Istoria stiintifica a Giulgiului din Torino (2)

Senzationala „epopee” a expertizelor la care au fost supuse esantioane din Giulgiul din Torino a continuat cu studiile chimistului american Raymond Rogers, intre 2004-2005, care a incercat sa discrediteze datarea cu radiocarbon facuta in 1988 de 21 de specialisti din 3 laboratoare din Anglia, Elvetia si SUA in urma careia s-a atestat faptul ca giulgiul are o vechime de aproximativ 700 de ani. Au urmat si alte studii ale diversilor cercetatori care nu au impus nici o concluzie realista. Doar ipoteze.

Pentru a-l data, chimistul american a masurat nivelul de vanilina, un produs care apare in urma degradarii naturale a ligninei, detectabila pe fibrele de in, si care se diminueaza in timp. Testul s-a dovedit negativ in cazul fibrelor pe care le-a prelevat cu benzi adezive, si pozitiv in cazul esantionului (primit de la Gilbert Raes cercetator la Universitatea Gand din Belgia) din zona apropiata prelevarii esantionului C14, (cel datat in 1988) ca si pe bucata de panza adaugata la giulgiu dupa incendiul din 1532.
    
Nu i-a mai ramas decat sa estimeze vechimea, folosindu-se de formule de calcul care redau variatiile continutului de vanilina de-a lungul timpului. Si astfel, a ajuns la concluzia ca giulgiul ar fi fost tesut in urma cu 1300-3000 de ani. Dincolo de imprecizia datarii, teza sa vine in sprijinul tezei autenticitatii giulgiului. Cei care l-au datat in 1988, estimand ca vechimea giulgiului se situeaza intre anii 1260-1390, nu au dat mare importanta acestor studii si a concluziei la care a ajuns opozantul lor, subliniind faptul ca diminuarea cantitatii de vanilina nu e regulata in timp, depinzand de gradul de umiditate al aerului si de temperaturi.
  
 Criticile legate in special de inconsistenta si lipsa de rigoare a studiilor, au continuat ani de-a randul, in timp ideea chimistului american circula libera si „autoritara” pe site-uri web, in buletine specializate sau in colocvii. Timothy Jull, care a facut parte din echipa de cercetatori de la Universitatea din Arizona ce au datat giulgiul in 1988, a refacut studiile lui Rogers pentru a le verifica. Dar nu a gasit argumente riguroase care sa-i sprijine teza. „O ipoteza subreda, o provocare stiintifica avand conotatii polemice si doar atat. Pe de alta parte, chiar daca prin absurd, datarea sa ar fi valida, giulgiul nu poate fi atribuit lui Christos”, a conchis Timothy Jull, care, dupa redatarea unui esantion in 2010 ce a confirmat-o pe cea din 1988, se pregateste sa participe impreuna cu alti oameni de stiinta la noi studii de datare, bazandu-se pe alte esantioane prelevate dintr-o zona indepartata de cele cercetate pana acum de specialisti.

Laserul contraataca

    O alta experienta a fost facuta de inginerul italian Paolo D. Lazarro, care a obtinut desenul ce apare pe giulgiul original, pe o panza identica, folosind o lumina laser ultravioleta, reusind sa reproduca cu exactitate desenul si coloratura acestuia, in urma unor numeroase experimente, in care a modulat intensitatea fasciculului laser, timpul de expunere etc. „Toate rezultatele obtinute in reproducerea tesaturii si a desenului de diversi cercetatori nu sunt in contradictie cu teoria Invierii lui Christos si cu posibila autenticitate a giulgiului”, a declarat el presei, diplomatic, pentru a incerca sa impace teoriile opuse ale acestora.

„Renastere” numerica

    S-a recurs si la tratamentul informatic al fotografiilor reprezentand giulgiul, care a pus in evidenta detalii invizibile cu ochiul liber si a permis reconstituirea tridimensionala a desenului.
    Totul a inceput in 1977, cu participarea unor fizicieni din cadrul armatei americane. Incercarile de acest gen au fost continuate de-a lungul anilor de cercetatori de la Universitatea din Torino, care au folosit algoritmi diferiti pentru cap si corp, punand in evidenta urme de rani. De retinut si faptul ca in martie 2010, artisti informaticieni de la Studioul Day Dawning din New York au reconstituit fata si corpul mutilat al celui pe care il considera a fi Iisus Christos.

DORIN MARAN