Complexa si controversata, opera poetului si pictorului englez William Blake este si astazi teren de cercetare pentru cei care vor sa-i inteleaga simbolurile si ideile deseori socante pentru un iluminat al secolului XIX. Blake, un romantic convins, a vrut sa revolutioneze de unul singur atat statutul omului in societate si pe Pamant, cat si rolul lui Dumnezeu si al lui Iisus Christos in relatia umanitate – paradis. Rebel din fire si neasociat vreunei religii anume, e de ajuns sa amintim ca Blake a fost redescoperit de generatia „beat” de la mijlocul veacului XX si ca a inspirat chiar si textele unor idoli precum Bob Dylan, la fel ca si pe promotorii curentului „free love for everyone”.
Nascut la Londra intr-o familie modesta dar cu convingeri religioase speciale (dizidenti ai anglicanismului, dar care nu respingeau crestinismul), William Blake (1757-1827) s-a remarcat ca un copil „special” care a inceput sa-si vizualizeze visele prin desene bizare inca de la patru ani, atunci cand „chipul lui Dumnezeu i-a aparut la fereastra”. Mama sa credea ca are de-a face cu un nou profet si i-a cultivat aceasta tendinta. L-a retras de la scoala si Blake a invatat acasa notiunile de baza, in paralel cu arta de a desena si a realiza gravuri.
Emblematica pentru toata cariera sa de ganditor mistic a fost viziunea unui copac cu ingeri, ale caror aripi erau acoperite cu stele. Avea opt ani pe atunci si baiatul familiei Blake promitea sa devina un vizionar care va incerca sa schimbe lumea.
Tineretea lui Blake a fost coplesita de ideile sale privind relatiile dintre umanitate si dumnezeire, oglindite intr-o serie formidabila de poeme simbolistice. Doctrina sa, expusa in „Casatoria paradisului cu infernul”, arata ca toate divinitatile sunt rezultatul spiritualitatii omului, ca fiecare dintre noi poate fi Iisus si ca Dumnezeu este doar mediatorul intre Paradis si Pamant. Pentru a-l intelege mai bine ar fi suficient sa amintim ca Blake a fost un admirator al lui Emmanuel Swedenborg (cel care a vrut sa revolutioneze crestinismul si care „vazuse” spirite pe alte planete) si ca si-a creat propria sa mitologie, un amestec eterogen intre mitologia greaca si crestinism, cu personaje divine inventate ad-hoc.
A scris, printre altele, si „Proverbele Infernului”, replica la proverbele sacre ale Bibliei. El credea ca acel „Copac cu ingeri” il apropie de viziunile lui Dante (pe care l-a ilustrat cu mult succes) si ca toate personajele sale fantomatice, fabuloase – reprezentand un amestec de romantism fanatizat si suprarealism avant la lettre – sunt rezultatul unor mesaje divine. Grotesti (precum „Fantoma unui purice”) sau paradisiace (ingeri la maturitate cautand dragostea pamanteasca), eroii lui Blake sunt mai degraba rodul unor halucinatii ale unui artist care traia intr-o lume paralela. Eliberarea vietii sexuale de orice constrangeri (el considera mariajul o „prostitutie unilaterala”) era o conditie a libertatii omului si, concret, chiar a vrut sa-si aduca langa nevasta o concubina…
William Blake, studiat si rastudiat, a fost considerat fie un iluminat, fie un nebun, fie ambele. Contemporanii spuneau ca prin viziunile sale poetice i-a intrecut pe Lord Byron si Walter Scott. Tezele si imageria lui Blake demonstreaza ca fantezia mistica efervescenta care l-a caracterizat toata viata l-a transformat intr-un neinteles care vrea sa rastoarne toate dogmele ca pe niste obstacole in calea libertatii.
PAUL IOAN
Comentarii