Admirand unul dintre cele mai fascinante si mai controversate triptice ale pictorilor olandezi de la finele Evului Mediu, si anume „Gradina placerilor lumesti”, as putea spune ca piesa „D’ale carnavalului” a fost mai intai vizualizata de Hieronymus Bosch si apoi, peste secole, scrisa magistral de Caragiale. Aceasta capodopera a unui pictor discret dar fermecator prin simtul urzicator al umorului este o fresca a pacatelor umane, asa cum s-au dezvoltat ele dupa pacatul originar.
Nascut, probabil, in 1450, Hieronymus Bosch (dupa localitatea natala, Hertpgenbosch, in ducatul de Brabant) provenea dintr-o familie cu inclinatii artistice si cu convingeri religioase profunde. Este foarte important pentru acest maestru al satirei vizualizate a slabiciunilor omenesti sa subliniem ca a facut parte din Fratia Maicii Domnului (Brotherhood of Our Lady), o grupare religioasa ultraconservatoare, pentru care morala crestina era o nemiloasa litera de lege. Dar o buna parte a lucrarilor lui Bosch (doar aproximativ douazeci si cinci ii sunt atribuite cu certitudine) reprezinta o viziune caricaturala a lumii, cu personaje grotesti si cu desfraul sexual in prim-plan.
Celebrul triptic (al carui titlu a fost dat ulterior) a ajuns, in secolul XX, la Muzeul Prado (Madrid), fiind, probabil, comandat la vremea respectiva de suveranul Spaniei care ocupa o parte din Tarile de Jos. De dimensiuni apreciabile (220 x 389 cm), aceasta ampla si complexa lucrare este compusa din Paradisul (panel stanga), Lumea viciilor (central) si Infernul (stanga). Numeroasele personaje sunt de fapt nuduri de barbati si femei, in situatii erotice dezlantuite si aflate intr-un mediu populat de animale si fructe fantastice, deseori macabre, rod al unei imaginatii unice in peisajul picturii din acele timpuri.
Se spune despre Bosch ca a fost un precursor al suprarealismului si deseori se fac referiri la opera lui Salvador Dalí atunci cand fantezia depaseste orice limite. Asa se intampla in Infernul pictorului olandez unde, spre stupoarea privitorului, apar si dispozitive care ar putea face parte din categoria celor plasmuite de paleoastronautica. Pe langa libidoul dezlantuit al personajelor, exista si intruchipari ale diavolului (?), care troneaza ca o „pasare a dictaturii pacatului”. Practic, orgia sexuala este la loc de cinste, asociata si cu lacomia alimentara si atitudinile de aroganta ale gardienilor din Infern…
Toate aceste elemente aiuritoare pentru acea epoca au condus la interpretari distorsionate asupra insasi moralitatii lui Bosch. Unii comentatori au ajuns chiar la concluzia ca autorul ar fi fost un eretic, un admirator secret al scrierilor lui Erasmus din Rotterdam (cu care a fost contemporan). Altii spun ca satira virulenta a lui Bosch era indreptata asupra abuzurilor clerului, iar pictorul a creat special o lume a cosmarelor, o lume halucinanta, pentru a-si ascunde adevaratele conceptii despre viata reala. Imediat dupa moartea sa (1516), Bosch a fost denumit „inventatorul himerelor si al stranietatii in arta”.
Extrapoland obsesia sexualitatii din aceasta capodopera, unii spun ca insusi Freud ar fi fost anticipat de „Gradina placerilor lumesti”. Numai ca misteriosul mucalit mai atrage atentia si cu „gesturi” bizare din unele lucrari religioase. Astfel, in „Christ ducandu-si Crucea”, apar in prim-plan cativa barbati pusi pe galceava, care sunt de fapt niste caricaturi care nu au nimic comun cu gravitatea evenimentului… Cine a fost acest Hieronymus Bosch, care a pictat parca distrandu-se pe seama lumii in care a trait si inventand ceea ce astazi numim „umorul fara perdea”?
PAUL IOAN
Comentarii