Termenul „ocultism” deriva din cuvântul latin occultus, care înseamna „ascuns”, „secret” si a fost definit ca o suma de practici si cunostinte (alchimie, astrologie, demonologie, spiritism, samanism, magie s.a.). Practicantii au încercat înca din Antichitate sa patrunda tainele naturii, pentru a deveni stapânii ei.
Artele oculte pot include, de la Tarot la invocarea demonilor si multe alte practici asemanatoare. Ele nu includ artele psihice, desi cele doua sunt legate în conceptia unor interpreti ai fenomenului artistic. În mod obisnuit, traditional, alchimia, astrologia, tarotul, geomantia, magia rituala si ceremoniala, orice forme de divinatie si numerologie sunt considerate totusi practici „ezoterice” sau „oculte”.
Majoritatea culturilor au practici oculte ca parte a istoriei lor timpurii, dar acestea nu au niciun efect repetabil si testabil asupra lumii reale. Pentru a simplifica, ocultismul este îndreptat catre supranatural si simbolic, în timp ce ezoterismul este îndreptat catre spiritual.
Spiritualismul a influentat arta, având o influenta asupra constiintei artistice, arta spirituala având un impact urias asupra a ceea ce a devenit modernismul si, prin urmare, arta de astazi. Arta mistica este un stil de arta specific care permite persoanei sa fie conectata la Dumnezeu, la Univers, la alte divinitati sau la ei însisi. Unii artisti cred ca arta mistica este pur si simplu spirit exprimat în opera de arta tangibila.
Arta ar întruchipa mediul prin care creatorii pot reprezenta un mesaj din domeniul divin. Practicile ocultiste sunt centrate în jurul cunostintelor ascunse, inclusiv a celor necunoscute, incognoscibile sau de nedescoperit.
Ocultismul se refera de obicei la religiile antice, acum aproape moarte, si la practicile spirituale/magice din trecut si unele din prezent. Totodata, teoreticienii fenomenului au în general îndoieli asupra posibilitatii de a defini în mod real o asa-numita „arta oculta”, afirmând ca demersul corect este sa se acrediteze ideea ca artistii includ ocultismul în unele creatii ale lor.
Numerosi artisti suprarealisti s-au dedicat acestei zone a esteticului extrem de sensibila si uneori caracterizata printr-o anume relativitate. Majoritatea exemplelor de acest tip de arta sunt legate de religie si în special de arta crestina care descrie evenimente sau povesti din Biblie sau despre unii sfinti.
Între cei mai valorosi artisti care s-au aplecat catre arta oculta, se numara Francisco de Goya (Sabatul vrajitoarelor, Sacrificiu pentru zeul Pan, Saturn devorându-si unul dintre fii, Capriciile), Hieronymus Bosch, Van Oostsanen, Salvator Rosa, William Blake, Gustave Moreau, Henry Fuseli, Odilon Redon chiar si pictori anonimi.
Li se alatura acestora o particularitate foarte interesanta, ce poate explica numeroase confuzii si controverse legate de domeniul respectiv: prezenta unui numar considerabil de pictorite în peisajul ocultismului artistic (sau invers, în arta oculta!), probabil datorita unui gen de traditie istorica si social-religioasa în ceea ce priveste accederea la lumile ascunse.
Nu întâmplator si chiar temeinic argumentat, unii istorici si critici de arta, dar si sociologi ori filologi, au remarcat în aceasta „alianta” un semn evident al emanciparii femeii, un început relativ subtil, bine structurat estetic, al miscarii feministe.
La urma urmei, a gestiona aceasta sensibila si periculoasa „munitie” culturala traduce dintotdeauna dorinta instinctuala a omului, urmata imediat de dinamismul faptelor directe, de a stapâni deopotriva sus-mentionata putere si bogatie, precum si nevoile si fricile oamenilor. Caci, sa recunoastem, pasirea în ocultism, inclusiv sau mai ales prin intermediul artei presupune un risc major, iar creatorii de arta oculta demonstreaza cu prisosinta spiritul de aventura fara de care însasi opera lor ar ramâne o recuzita de mucava.
Un aspect deosebit al domeniului creatiei artistice, în general, este acela ca în arta religioasa timpurie, creatorii ei erau considerati veritabili dusmani ai crestinismului; În secolul al XVII-lea, Salvator Rosa s-a specializat în picturi cu vrajitoare.
La sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, artisti precum Goya, Blake si Fuseli au explorat vrajitoria ca reactie la stiinta si rationalism; de exemplu, cele trei vrajitoare din Macbeth, piesa lui Shakespeare, erau figuri foarte populare. Ceva mai târziu, artistii miscarii simboliste, apoi suprarealistii si altii, din ce în ce mai numerosi, au devenit si ei interesati de magie si vrajitorie.
Revenirea interesului pentru magie astazi – în arta, în cultura populara, în practicile rituale – nu este fara precedent: ocultismul a disparut si a iesit din arena culturala de mai bine de un secol, însa amprentele sale au ramas imprimate în memoria colectiva, astfel ca prezenta unor pretinse elemente perimate în acea parte întunecata a progresului tehnologic „infiltrat” în arte indica fara echivoc începuturile unei Renasteri oculte.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii