In faimoasa lui carte, „Vietile celor mai mari pictori, sculptori si arhitecti”, Giorgio Vasari ii acorda o atentie speciala florentinului Paolo Uccello, mentionand ca opera acestuia a fost diferita de cea a tuturor artistilor epocii, mai ales datorita interesului sau obsedant pentru perspectiva.
Paolo a lucrat in traditia goticului tarziu, evidentiind culoarea si caracterul fastuos al personajelor, opuse realismului clasic aflat pe atunci in perioada de pionierat. Stilul sau a fost descris drept idiosincrasic si el nu a lasat vreo scoala de adepti, ca multi alti pictori ai vremii. Insa influenta lui asupra artei secolului XX a fost covarsitoare, pictorul fiind unamim considerat astazi drept un inedit precursor al cubismului.
Din cauza lipsei resurselor credibile („Vietile” lui Vasari au fost scrise la 75 de ani de la moartea lui Uccello) nu cunoastem cu certitudine data nasterii pictorului. Se crede ca s-ar fi nascut la Pratovecchio, in 1396 sau 1397, tatal sau, Dono di Paolo, fiind barbier-chirurg, iar mama, Antonia, provenind dintr-o familie florentina de rang inalt. Porecla de Paolo Uccello („Paul al pasarilor”) i-a fost data inca din copilarie, pentru pasiunea cu care desena pasari. Intre 1412 si 1416 a fost ucenic al faimosului sculptor Lorenzo Ghiberti, al carui stil l-a influentat profund. Tot din aceasta perioada dateaza prietenia de o viata cu Donatello. Desi a parasit atelierul maestrului pe la 1420, tanarul a ramas in relatii bune cu acesta. Potrivit lui Vasari, prima pictura a lui Uccello a fost „Sfantul Anton intre sfintii Cosma si Damian”, comandata de spitalul din Lelmo.
Curand dupa aceea i s-a cerut sa picteze scene din viata Sfantului Francisc, in biserica Santa Trinita din Florenta si o fresca a Bunei Vestiri pentru biserica Santa Maria Maggiore. Aici a pictat o cladire impozanta, cu coloane, in perspectiva, un prim exemplu de fresca in care liniile au fost utilizate cu abilitate pentru a demonstra perspectiva si marimea.
Lucrarea a devenit instantaneu un model pentru artistii epocii, care doreau sa perfectioneze tehnica reprezentarii spatiale, pentru a spori realismul tablourilor lor. Invitat de abatele manastirii San Miniato, aflata pe un deal de langa Florenta, sa picteze vietile Parintilor Bisericii, Paolo s-a revoltat fata de meniul monoton oferit de gazde (placinta cu branza si supa cu branza) si pur si simplu a fugit, acceptand sa revina doar dupa ce abatele a promis o diversificare a alimentatiei!
Astazi, expertii recunosc ca Uccello a reprodus cu cea mai mare fidelitate, dintre toti pictorii renascentinsti, animalele si in special pasarile, dobandind insa abilitatea de a picta copacii si vegetatia in general in culorile lor naturale – o abilitate considerata extrem de dificila pe atunci. Nu-i de mirare ca frescele din seria „Viata lui Noe” (1424), care abunda in animale si plante, pictate pentru biserica Santa Maria Novella i-au adus faima in Florenta.
Dupa o calatorie prin Venetia, Bologna si Roma (aici s-a aflat alaturi de prietenul lui, Donatello), a revenit la Florenta in 1431, spre a ramane pana la moarte, cu exceptia unei scurte perioade din 1444-1445, cand a mers la Padova, la invitatia lui Donatello. Pe la mijlocul anilor 1450, ajuns la deplina maturitate artistica, a pictat cele mai cunoscute creatii ale sale, panourile infatisand Batalia de la San Romano, pentru Palazzo Medici din Florenta.
Structura vizuala si maiestria cu care a infatisat haosul scenelor de lupta i-au adus o reputatie de neegalat in acele timpuri. In 1453 s-a casatorit cu Tommasa Malifici si in acelasi an i s-a nascut fiul, Donato (numit in cinstea prietenului sau, Donatello). Trei ani mai tarziu i se naste o fiica, Antonia, care se pare ca i-a mostenit talentul artistic, desi a ales o cariera ecleziastica, intrand calugarita la o manastire carmelita.
Batran si bolnav, tot mai sarac, din lipsa de comenzi, Paolo Uccello a murit pe 10 decembrie 1475, intr-un spital din Florenta, fiind inhumat in biserica Santo Spirito din Florenta. Cu mintea lui precisa si analitica, el a incercat sa aplice o metoda stiintifica in reprezentarea obiectelor in spatiu tridimensional, rigoarea creatiilor sale devenind un model pentru cubistii inceputului de secol XX.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii