, care dateaza din anul 1595. Dupa numele lor, cele doua zeitati apartin mitologiei grecesti si respectiv romane, iar maestrul prefera sa-si numeasca personajul feminin Venus si nu Afrodita. Si asta pentru ca binecunoscutul cuplu Adonis-Afrodita reprezinta un caz aparte de indragostiti mitologici ai Eladei.
Zeu al mortii si regenerarii naturii, frumosul Adonis are de rezolvat o dilema a iubirii, si anume sa aleaga intre Persephone si Afrodita. Cum cele doua zeite il doresc la fel de mult, Zeus intervine si decide ca ambele divinatati feminine sa aiba parte in mod egal de el, cate o treime din fiecare an. In timpul ramas, Adonis ar fi trebuit sa le paraseasca pe amandoua si sa traiasca liber. Insa farmecele Afroditei il determina sa-i stea mereu alaturi; gelos, Ares (zeul vanatorii) invata un porc mistret sa-l ucida pe iubitul care nu respecta decizia lui Zeus.
Annibale Carracci ignora faptul ca mitul roman al lui Venus este copiat dupa cel al Afroditei, insa acest fapt are mai putina importanta. Maestrul se foloseste de personajul feminin pentru a realiza un nud de o mare senzualitate, cu formele generoase ale trupului femeii specifice viziunii artistice ale secolelor XVI-XVII. Privirea Afroditei (Venus) este plina de dragoste, dar in acelasi timp sugereaza si tristete, anticipand deznodamantul tragic al iubirii lor. In legatura cu drama din sufletul acestei zeite pline de farmec, mitologia greaca ne mai spune ca lacrimile ei de durere, in fata mortii iubitului, s-au transformat in anemone. In alta ordine de idei, artistul, daca ar fi vrut sa faca o aluzie directa la Venus, ar fi trebuit sa-i alature pasarea care-i este consacrata, si anume lebada, or in scenariul capodoperei sale apar porumbeii albi. O alta reprezentativa lucrare a lui Annibale Carracci este fresca de pe bolta Palatului Farnese (Roma), care are o incarcatura mitologica aparte. „Omagiu Dianei” are in compozitia sa doua personaje principale: Diana, veche zeita italica, si Satyrul, exponent al „geniilor silvestre” din mitologia greaca.
Divinitate romana corespunzatoare lui Artemis, Diana este zeita Lunii, simbolizand si lumina, si vanatoarea (purtand un arc cu sageti). Capodopera lui Carracci alatura acestei zeite de origine italica un personaj mitologic grec, Satyrul, cu aspect masculin si caracteristici specifice tapilor (coarne, copite, barba ascutita). O fabula a lui Esop spune ca satyrii s-ar fi retras din preajma oamenilor in urma unei intamplari cu talc: invitat de un om la cina, satyrul a observat cum gazda sa isi sufla in palme pentru a se incalzi, dar apoi sufla si-n bucate pentru a le raci. Aceasta atitudine „duplicitara” l-ar fi dezgustat pe satyr, care n-a mai vrut de atunci sa aiba de-a face cu ipocrizia umana… Faptul ca Satyrul lui Annibale Carracci o venereaza pe Diana, oferindu-i parca un fragment de nor suav ca si ea, reprezinta un gest de nepretuita iubire. Si asta pentru ca faima satyrilor de adoratori ai femeilor era celebra in mitologia greaca, ei participand la serbarile erotice ale lui Dionisos.
PAUL IOAN
Comentarii