Muntele Adevarului

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au visat la „epoca de aur” a umanitatii, cand stramosii lor primitivi traiau intr-o deplina comuniune cu ei insisi si cu natura, cand toate obiectele erau folosite si detinute in comun si cand nu existau nici proprietati si nici razboaie. In asemenea circumstante se situeaza infiintarea, pe la 1900, a unei comunitati bizare, numite Monte Verita (Muntele Adevarului), care a influentat profund viata spirituala a epocii moderne.

Fraternitas – manastirea laica

    Monte Verita este denumirea unui deal ce strajuieste orasul Ascona, o mica asezare aflata pe tarmul lacului Maggiore, in sudul Elvetiei. Numele i-a fost dat de adeptii doctrinei teosofice, care au stabilit aici o colonie la inceputul secolului XX. Dar radacinile acestei initiative dateaza mai de mult. Intre 1870 si 1875, faimosul anarhist rus Mihail Bakunin si-a gasit refugiul din fata opresiunii tariste la Locarno, nu departe de lacul Maggiore. Prezenta lui in sudul Elvetiei a creat o puternica legatura cu Internationala comunista si a transformat regiunea intr-un important centru al gandirii reformatoare si revolutionare. In acest cadru, teosoful elvetian Alfredo Pioda incearca in 1889 sa puna bazele unei „manastiri laice”, alaturi de sapte barbati si femei. Grupul sau isi ia numele Fraternitas si se instaleaza aproape de Ascona, la Tessin, unde cumpara mai multe hectare de teren. Proiectului i se mai alatura si Franz Hartmann si contesa Wachtmeister, prietena foarte buna a celebrei Helena Blavatsky, intemeietoarea miscarii teosofice. Hartmann, un rosicrucian convins, vrea sa faca din comunitate o fratie rosicruciana si din aceasta pricina apar primele disensiuni, ce vor duce la esecul planului.
    

Fosti membri ai Fraternitas, printre care Hendri Oedenkoven si Ida Hofman pun in 1900 bazele Muntelui Adevarului, in conditiile in care toata lumea stiintifica dorea sa gaseasca solutii la angoasele epocii moderne, prin psihanaliza si prin studiul mintii umane iar multi membri ai claselor avute simteau ca o reintoarcere la modalitatile primitive de viata putea alina nemultumirile civilizatiei. Dezamagiti de turnura violenta pe care lucrurile o luau, in perspectiva declansarii primei conflagratii mondiale, tinerii intelectuali s-au indreptat asadar catre malurile lacului Maggiore, pentru a se detasa de constrangerile civilizatiei.

Adoratorii Zeului Soare

    Aici, libertatea era deplina si nimic nu era ingradit. Anarhisti, socialisti, vegetarieni, artisti, scriitori si dansatori au experimentat un nou stil de viata, ce avea multe in comun cu existenta primelor comunitati umane sau a gruparilor egalitariste aparute, ulterior, in decursul istoriei, de la esenieni la anabaptisti. Ei toti se doreau „reformatori ai vietii” si voiau ca modelul Muntelui Adevarului sa fie transpus la scara intregii omeniri. Colonistii isi construiesc colibe din lemn, culeg fructe si cultiva legume si radacinoase, nu se ating de carne, dar au o viata sexuala total lipsita de inhibitii. Multi fac nudism, expunandu-si trupurile goale Soarelui, pe care-l adora ca pe o divinitate pagana, datatoare de viata. Si absolut toti viseaza la un viitor mai bun, mai pasnic, in conditiile in care mirosul de praf de pusca deja incepe sa se faca simtit in Europa… Comunitatea, cu serile culturale pe care le organizeaza, cu discutiile si discursurile aprinse, cu concertele si reprezentatiile artistice desfasurate sub cerul liber, devine curand o curiozitate pentru intreaga lume si calatorii incep sa soseasca, spre a vedea cu ochii lor aceasta „oranduire ideala”.
  

 Din acest creuzet de idei se remarca personalitati marcante ale inceputului de veac  – psihanalistul Otto Gross, pionierul revolutiei sexuale, poetul Gusto Greser, coregraful Rudolf vom Laban si scriitorul Erich Muhsam, cel care va fi conducatorul revolutiei comuniste din Bavaria, in 1918. In mod ciudat, comunitatea de aici, desi milita pentru egalitatea tuturor pamantenilor, adoptase teoriile rasiste ale lui Max Muller, teorii imbratisate si de Blavatsky, dar si conceptiile antroposofice ale lui Rudolf Steiner, o alta personalitate care
si-a legat numele de asezarea de langa Ascona si care afirma ca insusirile spirituale sunt o functie a „puritatii” rasiale. Se pare insa ca si nazistii au fost influentati de miscarea aparuta pe Monte Verita.
  

 Nu trebuie uitat ca dictatorul Adolf Hitler manifestase simpatii, in tinerete, fata de miscarile anarhiste si socialiste si ca toata viata a fost vegetarian desi, culmea, tocmai ciracii sai l-au executat pe Erich Muhsam, autorul unui imn al vegetarienilor! In plus, el era un impatimit ascultator al operelor lui Wagner, pentru care cei de pe Monte Verita facusera un adevarat cult. De asemenea, venerarea Soarelui, prezenta la comunitatea din Elvetia, este intalnita si la manifestarile ritualice de initiere ale ofiterilor din SS.

Freud si Jung, oaspeti bineveniti

    Dar cautatorii unei altfel de vieti nu au fost singurii atrasi de Muntele Adevarului. Pe la mijlocul deceniului trei al secolului trecut, baronul german Eduard von der Heydt a cumparat terenul coloniei, dornic sa infiinteze aici un „sat universal” unde politicile, cultura si ideologiile internationale puteau coabita eliberate de prejudecati si sa profite de insusirile benefice recunoscute ale regiunii. In 1928 el l-a insarcinat pe arhitectul Emil Fahrenkamp sa construiasca hotelul Monte Verita, initiind astfel dezvoltarea turistica a satului, dar si a intregii regiuni.
  

 O alta cladire interesanta ridicata aici este teatrul San Materno, construit intre 1927-1928 de arhitectul Karl Weidemeyer si unde au evoluat dansatori celebri ce voiau sa reinvie traditia artistica initiata aici in urma cu cateva decenii. In anii ’50, a inceput turismul de masa, care a cucerit regiunea si curand farmecul salbatic al locurilor s-a pierdut, acoperit de o sumedenie de hoteluri, vile si amenajari moderne. Dar daca adevaratii monteveriteni nu au lasat o urma vizibila in istorie, nu acelasi lucru se poate spune si despre unii dintre vizitatorii muntelui: Hermann Hesse, D.H. Lawrence, Alfred Kubin si James Joyce in literatura, Mary Wigman, Rudolf Laban si Isadora Duncan in  dansul modern, Alexey von Jawlensky, Paul Klee, Marianne von Werefkin, Hans Arp, Sofie Tauber, Tristan Zara, Hugo Ball, Walter Gropius si Oskar Schlemmer  in arta, Sigmund Freud si C.G. Jung in psihanaliza.

GABRIEL TUDOR