Senzualitatea femeii este o prioritate pentru orice suflet sensibil si de aceea ne-am ales o tema care face legatura între veacuri. Cum poate fi Rembrandt alaturat lui Cézanne, Degas si Renoir, personalitati de prima marime despartite de cel putin trei secole? Una dintre cele mai duioase reprezentari feminine ale sobrului si întunecatului Rembrandt este „Femeie la scaldat”, o pânza rarisima dedicata celei de-a doua sotii a sa, Hendrickje Stoffels (cu douazeci de ani mai tânara).
Femeia care intra sfioasa în râu, ridicându-si poalele fustei a reprezentat punctul de pornire pentru o tema de mare audienta a impresionistilor. Privitorul pânzei din anul 1654 percepe o feminitate abia schitata, iar nuantele erotice sunt abia sugerate (Rembrandt avea sa realizeze si capodopera „Betsheba primind scrisoare de la David”). Peste mai bine de trei sute de ani, acea nevasta a lui Rembrandt avea sa fie declansatoarea ciclurilor de femei îmbaindu-se, în variante cu un scenariu suficient de divers. Astfel, dintre toti maestrii enumerati, Cézanne este cel care a preferat aproape în toate compozitiile un grup de nuduri, începând cu faimoasa pânza „Sase femei la scaldat” (1874).
Maestrul recidiveaza iar numarul femeilor care se pregatesc sa intre în apa sau care abia au iesit din râu începe sa scada. La Renoir, aproape întotdeauna scena este populata de o singura femeie si de multe ori aceasta sta cu spatele la privitor. Cu apa înca umezindu-i trupul, femeia îsi usuca parul, si-l piaptana sau sta aplecata pentru a-si sterge picioarele. La rîndul sau, Degas intra în intimitatea acestui moment domestic si prefera sa priveasca femeia simpla care face baie într-o copaie – element care demonstreaza ca si cea mai modesta femeie are clipe în care se transforma într-o zeita care nu banuieste ca este spionata de un… mare pictor.
Copilaria si tineretea lui Cézanne au fost influentate de trei zeite, toate cu o personalitate bine marcata. Este vorba despre ambitioasa sa mama, Anne Honorine, si de surorile sale mai mici, Marie si Rose. Poate ca admiratia sa fata de femeie în calitate de creatie sublima a naturii a fost de vina si pentru relatia sa speciala cu Marie-Hortense – metresa si muza – cu care a trait saisprezece ani ca si cum ar fi niste îndragostiti la primele întâlniri. Abia în 1886 a acceptat sa se însoare cu ea, desi între timp presiunile familiei devenisera insuportabile.
Astfel, lunga serie de femei la baie atinge apogeul pe când pictorul avea saizeci si cinci de ani (1905), când finalizeaza „Femei la scaldat” – varianta uriasa (210 cm x 250 cm). Valoarea acestei lucrari cu sapte nuduri principale consta si în tranzitia pe care o face catre cubism. Este o asemanare izbitoare cu „Domnisoarele din Avignon” a lui Picasso (1907) si-l face pe Cézanne un precursor indubitabil al artei moderne. Si când ne gândim ca tema femeii care îti apropie mediul acvatic a pornit de la dragostea lui Rembrandt pentru nevasta care i-a îndulcit batrânetile.
PAUL IOAN
Comentarii