Într-un superb film de animatie vechi de peste cinci decenii, adresat deopotriva copiilor, adultilor si vârstnicilor, o ceata de motani petrecareti cânta cât îi tin puterile o piesa antrenanta, ale carei versuri emit la un moment dat o idee ce poate sa ne amuze pe moment, dar care poate si sa ne dea de gândit serios: „Fiecare om ar vrea sa fie o pisica!”.
Nu v-ati dorit niciodata ca, având porniri si calitati feline – acea lene adorabila, dublata de o siretenie seducatoare, dar si de neînduplecare, la un moment dat – sa primiti mângâieri si vorbe blânde, fara ca neaparat sa cereti asta omului care se crede stapânul vostru, de fapt el fiind gata oricând sa va serveasca?
Artistul american Danial Ryan, care picteaza de obicei în atelierul sau din orasul Saint Petersburg (Tampa, Florida) în acrilic pe pânza, si-a adjudecat cumva, ca protagonist omniprezent în lucrarile sale, cel mai îndragit animal de companie – imperiala pisica, pentru bunastarea careia, sa recunoastem, multi dintre noi sunt gata sa se trezeasca oricând în miez de noapte.
Însa, în cazul de fata, protagonist nu înseamna si personaj necuvântator, fie el si personificat. „Pisicile” din tablourile lui Danial par a fi/sunt, în realitate, fiinte umane deghizate, pentru a nu li se descoperi adevarata identitate!
Stilul sau unic, camuflat sub umbrela suprarealismului, îmbina umorul capricios cu teme existentiale, în-corporând frecvent referinte ale culturii pop precum Superman si produse alimentare de fiecare zi, cum ar fi pizza, hamburgerul sau saorma!
Pe lânga tehnica sus-mentionata, Ryan lucreaza cu materiale si mijloace traditionale, inclusiv cu guasa si lemn, utilizând în acelasi timp tehnici mixte. Sa încercam, asadar, sa descifram, atât cât se poate, misterul acestei stranii si fascinante „bipolaritati” animale Om-Pisica!
Se observa fara dificultate ca felinele zugravite de artistul plastic american au numai si numai înfatisarea exterioara a speciei lor. În rest, totul este preluat-împrumutat-furat de la oameni. Si rareori în mod inspirat, spre dezavantajul nostru! De altfel, naratiunea lor artistica constituie o satira cât se poate de dura si neiertatoare a societatii umane de astazi.
Privind si evaluând lucrurile din aceasta perspectiva, este evident ca pisicile lui Danial Ryan sunt obeze. Ceea ce spune foarte multe – nu despre biata specie de patrupede domestice si caline, ci despre noi însine, despre lumea pe care ne-am construit-o singuri, cu bunele si (mai ales) cu multele sale rele. Fiindca obezitatea – a oamenilor, nu a pisicilor! – nu reprezinta doar o patologie globala declarata oficial epidemie, ci si o anumita mentalitate generala indusa persuasiv si nociv prin promovarea fara nicio masura a consumerismului ce ajunge frecvent sa se confunde cu cea mai joasa forma a lacomiei.
Pisica-om din tablourile lui Ryan este uneori un infractor notoriu, un fel de capo di tutti capi (un „nas” al lumii interlope!), alteori un bogatas retras pe insula personala, unde nu face altceva decât sa fumeze, sa bea, sa manânce si sa huzureasca pe saltele moi si caldute.
Dar poate fi si un asa-zis revolutionar, din „versiunea” sud-americana a extremistilor cu bandana si pistol mitraliera în dotare, un temerar angajat în jocul ocult, periculos si sinistru numit „Oui-Ja” sau un promotor perfid al ultraraspânditelor produse fast-food, ce pot explica, în parte, epidemia de obezitate.
Mentionam ca felinele pictorului stabilit în Florida cea calda (si primitoare, deopotriva, pentru turisti veniti din toate colturile lumii si pentru emigranti ori refugiati dintr-o lume nu tocmai democratica – aspect sugerat în mod evident si de anumite posturi ale personajelor) pot fi si coplesite de melancolie, în timp ce privesc pe fereastra camerei de zi sau, de pe plaja, spre necuprinsul marii, pot juca si rolul regnului vegetal, devenind temporar seminte de pepene ori sâmbure de avocado, se pot cufunda adânc în lectura unei carti, vegheate îndeaproape de însusi curiosul artist, care de altfel se infiltreaza relativ frecvent în lumea propriilor sale creatii.
Danial Ryan priveste si diseca amuzat, dar în acelasi timp si foarte serios, lumea în care vietuim si noi, oamenii, fara a fi însa si stapânii ei absoluti. De fapt – cine stie? – poate ca, în realitate, deasupra noastra guverneaza, sub masca unui tors calin, chiar aceste fapturi cu blana care ne fac viata mai frumoasa.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii