Singura femeie care a stapânit vreodata Imperiul Habsburgic, Maria Tereza, a fost totodata si una dintre ultimele detinatoare a sceptrului acestui vast conglomerat de natiuni si religii. La moartea tatalui ei, Carol al VI-lea, in octombrie 1740, Maria Tereza i-a urmat la putere, potrivit Pragmaticei Sanctiuni, o lege controversata, data in 1713 si prin care se contracarau prevederile legii salice, care facuse ca, pâna atunci, doar urmasii de sex masculin ai familiei de Habsburg sa poata detine tronul. Imediat ce Maria Tereza a fost numita imparateasa, Saxonia, Prusia, Bavaria si Franta au repudiat Sanctiunea, pe care o recunoscusera initial, iar Prusia a invadat si cucerit Silezia, una dintre cele mai infloritoare provincii ale Imperiului Habsburgic.
Cum o femeie nu putea accede si pe tronul Sfântului Imperiu Roman, un alt domeniu cuvenit, in mod traditional, suveranilor habsburgici, Maria Tereza a incercat sa-l impuna in aceasta functie pe sotul ei, Francisc, facându-l mai intâi co-suveran al Austriei si Boemiei. In ciuda acestor titluri, Francisc n-a avut niciodata vreun cuvânt de spus in politica imperiului, intrucât ambitioasa lui sotie dorea sa nu imparta cu nimeni stapânirea.
Cei doi soti au avut nu mai putin de saisprezece copii, printre care s-au numarat Maria Antoaneta, viitoarea regina a Frantei, Maria Carolina, regina de Neapole, Maria Amalia, ducesa de Parma, Iosif al II-lea si Leopold al II-lea, ambii suverani ai Sfântului Imperiu Roman. Desi toata lumea s-a asteptat ca ea sa cedeze, treptat, puterea suprema fiului cel mare, viitorul Iosif al II-lea, imparateasa a fost un monarh absolut. Dar a fost nevoita sa accepte reformele initiate de mult mai liberalul ei fiu, chiar daca, adepta a monarhiei de drept divin, le-a criticat si dispretuit. De altfel, refuzând sa permita toleranta religioasa, Maria Tereza a mentinut un regim bigot, punând astfel semintele nemultumirilor care vor izbucni in imperiu, sub urmasii ei la tron.
GABRIEL TUDOR
Comentarii