Cine are prilejul sa calatoreasca pe Grand Canal din Venetia (aproape patru kilometri lungime, in forma de „S”), ar trebui sa aiba drept reper cultural si palatele unde a creat uimitoare fresce in stil baroc tarziu geniul numit Giambattista Tiepolo, ajutat deseori de cei doi fii ai sai. Ne referim la palatele nobiliare Ca’Dolfin, Ca’Rezzonico si Ca’ Zen, care au interioare exceptionale, incepand cu holul de receptie (prefixul „Ca” se refera la faptul ca sunt riverane ale lui „Canalasso”, cum se spune in dialect venetian la Grand Canal). De altfel, mijloacele de circulatie acvatica, vaporetti (autobuze acvatice) si gondolele au statii la reperele artistice esentiale ale Venetiei.
Mai putin notoriu decat uriasii sai inaintasi ai barocului italian si ai Renasterii, Giambattista Tiepolo (1696-1770) ne revine in memorie in primul rand prin prin capodopera sa „Calul troian”, reprodusa pe prima coperta a „Eneidei” lui Virgiliu. Intr-adevar, mitologia a fost pentru acest maestru venetian tematica principala, in care a excelat atat in Italia, cat si in Europa. Fiu de capitan de vas, Giambattista ramane de mic orfan de tata, dar talentul sau precoce il face sa aiba de timpuriu indrumatori intr-ale artei. Asa se face ca este protejat de familia unui patrician, face ucenicie la maestri venetieni si la nouasprezece ani da lovitura cu lucrarea „Sacrificiul lui Isaac”. A fost un fel de trambulina care l-a propulsat catre marile comenzi de fresce pentru vile si palate ale sus-pusilor vremii si i-a permis lui Tiepolo sa-si demonstreze exceptionalul talent de decorator de lux in stil baroc-rococo. El a facut, de altfel, tranzitia de la intunecimile barocului spre luminozitatea serena a stilului care a devenit o moda in timpul lui Ludovic XV, sub un nume care provenea de la termenii frantuzesti pentru „roca” si „cochilie”, adica „rocaille” sau rococo. Frumusetea si extravaganta costumelor personajelor sale, culorile vii si pastelate, optimismul divin al compozitiilor milotogice l-au facut celebru in toata Europa. Aproape ca nu mai putea onora comenzile atat pentru stabilimente religioase, cat si pentru cele profane. De aceea, Tiepolo mai consemneaza o noutate in istoria artei, aceea a faptului ca lucra impreuna cu doi dintre fiii sai, Domenico (in special) si Lorenzo.
Faima echipei devine atat de mare, incat este chemata si de printul-episcop al Bavariei (la Würzburg realizeaza capodopera „Apollo si continentele”) si de regele Spaniei (la Madrid, in palatul regal al lui Carol III, finalizeaza splendida fresca „Apoteoza Spaniei”). Tiepolo era prezentat peste tot ca fiind expertul ideal pentru scene monumentale, panegirice si apoteoze, frescele sale avand si insusirea de a putea fi privite cu acelasi efect din mai multe unghiuri. In Italia era primit ca un magician al picturilor zidurilor si boltelor, la Padova fiind numit si presedinte al Academiei de arta. Din pacate, acest pictor al culorilor care te mangaie, a cazut repede in dizgratie, caci neoclasicismul debuta navalnic in Franta si nu numai. Optimismul lui cromatic este inlocuit cu asprimea culorilor dense, profunde. Tiepolo poate fi considerat drept omul care a imblanzit barocul lui Rubens, dar a cazut prada neoclasicilor Jacques-Louis David si Dominique Ingres. S-a stins la Madrid intr-un an memorabil, 1770, cel in care s-a nascut Beethoven. Inca din timpul vietii, Tiepolo s-a mandrit cu cei doi fii ai sai, Domenico si Lorenzo, care au colaborat intens cu tatal lor si apoi s-au afirmat prin propriile forte artistice. Panze ale lui Domenico Tiepolo sunt raspandite in marile muzee ale lumii.
PAUL IOAN
Comentarii