Numite de Anaximene din Milet „nori de gaze in flacari” iar de Aristotel „fisuri in cerul noptii in spatele carora se vad flacari”, aurorele boreale au incitat, in primul rand imaginatia oamenilor care le admirau de la sol, pentru ca mai tarziu, sa starneasca si curiozitatea astronomilor. Primul om de stiinta care a folosit termenul de „aurora” a fost astronomul francez Pierre Gassendi, in anul 1621.
Primele analize stiintifice
El a folosit numele zeitei Aurora, zeita diminetii in mitologia romana si numele grecesc al vanturilor nordice, Boreas. Galileo Galilei credea ca fenomenul se datoreaza reflectiei razelor solare in vaporii care se ridicau din pamant, iar Rene Descartes lansa ipoteza ca ar fi vorba de nimic altceva decat de reflectii in cristalele de gheata. Insa, primul care s-a apropiat cat de cat de adevar, a fost Edmond Halley, descoperitorul cometei ce-i poarta numele, dupa cum noteaza New Scientist. Acesta a facut pentru prima data legatura intre aurora boreala si campul magnetic al Pamantului.
Prima aurora australa (cea de la polul sud) a fost observata in Oceanul Indian in 1773, venind sa confirme ceea ce De Mairan prevazuse, si anume ca fenomenul este comun ambilor poli. In anul 1901, Christian Birkeland a reprodus experimental primele aurore boreale. De abia prin 1950, oamenii de stiinta au reusit sa demonstreze ca fenomenul este creat atunci cand electronii sunt impinsi in sus de catre campul magnetic al Pamantului. Chiar daca de-acum se cunostea, in mare parte, cum se formau aurorele boreale, cercetatorii nu stiau cum apar acele „sub – furtuni” iscate de vantul solar. De aceea, studierea fenomenului a continuat si inca mai continua. Din acest motiv, NASA a trimis in misiune speciala, un grup de sateliti, pentru a observa indeaproape fenomenul luminilor nordului. Datorita acestor observatii s-a ajuns la concluzia ca „tatal” aurorelor boreale nu este altul decat… Soarele.
Fenomen optic fascinant
Spectacolul luminilor nordului poate fi observat numai in regiunile polare, la sfarsitul toamnei, iarna sau primavara devreme (octombrie, februarie, martie) si trebuie evitate noptile cu luna plina si locurile luminate. Aurora boreala este un fenomen optic, ce are o stralucire fascinanta, si produce un fenomen misterios pe cerul nocturn, formandu-se din explozii ce au loc la suprafata Soarelui, cand particulele aruncate sunt capturate de campul magnetic al Pamantului. Asa ia nastere lumina de diverse culori care a fascinat imaginatia multora. Aurorele sunt de doua feluri, in functie de poli. In emisfera nordica, fenomenul este cunoscut sub numele de aurora boreala, iar in cea sudica, de aurora australa (de fapt este o imagine in oglinda a aurorei boreale).
Secretele lor au fost elucidate
Considerat unul dintre cele mai interesante spectacole ale naturii, misterul aurorelor boreale a intrigat permanent oamenii de stiinta. Satelitii misiunii americane Tehmis au inregistrat in direct o violenta explozie magnetica pe cerul noptii arctice. Intr-un raport NASA, fizicianul Vassilis Angelopoulos, responsabil stiintific al misiunii Tehmis, anunta ca, in sfarsit, „am descoperit misterul aurorei boreale”.
Dupa un an de observatie cu ajutorul flotei de cinci microsateliti lansati in spatiu, cercetatorii au putut analiza, modul in care se declanseaza acest fenomen luminos spectaculos, ce se produce pe cerul de la cei doi poli. Acestia au fost plasati pe orbite ce variau intre 12 si 30 de straturi terestre, in interiorul magnetosferei, in bucla care protejeaza Terra de efectele nocive ale vanturilor solare. In acest fel ei au putut masura traiectoria particulelor emise in urma exploziilor magnetice bruste ce survin intr-o maniera imprevizibila in aceasta zona a spatiului.
Fizicianul arata ca aurorele boreale au loc imediat dupa aceste explozii si relativ aproape de Pamant, fiind denumite si sub – furtuni – magnetice. In ultima jumatate a deceniului, aurora boreala a fost vazuta tot mai rar, spun specialistii de la Institutul Finlandez de Meteorologie. Teoretic, scaderea frecventei aurorelor arata ca activitatea Soarelui este si ea in scadere de vreme ce impresionantele spectacole de luminii colorate sunt produse de vantul solar (particule incarcate electric), care intalnind atmosfera Pamantului, perturba activitatea electrica si magnetica a acesteia, sustine Telegraph Science.
Ce aduce 2012?
Previziunile celor de la NASA arata ca in 2012, luminile nordului vor straluci la cel mai inalt nivel din ultimii 50 de ani. Daca ar fi sa dam crezare celor declarate de experti, in 2012 nu vom avea doar un spectacol fascinant al aurorei boreale ci, datorita magnitudinii crescute, vor avea loc intreruperi ale retelelor de telefonie si chiar ar putea fi afectate retelele electrice ale mai multor tari. Unii specialisti sustin ca in acel an vor aparea pe cer scene ce nu vor putea fi descrise de cuvinte.
Tot prin intermediul sondelor spatiale, oamenii de stiinta au putut constata ca aurorele boreale se formeaza si pe alte planete, in special pe Jupiter si Saturn, ceea ce a dus la concluzia ca acest fenomen nu este specific Pamantului, el fiind propriu planetelor cu magnetism si cu atmosfera.
IOANA FLORIA
Comentarii