Daca pictura inseamna dintotdeauna o imaginatie deosebita, talent nativ si pricepere in a coordona miscarile mainii care, de fapt, consfinteste actul artistic, in epoca actuala aceste granite au fost depasite.
Cu ajutorul celor mai revolutionare tehnologii, realizarea unui tablou nu mai este conditionata exclusiv de miscarea degetelor si a bratului in deplina concordanta cu „comanda” venita de la creier.
Ochiul, respectiv privirea poate face acelasi lucru, cu rezultate la fel de spectaculoase, daca nu ne gandim neaparat la performantele artistice ale unor artisti de geniu. O dovada vie in acest sens o reprezinta opera britanicei Sarah Ezekiel, din Londra.
Ajunsa astazi la varsta de 54 de ani, Sarah sufera de doua decenii de o maladie neurodegenerativa motorie progresiva (scleroza laterala amiotrofica) ce i-a anihilat, practic, orice capacita-te de miscare. Mai exact spus, mainile ei exista, dar nu le mai poate folosi.
In tinerete, a studiat artele plastice si istoria acestora, insa dupa dramaticul diagnostic primit in anul 2000 a crezut ca niciodata nu va mai picta. Totusi, miracolul s-a petrecut si acesta se numeste Tobii Dynavox, o companie specializata in dispozitive Eye Gaze care ajuta persoanele cu afectiuni medicale sa comunice aproape normal. Tehnologia respectiva utilizeaza proiectoare, camere video si algoritmi pentru a urmari miscarile minuscule ale beneficiarilor, precum si pentru a controla un cursor pe un ecran.
In contextul semnalat mai sus, ideea ca, in mod simbolic, pentru un pictor penelul reprezinta o prelungire logica si necesara a bratului, la Sarah Ezekiel si la toti ceilalti artisti de pe mapamond care au acelasi tip de afectiuni vorbim despre un gen de prelungire a privirii, de aceasta data, reprezentat concret prin sistemul tehnologiei descrise mai devreme.
Prima sa lucrare realizata in acest mod a intitulat-o „Peacefull Warrior” („Razboinicul linistit”), care in viziunea sa initiala „trebuia sa ilustreze disperarea, dar rezultatul final a transmis un sentiment total diferit”, dupa cum marturiseste chiar artista. E foarte adevarat: portretul feminin sau feminizat ce voia sa intruchipeze un conflict violent transmite mai curand impresia de introspectie, de cautare in interiorul sau a unor raspunsuri la intrebarile nelamurite de lumea exterioara. Dimpotriva, mult mai nelinistitoare este prezenta arborelui stilizat lipsit de frunzele ce i-au fost smulse si lasate sa pluteasca haotic prin vazduh. Aici, personajul vegetal este animat dincolo de limitele conditiei sale naturale, capatand conturul sinistru al unei caracatite gata sa atace. Iar amanuntul mai degraba minor al tabloului devine in esenta punctul lui forte. Alaturi de sapte dintre crengile-tentacule, al optulea brat al „octopodului” este doar un mic fragment, care nu poti sti daca reprezinta ramasita unuia retezat ori este un mugure care abia acum incepe sa creasca.
In acelasi plan al reprezentarii arborelui vegetal, mai putem face o observatie de natura psihanalitica. Nici tabloul mentionat, nici altele cu acelasi subiect nu prezinta arbori completi, tuturor lipsindu-le tocmai „organul” vital: radacina sau un indiciu ca ea exista.
Trunchiurile par retezate la nivelul solului si, chiar daca uneori pomii sunt infloriti, ei traduc in imagini nelinistile artistei britanice, sentimentul ei profund si dramatic ca intre ea, ca individualitate distincta, si sursa din care se trage si din care isi hraneste opera exista o ruptura imposibil de ascuns, nici macar in tenebrele subconstientului. Lucru explicabil, de altfel. Dintr-o femeie foarte activa, mama a doi copii, in primii cinci ani dupa instalarea cumplitei maladii pentru care nu exista tratament, a simtit ca este captiva fara scapare, „foarte singura, intr-o salbaticie sumbra”, potrivit propriei sale marturisiri.
In pofida acestei stari, majoritatea lucrarilor realizate de Sarah se remarca prin culori vii si un anume dinamism al contururilor cu trimitere la pictura abstracta, dar in mod evident avandu-si sursa in realitatea cea de toate zilele.
Cu o singura observatie: subiectele predilecte vin din zona vegetalului (o pata de culoare puternica, la propriu si la figurat, este papagalul figurat prin pete alb-rosu-galben-verde-albastru, pe fundal negru), in-sa personajele umane sunt aproape inexistente. Se simte insa pregnant, in mod foarte agreabil, prezenta artistei, in persoana celui care scruteaza realitatea lumii cu o privire ce nu inseamna numai a vedea, ci si a construi prin simtul vazului.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii