In anul 1563, Peter Bruegel zis si Bruegel cel Batrân a pictat unul dintre cele mai bizare tablouri din istoria acestei arte imperiale ce lasa o libertate totala aparenta autorului.
Se pare însa ca în cazul de fata avem de-a face cu un gen de tribut simbolistic lasat în contul omenirii, caci motivul în sine abordat în lucrarea mentionata în titlul acestui articol transmite „la vedere” numeroase mesaje, unele de-a dreptul stranii, valabile în orice timp si în orice loc.
Pedepsirea vanitatii umane
Maestrul flamand a pus în scena faimoasa legenda biblica, dar în cadrul imagistic al vietii trepidante dintr-o cetate a veacului al XVI-lea, mai exact din orasul sau natal, Anvers.
Totusi, Bruegel trateaza subiectul – la fel ca pe celelalte subiecte atemporale, ca „drumul Crucii lui Iisus” sau „caderea lui Icar” – cu o evidenta familiaritate, fara emfaza, ca si cum totul s-ar desfasura la colt de strada. Istoria Turnului Babel apare în prima carte a Bibliei, Geneza.
Putin dupa Potop, regele Nimrod al Babilonului decide construirea unui turn care sa ajunga pâna în ceruri. Ca sa-l pedepseasca pentru vanitatea sa, Dumnezeu face dintr-odata ca lucratorii sa vorbeasca limbi diferite, nemaiîntelegându-se între ei si astfel nemaiputând duce la bun sfârsit lucrarea faraonica. Imensul santier, practic, se naruie, iar privitorul trebuie sa scruteze orizontul, pentru a putea îmbratisa cu privirea „personajul central”, turnul, pe lânga care oamenii par niste furnici.
Majoritatea istoricilor de arta considera ca Bruegel a folosit Colosseumul drept sursa de inspiratie pentru a întruchipa dezastrele biblice, monumentul roman fiind deja ruinat în secolul al XVI-lea. Se regasesc, de exemplu, în tablou, arcadele duble de pe fatade si e de observat ca temelia pare sa se scufunde, în timp ce zidurile sunt macinate si vârful „amputat” prin vointa divina.
Babel sau Anvers?
În Geneza, puternicul Nimrod se compara cu Dumnezeu, iar în pictura viziteaza santierul, însotit de arhitect si de garzi si primind omagiile taietorilor de piatra prosternati la picioarele sale. Personajul respectiv apare în stânga-jos, învesmântat dupa moda Renasterii, dar Bruegel îl „transfera” în figura lui pe regele Filip al II-lea al Spaniei, care la vremea respectiva era un stapân fanatic si intolerant al Tarilor de Jos. Daca acesta nu poate trece neobservat, destul de greu de distins e fragmentul zidului de incinta din stânga turnului, întinzându-se pâna în spatele caselor orasului. El chiar a existat, construit de Carol Quintul în 1542 în jurul orasului Anvers. Se crede ca pictorul a ales tocmai aceasta localizare pentru a se întreba care avea sa fie viitorul orasului sau.
Oare Anvers si Babel nu pre-zentau puncte comune? Aceleasi averi nemasurate, acelasi multilingvism, calatori veniti din toata lumea pentru a face comert în cetatea flamanda. Si, probabil, haosul final…
„Oamenii-furnici” evocati mai sus nu sunt altii decât constructorii turnului si artizanii locali din veacul al XVI-lea: zidari, lucratori în piatra etc. Adica un fel de mâna de lucru de mica valoare. Totusi, artistul pune în scena prin acestia secvente reale din viata cotidiana a epocii, cu o precizie si o diversitate de invidiat.
* * *
Imaginea bruta a colosului de piatra, simbol evident al tarelor si pacatelor omenirii, aproape ca izbeste privirea în mod violent. Bruegel însa a realizat în ansamblu o imagine absolut magistrala, el ne-dorind sa ofere doar impresia micimii si a zadarniciei faptelor omenesti necugetate. În afara turnului, pâna departe, la linia orizontului, privirea poate cuprinde frumusetea nativa a întregii planete.
O perspectiva infinita înglobeaza astfel vai, paduri, coline, ape, câmpii – un decor cosmic în care apa, cerul si pamântul se contopesc într-o splendoare paradisiaca. Doar la mijloc, plin de trufie, omul mai crede zadarnic în puterile lui supradivine.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii