De ce este Pierre-Auguste Renoir unul dintre cei mai iubiti impresionisti? Raspunsul nu este dificil de oferit consumatorilor de frumos: daca impresionistii au mutat accentele picturii spre lumina si culoare, atunci Renoir a atins un apogeu al acestor elemente esentiale ale sensibilizarii sufletelor admiratorilor. La acest maestru francez, lumina vibreaza in toate punctele compozitiei, iar ansamblul este saturat de culori fine trasate in linii elegante, mai delicate decat ale altor colegi de breasla.
Pe scurt, o caracterizare comparativa ar putea suna asftel: colorit intens ca la Delacroix, luminozitate ca la Corot, realism ca la Courbet, sensul miscarii ca la Degas si sensibilitate precum cea intalnita la Boucher. Toate aceste aprecieri vin totusi, in a doua parte a vietii si carierei lui Renoir, dupa momentul de rascruce numit Comuna din Paris, 1871. Refuzand sa paraseasca o capitala bulversata de dure miscari politice, maestrul picta pe malul Senei si a fost considerat un spion.
Facut prizonier, Renoir a fost la un pas de a fi ucis, dar din fericire a fost recunoscut de un comunard, Raoul Rigault, si salvat de la moarte. Ulterior, de la pictorul care nu avea bani pentru vopsele, Renoir devine un nume cunoscut si expune la prima expozitie a impresionistilor, in 1874, panza „Loja”. A fost un succes imediat si maestrul se dedica tot mai mult picturii in aer liber, deseori alaturi de Claude Monet.
Entuziasmat de compozitiile cu multe personaje, in 1876 elaboreaza capodopera „Bal la moara Galette”. Petrecerea innobilata de lumina si chipuri senine era un omagiu adus clasei de mijloc („galette” este o paine mare, rotunda, avand uneori si ingrediente). Nici nu banuia Renoir ca balul de la acea moara din dealul Montmartre imortalizat magistral avea sa atinga pretul de saptezeci si opt de milioane de dolari, in 1990. O varianta mai mica a fost achizitionata de un magnat japonez, Saito, care voia sa fie incinerat impreuna cu panza lui Renoir. Dar afacerea sa a dat faliment si a fost nevoit s-o vanda. Asa a supravietuit si varianta mignona.
Perioada scenariilor in aer liber a continuat cu asa-numita „epoca Ingres”, cand femeile la scaldat au acaparat interesul lui Renoir. Nudurile intens colorate au contururi fluide, accentuand senzualitatea si firescul feminin. Pentru placerea privirii, ele sunt mai atragatoare decat cele ale lui Cézanne. Era perioada in care Renoir s-a decis sa se casatoreasca (1890) cu una dintre muzele sale, Aline Victorine Charigot, pe care o cunostea de zece ani si cu care avea deja un baiat, pe Pierre.
Cu toate acestea, maestrul nu a renuntat la modelul Suzanne Valadon („Femei la baie”) si la prima sa muza, Lise Tréhot („Diana”, 1867). Devenit familist convins, Renoir picteaza intens scene domestice in care apar si copiii cu frumusetea lor inocenta.
Pe Aline o putem admira in prim-plan, in „Petrecerea vaslasilor” (1881), in care femeia se joaca cu un caine. Aceasta capodopera (printre primele citate cand vine vorba despre Renoir) a fost intens admirata de celebrul actor Edward G. Robinson (de origine romano-evreiasca), care-si pusese in gand s-o fure de la Washington Museum…
Din pacate, de la 51 de ani (1892), Renoir incepe sa sufere tot mai mult de artrita reumatoida. Cu mana paralizata, el continua sa picteze cu pensula legata de degete si cu ajutorul unui asistent. A mai trait pana in 1919 si a apucat sa-si vada lucrarile la Louvre, alaturi de vechii mari maestri.
PAUL IOAN
Comentarii