Capitala a Coreei de Sud, orasul Seul are ca multe dintre orasele Asiei, o indelungata traditie politica si religioasa. Ridicat intre dealuri, care o protejeza de vanturile reci din zona, este asezat pe raul Han, care ii faciliteaza traficul pe apa spre Marea Galbena. Fondat in 1096 sub numele Hanjang, orasul a fost distrus de invazia mongola in 1231. In 1392 a devenit resedinta dinastiei Yi si capitala intregii tari. In aceasta perioada a fost ridicat Palatul Kyongbokkung (Palatul Fericirii Depline) care in 1592 a fost distrus de un incendiu, dar a fost reconstruit conform originalului. Astazi el este deschis publicului gazduind Muzeul National.
Orasul prezinta inca trei palate stralucitoare, care au rezistat vitregiilor istoriei. Acestea sunt Toksu, construit in secolul al XV-lea, resedinta imperiala intre 1593-1611, Ch’angdok, ridicat in 1405 si Chongmyo, datand din 1395, fosta resedinta imperiala intre 1611-1872. Complexul de palate etaleaza o minunata combinatie de culori rosu si auriu, acoperisuri usor curbate si bogat ornamentate.
Religia locuitorilor se desfasura sub influenta budismului, confucianismului si taoismului, totul marcat de venerarea naturii si respectul fata de stramosi. Acest mod de viata se oglindea in decorarea templelor si in costumele traditionale. Dinastia Yi incercase sa mentina vechile traditii, izoland tara si ferind-o astfel de influentele straine. Intrarea strainilor in tara fara permis putea fi pedepsita chiar cu moartea dar, in ciuda cumplitelor interdictii, in secolele XVII-XVIII misionarii crestini au reusit sa patrunda in Seul deghizati in „bocitori” la funeralii si lasand parul sa le acopere fetele. De aceea, astazi catolicismul este a doua religie raspandita dupa budism.
Orasul a devenit resedinta autoritatilor japoneze de ocupatie intre 1910-1945, timp in care fusese instituit protectoratul Japoniei asupra Coreei iar intre 1945-1948 a gazduit administratia americana. Razboiul din 1950-1951 a lasat urme adanci, dar din 1953 in Seul a inceput o vasta campanie de reconstructie. Aceasta s-a desfasurat insa, de multe ori intr-un ritm dezordonat si de aceea Poarta de Sud a orasului, Namdaemun, nu mai apare la fel de impunatoare ca odinioara. Construita din blocuri cubice de piatra, de culoare gri deschis si cu doua acoperisuri suprapuse ca de pagoda, era un simbol al orasului, plasata in capatul drumului care ducea spre resedinta regala. Acum este inconjurata de un gard, contrastand cu zgarie norii din jur.
Cu toate acestea Seulul a renascut din propria sa cenusa, dezvoltandu-se in cateva decenii intr-un ritm incredibil. Aici, pe o suprafata de unu la suta din cea a intregii tari, muncesc intre 25 si 35 la suta din locuitorii ei. Cu toate ca multe dintre vestigii au disparut, orasul si-a pastrat cele doua mari bilbioteci: Biblioteca Nationala datand din 1923 si adapostind circa trei milioane de volume si Biblioteca Universitara, din 1946 cu doua milioane de volume. Orasul se mandreste cu Teatrul National, Opera, Universitatea, Academia Nationala de Stiinte (1964), Academia de Studii Coreene (1978), Gradina Botanica, Gradina Zoologica si, mai ales, stadioanele si complexele sportive, aici avand loc in 1988, cea de a 24-a editie a Jocurilor Olimpice de Vara.
Exista in acelasi timp si cartiere foarte vechi cum este Chongno-Gu, cu stradute intortocheate si case vechi, acoperite cu tigla neagra, iar intr-un mic parc se inalta una dintre cele mai vechi pagode din oras, ridicata in perioada Koryo (918-1392). O magnifica ceremonie are loc la altarul templului Chongmyo – cand descendentii casei regale, imbracati in robe purpurii, ii comemoreaza pe imparatii dinastiei Yi. Alte procesiuni impresionante au loc in templul Chogyesa, in luna mai, in ziua de nastere a lui Buddha. Crestinii se aduna in Catedrala Myongdonk, construita in stil neo-gotic. Seulul modern este reprezentat prin sediul cu 36 etaje al companiei de asigurari Dae Han si de Seul Tower de pe Namsan (Muntele de Sud) iar locuitorii se amuza contempland reproducerea castelului bavarez Neuschwanstein din aproprierea parcului de distractii Lotte.
IRINA STOICA
Comentarii