Istoriceste, Roma este marea cetate a celor sapte coline legendare. Pentru turistii intimidati de îmbinarea majestuoasa a epocilor istorice, exista doua Rome: cea pagana si cea crestina. Adica Roma antichitatii si a post-antichitatii… Pasionatii de legende îsi propun întotdeauna sa admire Lupoaica în propria-i „vizuina”, adica în ansamblul Muzeelor Capitoline situate pe Colina omonima – cea mai mare dintre toate.
Pana sa te copleseasca emotia întrevederii cu „doica” lui Romulus si Remus, mergi cu metroul pana la statia Colosseo. Si cand iesi la suprafata, te izbesc doua monumente ale arhitecturii romane: Arcul lui Constantin si Colosseumul. Daca nu te lasi strivit de maretia lor, poti ajunge cu sufletul la gura acolo unde geniul arhitectural al lui Michelangelo si-a spus cuvantul: la Piazza del Campidoglio, care gazduieste Muzeele Capitoline într-un coplesitor ansamblu în care prevaleaza Roma politeista.
Nu vrem sa privim Cetatea Eterna apeland la un dualism rigid, dar însasi statuia ecvestra a lui Marcus Aurelius din centrul ansamblului este semnificativa în acest sens: ea a rezistat distrugerilor ordonate de autoritatile crestine medievale doar pentru ca s-a crezut ca pe cal se afla Constantin cel Mare, primul împarat crestin al imperiului… Principalele cladiri muzeale, asezate de Michelangelo într-un plan trapezoidal, sunt Palatul Senatorial (conceput în sec. XII), Palatul Conservatorilor (sec. XVI) si Palatul Nou (sec. XVII). Asa cum le vedem astazi, Muzeele Capitoline au fost gandite de Michelangelo Buonarroti în 1536, iar finalizarea lor s-a realizat pe parcursul a patru veacuri. Ca donator initial, istoria îl consemneaza pe papa Sixt al IV-lea, care a oferit o colectie de sculpturi de bronz, în 1471. De atunci si pana astazi se renoveaza si se completeaza continuu.
Mergand pe drumul Lupoaicei, trebuie sa ajungi la etajul doi al Palatului Conservatorilor, unde se afla asa-numitul Apartament. Bronzul ei negru-stralucitor parca te izbeste amenintator, la fel ca si botul întredeschis. Caci pruncii gemeni, Romulus si Remus, au o protectoare infailibila. Acest monument legendar al maternitatii unor oameni, a unei cetati, a unei civilizatii înfloritoare, emblema a Romei antice, are o vechime de doua milenii si jumatate. Este o simbolica mostenire de la etrusci, datata secolul V î.Ch. Daca ne luam dupa legenda, gemenii sunt semi-zei, deoarece parintii lor au fost printesa Rhea Silvia si razboinicul zeu Marte. Dintre ei, Romulus a fost primul rege al Romei, începand cu 23 aprilie 753 si pana în 711 î.Ch. Cata veridicitate istorica are povestea? Se pare ca una foarte puternica, mai ales dupa descoperirea (abia în 1988) a unei inscriptii pe „Zidul lui Romulus” de pe Colina Palatina a Romei. Dar partea neplacuta a admiratiei noastre se naste atunci cand aflam ca, la începuturi, Lupoaica nu era mama adoptiva.
Statuetele reprezentandu-i pe cei doi gemeni au fost adaugate de sculptorul Antonio del Pollaiuolo, spre finele secolului al XV-lea (unii istorici spun ca acea completare s-a facut mult mai devreme). Cert este ca prima confirmare post-antica a existentei Lupoaicei vine din secolul al IX-lea (numita „Mama romanilor”), cand se afla la Palatul Lateran (fosta principala rezidenta papala, timp de aproape o mie de ani). Ulterior, gratie unui cronicar englez, se poate confirma ca pana în secolul al XII-lea nu aparusera gemenii. Pe cand era plasata acolo, „mama” devenise fantana si a asistat la procese si executii. Acum, odihnindu-se la Muzeele Capitoline, ea „alapteaza” imaginatia celor care cred în legende. (In fotografii sunt cateva exponate celebre din complexul „Musei Capitolini”, Roma).
PAUL IOAN
Comentarii