Într-o scena memorabila, fântâna publica a lui Spirache Necsulescu („Titanic vals” de Tudor Musatescu) are un îngeras care urineaza, stârnind oroare printre doamne. Pudibonderia are însa exemple la scara reala si în primul rând as vrea sa amintesc „Actiunea frunza de smochin”, pe care mai-marii Bisericii Romano-Catolice au desfasurat-o împotriva sexului barbatesc la vedere din Capela Sixtina. S-a întâmplat cu „Judecata de Apoi” a lui Michelangelo, însa lucrurile nu s-au oprit acolo.
În epoca victoriana a Regatului Unit (1837-1901), statuia lui David a fost „plastificata” când a fost expusa publicului. La catedrala din Gent (Belgia), clericii i-au îmbracat pe Adam si Eva din celebra piesa de altar „Adoratia Mielului lui Dumnezeu”, de Jan van Eyck (într-o lucrare copiata, nu în original, care dateaza din 1432). În aceste circumstante, când organul sexual nu trebuie sa ne „plesneasca” privirea, este firesc sa vorbim despre patania suferita de sculpturile faimosului artist norvegian Gustav Vigeland.
Nascut într-o familie modesta de mestesugari, în anul 1869, Vigeland a dovedit de copil un talent exceptional la sculptat în lemn. A fost trimis la Oslo ca sa se specializeze si adolescentul s-a remarcat imediat. Modest, dar din ce în ce mai cautat de autoritati (inclusiv de catre cele eclesiastice), sculptorul profesionist norvegian se impune în tara sa si este trimis la studii în Franta si Italia. La Paris lucreaza în atelierul lui Auguste Rodin, iar la Florenta se familiarizeaza cu fenomenul Renasterii si temele ei principale: omul si destinul sau.
Anul 1902 îi aduce primul contract important, referitor la catedrala din Trondheim. Succesul a fost enorm si Gustav Vigeland devine cel mai important sculptor norvegian. I se comanda chiar si bustul lui Henrik Ibsen. Numai ca pe masura ce faima sa crestea, relatiile cu autoritatile comunale din Oslo încep sa aiba meandre birocratice. O fântâna realizata de Vigeland este mutata (pe hârtie), în timp ce artistul îsi astepta onorariul. O lovitura de gratie primeste în 1921, în momentul când primarul decide transformarea în biblioteca a casei parintesti unde locuia sculptorul. Dar artistului nu i s-a oferit nimic la schimb. Acela a fost momentul de criza care a dus la initierea atât de celebrului parc de statui al lui Vigeland. Caci pentru o noua locuinta, acest geniu al Norvegiei s-a oferit sa doneze toate statuile sale primariei din Oslo.
Asa a fost cu putinta aparitia expozitiei în aer liber „Vigeland Park”, pe o veche proprietate numita Frogner Park. Pare ciudat ca într-o tara cu vederi liberale precum Norvegia un artist poate avea un astfel de tratament. Vigeland a lucrat pentru împodobirea acestui parc cu numeroase statui din granit si bronz, totalizând aproape 212 opere de arta. A fost un gest exceptional facut de artist pentru tara sa, rarisim în lume. Ei bine, tocmai acestui patriot i s-a întâmplat ceea ce a patit si Michelangelo. În urma cu câtiva ani, într-o noapte, membrii unei asociatii-fantoma au lipit bucati de plastic peste sexul tuturor statuilor. Aparatorii moralitatii publice au lasat si un bilet în care protestau împotriva programelor deocheate care se transmit la tv în Norvegia.
Gestul pudibonzilor a devenit cunoscut în toata lumea. Gustav Vigeland a decedat în 1943, dupa ce muncise ca un sclav la înfrumusetarea parcului ce-i poarta numele. Dupa mai bine de o jumatate de secol, sculpturile sale au fost îmbracate, dar nimeni nu s-a gândit sa ridice un monument dedicat… berzei.
PAUL IOAN
Comentarii