Cartile de istorie ne spun ca stravechile civilizatii megalitice si-ar fi desfasurat activitatea in urma cu patru-cinci milenii, apogeul acestor civilizatii fiind atins in vestul Europei, prin complexe megalitice precum Stonehenge sau Carnac. Secretul construirii acestor monumente remarcabile a ramas ascuns de atunci, pierzandu-se o data cu disparitia civilizatiilor respective, ceea ce a generat o serie intreaga de ipoteze referitoare la cine si de ce a putut inalta asemenea edificii gigantice. S-a spus, de pilda, ca primitivii cunosteau tehnologii enigmatice, care le permiteau sa invinga gravitatia, ori chiar ca ar fi fost ajutati, in construirea megalitilor, de reprezentantii unor civilizatii extraterestre. Solutia pe care ei ar fi putut-o adopta, potrivit unei noi ipoteze, ar fi fost insa mult mai usoara…
„Cauciucurile” preistoriei
Inginerul britanic Garry Lavin studiaza megalitii preistorici de mai bine de trei decenii si crede ca a descoperit, in sfarsit, modalitatea prin care acestia au fost construiti. El este de parere ca uriasele lespezi de piatra ar fi fost transportate, cale de sute de kilometri, de la cariere pana la locul unde au fost amplasate, fiind invelite in plase groase de rachita. Pentru a demonstra viabilitatea solutiei propuse de el, Lavin, care a fost si prezentator al unei emisiuni de stiinta la BBC, a incercat cu succes sa deplaseze o piatra grea de o tona, alaturi de mai multi entuziasti ai monumentelor megalitice. „Intotdeauna am fost de parere ca oamenilor primitivi le-ar fi fost imposibil sa tarasca pe sol asemenea dale imense din piatra, din cauza frictiunii foarte mari. De aceea am presupus ca singura modalitate de a transporta astfel de pietre era de a le roti cumva”, afirma Levin.
Cele 60 de „pietre albastre” care formeaza bazele monumentului de la Stonehenge cantaresc fiecare pana la 4 tone si au fost extrase din muntii Preseli din tara Galilor, situati la peste 350 km distanta. Lavin si-a imaginat ca populatiile primitive ale Marii Britanii ar fi putut construi „cosuri” de rachita in care sa fi invelit, pur si simplu, pietrele masive si neregulate. Impletiturile astfel realizate formau o structura usoara, dar solida, care putea fi deplasata lesne de cel mult cinci oameni, pe distante mari. Pentru a asigura o rotire perfecta si chiar flotabilitatea constructiei – caci primitivii au fost nevoiti sa strabata si cursuri de apa – in structura de rachita se introduceau, crede Lavin, frunze si ramurele, care functionau asemenea unui cauciuc modern, atenuand socurile si permitand depasirea oricarui obstacol intalnit in cale.
Lespezile au fost aduse si pe calea apei?
Spre deosebire de alti cercetatori ai megalitilor de la Stonehenge, Lavin considera ca oamenii primitivi ar fi putut transporta dalele de piatra nu doar pe uscat, cum presupun majoritatea oamenilor de stiinta, ci si pe apele raurilor. El a remarcat ca „anvelopele” din rachita si frunza au o mare flotabilitate si pot asigura plutirea unor blocuri de piatra foarte grele. Acest lucru le-ar fi permis oamenilor epocii neolitice sa transporte bolovanii din galerie cu ajutorul apei, fara sa mai fie nevoiti sa ii roteasca pe uscat, pe parcursul a sute de kilometri. „Cunoastem sigur ca impletiturile de rachita se foloseau la acea data si s-au gasit chiar fantani pe interiorul carora existau astfel de plase de protectie, pentru a impiedica prabusirea pamantului in apa. Probabil ca cineva a venit cu ideea folosirii impletiturilor si in alt mod si astfel au luat nastere cosurile pentru transportul megalitilor.
Acesti megaliti au fost, credem noi, transportati o buna portiune din drum de la carierele din Preseli pe apele raului Wye” spune Lavin. Dupa ce testarea prototipului impletiturii de rachita, realizate de un mestesugar galez, a fost incununata cu succes, pentru vara anului viitor Lavin si echipa lui intentioneaza realizarea unui experiment extraordinar: ei vor sa „decupeze”, cu unelte primitive, o lespede de piatra grea de circa 4 tone, din carierele de la Preseli si sa o inveleasca in rachita, pentru a o transporta pana la Stonehenge, pe uscat si pe apa…
GABRIEL TUDOR
Comentarii