Putine dansuri sunt atât de indragite in lume ca valsul, socotit de multi dintre noi si mai ales simtit in strafundurile sufletelor noastre drept absolut nemuritor, cu miscari ametitoare executate pe melodii care te duc cu gândul la basm si desavârsire.
Practicat pe aproape toate continentele, in saloane luxoase sau in localuri modeste valsul reprezinta frumusete, dragoste, speranta, constituie componenta ale unor opere muzicale celebre cum ar fi cele din baletele lui Ceaikovski sau din Simfonia Fantastica a lui Berlioz. A inspirat o multime de opere literare dintre care amintim „Valsul rozelor” de Alexandru Macedonski, „Invitatie la vals” de Mihail Drumes sau „Valsul de adio” de Mihail Kundera.
O multime de tablouri prezinta perechi de dansatori invârtindu-se intr-un vals iar in filme se strecoara ca un invitat de seama, de aceea vrem sa readucem câteva elemente din istoria acestui dans in care muzica si miscarea sunt aproape de nedespartit.
Frivol, dar adulat
Istoria valsului legata indestructibil de frumoasa capitala a Austriei este veche de câteva secole, parcurgând un drum lung si presarat de multe dificultati. Catalogat initial drept vulgar, respins de oficialitatile bisericesti, este primul dans in care partenerilor le este permis sa se atinga mai deaproape.
Valsul vienez apare in secolul al XVI-lea gasindu-si originea in dansurile populare de la petrecerile câmpenesti din Austria si Germania, printre care cunoscutul lendler. Dupa patrunderea lui in saloanele de bal ale curtii Habsburgice, valsul avea inca opozanti care il considerau frivol si indecent dar a fost adoptat cu entuziasm de tinerii burghezi care i-au stilizat pasii si au eliminat elementele de prisos.
Popularitatea sa a crescut spectaculos in ciuda presei ostile si Viena l-a imbratisat definitiv la inceputul anilor 1800 când au fost deschise mai multe saloane in capitala traversata de Dunare. Tot atunci valsul a patruns si in Anglia sub numele de „vals german” dar consacrarea sa definitiva s-a datorat unei lucrari anterioare, din secolul al XVIII-lea, respectiv opera „Don Giovanni” de Mozart care continea trei valsuri. Putin mai târziu, Joseph Lanner si Johann Strauss au facut din vals partea centrala a creatiilor lor, transformând definitiv in forma eleganta si sofisticata pe care o cunoastem astazi.
Valsul vienez a adus cea mai mare schimbare in dans din istorie, revolutionându-l si inlocuind dansurile practicate in formatie cu cel in perechi.
Familia Strauss
Istoria valsului vienez nu poate fi scrisa fara a sublinia meritul incontestabil pe care l-a avut in acest domeniu familia Strauss. Primul dintre ei, Johann Strauss, nascut in 1804, orfan de la sapte ani a crescut in ambianta muzicii populare vieneze pe care a valorificat-o in creatiile sale.
A devenit celebru pentru valsurile sale si cu orchestra sa, formata din 100 de muzicieni a cutreierat Europa, câstigând inimile tuturor. A compus peste 250 de valsuri facându-l pe marele compozitor francez Hector Berlioz sa afirme ca „Viena fara Strauss ar fi ca Austria fara Dunare”.
Celebritatea acestui dans a fost adusa de fiul sau Johann, nascut in 1825, la al carui debut presa vieneza a scris „Noapte buna, Lanner, buna seara Strauss-tatal, buna dimineata Strauss-fiul”. In anii maturitatii sale, acesta a abordat opereta dar ramâne consacrat drept „rege al valsului”, autor al unor lucrari ca: „Sânge vienez”, „Povestiri din padurile vieneze”, „Vals imperial” si mai ales, vestitul vals „Dunarea albastra”.
Se spune ca marele compozitor Johannes Brahms, rugat de o doamna sa-i dea un autograf pe evantai, a scris primele note din Dunarea albastra, adaugând cuvintele „Din pacate, nu de mine”.
Ceilalti fii ai lui Johann Strauss-tatal, Eduard si Richard au contribuit la rândul lor la dezvoltarea muzicii vieneze, umbriti insa de faima fratelui mai mare.
