Continentul european a fost colonizat în doar trei valuri migratorii masive dinspre est, primul produs în urma cu aproximativ 40.000 de ani odata cu venirea grupurilor de vânatori-culegatori, fiind urmat de un val de populatie care practica agricultura, care a ajuns în Europa din regiunea Anatoliei în urma cu 9.000 de ani si apoi, în urma cu 5.000 de ani de cultura „Ceramicii cu fir” (Corded Ware).
Cultura „Ceramicii cu fir” a fost numita astfel dupa motivele asemanatoare snururilor prezente pe ceramica lor, iar conform analizelor ADN, reprezentantii acestei culturi purtau o semnatura genetica distinctiva, absenta anterior din cea mai mare parte a Europei.
Genetic, majoritatea europenilor de astazi au câte putin din fiecare aceste trei valuri migrationale, transmite Live Science/ Agerpres.
Într-un nou studiu international, realizat în colaborare de cercetatori din SUA si din întreaga Europa, au fost evidentiate unele dintre interactiunile mai complexe dintre populatiile stravechi, neolitice si din Epoca Bronzului timpuriu, care au avut loc în nord-vestul Europei.
Acest studiu dezvaluie originile populatiilor preistorice din Belgia si Olanda, precum si identificarea populatiei sursa pentru o migratie în Marea Britanie în timpul Neoliticului târziu, care pare sa fi dus la o înlocuire cu 90% a fermierilor neolitici din Marea Britanie.
Cercetarile ADN-ului stravechi sugereaza o imagine mult mai nuantata. De exemplu, când fermierii neolitici timpurii s-au mutat pentru prima data în Europa, acestia au interactionat putin cu vânatorii-culegatori locali. Drept urmare, desi acum traiau departe de regiunea lor de origine, genomurile lor înca semanau cu cele ale stramosilor lor din Anatolia.
Dar, dupa 1.000-2.000 de ani, acestia absorbisera o descendenta locala semnificativa. Ascendenta lor de vânatori-culegatori a crescut de la doar 10% la 30-40% în unele regiuni. În mod clar, vânatorii-culegatori nu disparusera pe masura ce fermierii s-au extins.
Noua cercetare ne duce si mai departe pentru ca echipa de studiu a analizat genomurile ramasitelor umane neolitice excavate de-a lungul râului Meuse din Belgia, datând de acum aproximativ 5.000 de ani.
Acest studiu a devenit parte a unui proiect mai amplu, condus de profesorul David Reich si dr. Inigo Olalde de la Universitatea Harvard, la care au participat geneticieni si arheologi din întreaga Europa de Vest. Studiul a extins atentia catre alte situri din zona Rinul Inferior-Meuse – zone umede si zone de coasta, precum si râuri – care acopera culturile târzii de vânatori-culegatori pâna în Epoca Bronzului.
Mobilitate de frontiera
Solurile fertile de la sud de zonele umede Rinul-Meuse au atras colonisti-fermieri neolitici pionieri înca din anul 5.500 î.Hr. Cu toate acestea, resursele bogate ale zonelor umede nordice erau mai potrivite stilului de viata practicat de vânatori-culegatori.
Genomurile oamenilor din Neoliticul târziu de pe teritoriul actual al Belgiei aveau cel putin 50% bagaj genetic de la stramosi locali, si restul de la populatia de origine anatoliana. Acelasi model genetic a aparut si în alte situri aflate în regiuni umede similare din regiune.
În special, multe dintre mostrele neolitice olandeze anterioare din nordul mai îndepartat – cum ar fi cultura Swifterbant, binecunoscuta pentru mentinerea unei economii de vânatori-culegatori, alaturi de o oarecare adoptare a agriculturii – aveau aproape 100% stramosi de vânatori-culegatori.
Apoi, prin compararea cromozomului Y si a ADN-ul mitocondrial, care urmaresc liniile de descendenta masculine si feminine s-a constatat ca cromozomii Y din ramasitele belgiene erau toti caracteristici vânatorilor-culegatori, dar trei sferturi din liniile de ADN mitocondrial proveneau de la fermieri neolitici care locuiau mai la sud. Implicatia era clara: cunostintele agricole fusesera importate în comunitatile de vânatori-culegatori prin intermediul femeilor din populatia de fermieri.
Constatarile noului studiu sustin o versiune a modelului de „mobilitate de frontiera” sau „disponibilitate”, propus de arheologii Marek Zvelebil si Peter Rowley-Conwy în anii 1980. Acestia au prevazut o zona de contact între grupurile de fermieri pionieri sositi prin „colonizare în salturi” si zonele ocupate de vânatori-culegatori.
În model, faza de „disponibilitate” a implicat contact si miscari la scara mica de-a lungul acestei „frontiere” dintre cele doua grupuri, cu relatii comerciale si aliante matrimoniale, de exemplu, care s-au format treptat. Aceasta ar fi urmata de o faza de „substitutie” în care agricultura se dezvolta alaturi de vânatul de animale în zona de vânatori-culegatori si, în cele din urma, de o faza de „consolidare”, când agricultura predomina.
Rezultatele sugereaza ca „frontiera” era mult mai permeabila pentru femei decât pentru barbati si ca este posibil ca patrunderea prin casatorie a femeilor neolitice în comunitatile de culegatori sa fi fost cea care, în cele din urma i-a ajutat pe vânatori-culegatori sa adopte agricultura cu norma întreaga, transformând radical comunitatile de vânatori-culegatori.
Cultura Bell Beaker
În urma cu aproximativ 4.600 de ani, însa, oamenii erau din nou în miscare. Un nou val de colonisti – fermieri-pastori proveniti din stepa ruseasca – au început sa se infiltreze în zona Rinului sub forma culturii „Ceramicii cu fir”.
Pe masura ce un numar tot mai mare de oameni s-au mutat din est, acestia au fost transformati – înca nu se stie exact cum – în ceea ce este cunoscut sub numele de cultura Bell Beaker.
În câteva secole, peisajul genetic al regiunii Rin-Meuse, inclusiv zonele umede, a fost complet remodelat. Oamenii de stiinta au descoperit ca în urma cu 4.400 de ani, mai putin de 20% din stramosii oamenilor care locuiau acolo se aflau în spatele primilor fermieri si vânatori-culegatori. Cel putin 80% din stramosii lor proveneau acum din stepa.
Cultura Bell Beaker (2800 – 1900 î.Hr.) – recunoscuta prin ceramica cupelor în forma de clopot – s-a extins rapid si s-a raspândit în toate directiile, aducând Epoca Bronzului în Europa Centrala si nu numai, s-a raspândit peste Canalul Mânecii si în toata Marea Britanie, ajungând pâna la Orkney, în conditiile în care, aparent fermierii britanici care construisera Stonehenge în secolele precedente au disparut aproape complet, din motive care ramân neclare.
NICUSOR DINCA
Comentarii