Oglindindu-si splendorile in apele vestitului Canal Grande, Venetia te invita sa-i vizitezi muzeele si bisericile, sa-i strabati strazile si pietele dispuse de o parte si cealata a canalului.
Dintre podurile care fac posibila traversarea cel mai cunoscut este Ponte Rialto, cel mai vechi si cel mai frumos dintre cele patru poduri de acest fel. Prima cale de trecere peste canal a fost un pod de vase, construit in 1181 de Nicolo Barattieri. A fost Ponte della Moneta pentru ca aproape de intrarea dinspre est se afla monetaria statului.
Piata Rialto aflata pe malul estic a contribuit mult la circulatia peste pod asa ca s-a simtit nevoia unei constructii mai solide. De aceea in 1255 vechiul pod a fost inlocuit cu un altul din lemn cu doua rampe inclinate unite de o sectiune centrala mobila care putea fi ridicata usurand trecerea navelor. In secolul al XV-lea, podul, al carui nume fusese schimbat a fost incarcat cu doua randuri de magazine pe ambele parti, iar chiriile obtinute au adus un venit substantial la Trezoreria Statului care a contribuit la intretinerea constructiei.
In 1310 podul de lemn a fost partial ars in timpul revoltei conduse de Bajamonte Tiepoto, iar in 1444 s-a prabusit sub greutatea unei multimi care privea o cursa de barci. In 1523 podul restaurat s-a prabusit din nou si s-a hotarat ridicarea unui pod de piatra, idee adusa in discutie inca din 1503. Au fost depuse o multime de proiecte, riguros analizate pana in 1551, dar toti arhitectii propuneau o abordare clasica cu mai multe arcade, considerata nepotrivita.
In cele din urma podul a fost construit intre 1588-1591 dupa proiectul lui Antonio da Ponte si multi i-au prezis naruirea, prezicere total nefondata, Ponte Rialto existand si in zilele noastre.
Ultima restaurare a podului a fost executata in 2017, lucrarile apartinand firmei antreprenorului venetian Renzo Rossa.
Podul are un arc central mai inalt si trei pasaje pietonale separate de doua randuri de arcade acoperite – cate 12 pe fiecare parte a podului. Sub arcade sunt instalate 24 de magazine, in special de bijuterii.
Podul nu este bogat decorat. Exista insa cateva basoreliefuri, plasate sub balustrada pe ambele parti. Pe latura de sud este reprezentarea alegorica a fondarii Venetiei la 25 martie 421, de Buna Vestire. Alegoria ii prezinta pe Arhanghelul Gavriil in stanga si pe Fecioara Maria in dreapta si porumbelul in mijloc, lucrarea fiind plasata in dreptul arcadei principale.
Pe latura de nord sunt reprezentati sfintii protectori ai orasului: San Marco si San Teodoro, ale caror statui apar si pe cele doua coloane de la intrarea in Piata San Marco.
Ca orice constructie emblematica si Ponte Rialto este incarcata de legende. Una dintre ele spune ca diavolul il tot impiedica pe arhitectul Da Ponte sa termine lucrarea. In cele din urma i-a permis sa continuie si chiar sa termine cu conditia sa-i ofere sufletul primei fiinte care ar fi traversat podul. Arhitectul a acceptat, dar in ziua inaugurarii a lasat la capatul podului un cocos, astfel ca acesta sa fie prima vietate care sa treaca pe pod. Diavolul a aflat inselaciunea si s-a razbunat pacalind-o pe sotia insarcinata a arhitectului ca este asteptata de sotul ei dincolo de pod. Femeia s-a grabit sa traverseze podul si diavolul a putut lua atat sufletul ei, cat si al copilului nenascut. Se spune ca in noptile reci acele suflete vin pe pod cautandu-si linistea.
Podul ramane unul dintre simbolurile Venetiei, iar cateva ore petrecute pe el te ajuta sa poti privi si intelege macar o parte dintre tainele stravechiului oras al dogilor.
IRINA STOICA
Comentarii