In ritm lent
O schimbare in executia valsului o aduce valsul lent inrudit mult cu muzica clasica, cunoscut initial sub numele de „Vals Boston”. Precursorul acestuia a fost „Boston”, un dans raspândit in SUA si adus in Anglia in jurul anului 1874. Acest dans era caracterizat de intoarceri lente, cu miscari lungi si alunecate, partenerii tinându-si mâinile unul pe soldurile celuilalt.
Varianta moderna a acestui dans a aparut in jurul anului 1910, fiind elaborata de catre profesorii de dans din Anglia. Dansatorii au putut astfel sa foloseasca avantajele generate de tempoul mai lent pentru a adauga figuri noi ce confereau valsului lent un farmec deosebit, mai interesant de executat si de privit. Abia dupa 1922 a devenit popular si cunoscut in lume, an in care Victor Sylvester având ca partenera pe Phyllis Clarke au câstigat primul Campionat Mondial de dans.
Valurile Dunarii
Nu putem vorbi despre vals fara a aminti una dintre cele mai stralucite lucrari de acest fel, cu nimic mai prejos decât vestitele valsuri vieneze.
Este vorba de „Valurile Dunarii”, compus in 1880 de Iosif Ivanovici, clarinetist, dirijor si compozitor român nascut in 1845 la Timisoara. Valsul a fost dedicat unei tinere incântatoare de origine evreiasca din Lugoj, numita Sara Fried. Nu se cunosc imprejurarile in care s-au intâlnit initial cei doi, dar manuscrisul valsului inchinat faimoasei muze se pastreaza cu grija la sediul comunitatii Evreiesti din Lugoj.
Ivanovici a trait intreaga viata in tara, fiind dirijor al mai multor fanfare militare din tara. In 1889, valsul „Valurile Dunarii” a fost ales dintre 116 lucrari muzicale drept imn oficial al Expozitiei Universale de la Paris, expozitie in care a fost inaugurat si Turnul Eiffel.
Valsul a devenit repede cunoscut in intreaga lume, a fost inregistrat in America o varianta a piesei lui Ivanovici si interpretata in filme celebre de mari actori, ca Marlene Dietrich, Frank Sinatra sau Andy Williams. A intrat in repertoriul lui Tom Jones si, mai nou, a fost intepretat de André Rieu. La noi in tara a fost folosit in 1959 in filmul „Valurile Dunarii”, realizat de Liviu Ciulei si interpretat cu mult succes de Corina Chiriac.
Balul Operei din Viena
Viena nu este numai orasul valsului ci si al balurilor in care superbul dans este atotstapânitor. Cel mai cunoscut dintre acestea este Balul Operei cu o indelungata traditie. lansat in 1862 ca eveniment, interzis de imparatul Franz Joseph in 1869. Manifestarea lui in localul Operei s-a desfasurat initial in cladirea „Prietenii muzicii”.
In 1877, imparatul a permis insa organizarea unui „soirée” in cladirea Operei Imperiale, dansul fiind interzis dar executat de cei curajosi dupa miezul noptii. Dupa multe piedici si eforturi de a le depasi a primit statutul si numele de azi, la 21 ianuarie 1921, dupa caderea imperiului. Suspendat in timpul Razboiului Mondial a fost reluat in 1955 câstigând an de an in stralucire.
Cu prilejul acestui bal, 144 de cupluri intre 17 si 24 de ani isi fac debutul in societate. Vestimentatia este una speciala, tinerele poarta rochii lungi, albe, simple, manusi si pantofi de aceeasi culoare si o tiara pe cap iar barbatii sunt imbracati in frac, un papion si manusi albe. Dansul lor marcheaza deschiderea oficiala a Balului si se desfasoara pe opera „Fächerpolonaise” de Carl Michael Ziehren. Interpretat de Orchestra Filarmonica din Viena, intotdeauna valsul vienez „Dunarea albastra” incheie evolutia debutantilor. Dupa acest moment, maestrul de ceremonii anunta „Let the waltz begin!”, ringul de dans fiind deschis tuturor invitatilor.
IRINA STOICA
Comentarii