Intr-o lume cinematografica in care comedia devine, pe zi ce trece, tot mai saraca in imaginatie si eroi, figura lui Roberto Benigni se detaseaza, impunând respect. Umorul lui contagios se aseamana mai curând cu al lui Chaplin decât cu al lui Benny Hill sau Mister Bean, pentru ca simpaticul comic italian imprumuta ceva din ingenuitatea, dar si din tristetea metafizica a lui Charlot. El este un clovn trist, dar care, confruntat cu probleme serioase, nu se fereste sa le ia in zeflemea. Un clovn trist, totusi mereu cu zâmbetul pe buze. Un actor care, nu in ultimul rând, ia peste picior timpul care trece peste el: vesnic tânarul Benigni implineste astazi neverosimila vârsta de 59 de ani…
De la baiat de cor la actor
Roberto Benigni s-a nascut pe 27 octombrie 1952 la Manciano La Misericordia, un orasel de lânga Florenta. Tatal sau, Remigio, era zidar, tâmplar si fermier, iar mama, Isolina Papini, lucra intr-o fabrica. Grijile materiale i-au insotit copilaria, dar de la tatal lui, care era un mucalit vesnic pus pe sotii, micul Roberto a invatat sa faca haz de necaz, chiar si in cele mai dificile situatii. De altfel, mai târziu, când va atinge culmile gloriei, el nu va uita sa multumeasca parintilor sai – chiar in discursul tinut dupa decernarea premiului Oscar pentru cel mai bun film strain – pentru ca i-au oferit cel mai de pret dar: saracia.
In scoala primara, gratie mai ales influentei mamei, s-a simtit foarte apropiat de Biserica si a fost chiar baiat de cor, in parohia locala. Dar, imediat ce va descoperi teatrul, in 1971, se va indeparta de atmosfera clericala, in favoarea celei artistice. In toamna acelui an se muta la Roma, unde ia parte la o serie de spectacole de teatru experimental, unele regizate chiar de el.
Primul succes teatral va veni patru ani mai târziu, când Benigni joaca si regizeaza piesa Cioni Mario di Gaspare fu Giulia, scrisa de Giuseppe Bertolucci. Este si perioada in care devine faimos in intreaga tara, prin prezenta pe micile ecrane, intr-o emisiune umoristica intitulata Onda Libera si difuzata de Rai Due. La un moment dat, actorul interpreteaza piesa satirica L’inno del corpo sciolto (Imn defecatiei), care provoaca un imens scandal. Emisiunea este suspendata de Consiliul Audiovizualului, iar Benigni devine, practic, persona non grata la televiziunile peninsulare.
Drumul spre America
Fara sa se descurajeze, actorul isi indreapta atentia spre cinematografie, jucând, in 1977, in filmul aceluiasi Giuseppe Bertolucci, Ti voglio bene. Succesul avut ii determina pe realizatorii de televiziune sa recurga din nou la harul acestui comic innascut, care aducea ratinguri garantate, astfel ca in 1978 el este invitat sa participe la emisiunea L altra domenica. Dar gura sa „pacatoasa” ii aduce din nou necazuri in 1982, când, in cadrul unei emisiuni in direct la Rai Uno il numeste pe noul papa, polonezul Carol Wojtyla, „Wojtylaccio”, ceea ce s-ar traduce, in jargon, ca „dracusorul Wojtyla”. Din nou, scandalul este imens si cercurile catolice cer afurisirea „ereticului”, care se vede iarasi indepartat de pe micul ecran si obligat sa revina la cinematografie. De asta data, are si o muza, in persoana actritei Nicoletta Braschi, pe care o cunoscuse in 1980 si care avea sa-i devina sotie, jucând ulterior in majoritatea filmelor regizate de el.
Prima sa creatie regizorala va fi Tu mi turbi (Ma superi), in 1983, in care rolul principal e detinut de Nicoletta. Va urma o spumoasa comedie in care alaturi de Benigni evolueaza un alt celebru comic italian, Massimo Troisi: Non ci resta che piangere (N-avem decât sa plângem) este povestea unor tineri moderni care, printr-o spectaculoasa intâmplare, sunt aruncati in timp, undeva in Italia sfârsitului de secol XV si incearca din rasputeri sa-l impiedice pe genovezul Columb sa plece spre America. Pelicula are un success international, aducându-i lui Benigni insusi biletele pentru America si primele contracte la Hollywood. Asa se face ca, incepând cu anul 1986, actorul va juca in trei filme cu finantare americana: Down By Law, Night on Earth si Coffee and Cigarettes.
Renumele de comic perfect il aduce si in atentia renumitului regizor Blake Edwards, care-l distribuie, in 1993, in rolul fiului legitim al nu mai putin celebrului personaj Clouseau, in filmul Fiul Panterei Roz. Desi turnata in America, productia s-a bucurat de un succes colosal in tara natala a lui Benigni. Intre comediile care i-au adus consacrarea, actorul accepta si un rol „serios”, in ultimul film al lui Federico Fellini, La voce della luna (1989).
„Viata e frumoasa” sau triumful umanitatii
Dar filmul care ii va aduce cu adevarat consacrarea internationala si aprecierea criticilor este La vita e bella (Viata e frumoasa). Turnat la Arezzo, dupa un scenario al lui Vincenzo Cerami, filmul spune povestea unui evreu care incearca sa apere inocenta fiului lui, in vârsta de nici 6 ani, din momentul internarii intr-un lagar nazist. El ii spune micutului ca Holocaustul este, de fapt, un joc elaborat, pe care trebuie sa-l joace cu multa atentie, daca vor sa câstige. Povestea i-a fost inspirata actorului de un fapt real: tatal sau a stat inchis, in tinerete, timp de trei ani in lagarul de la Bergen-Belsen.
Desi majoritatea comunitatilor evreiesti au apreciat comedia lui Benigni, gruparile ultraortodoxe au boicotat-o si au organizat manifestari de protest impotriva ei, sustinând ca Holocaustul nu este „ceva de care poti râde”. Cei mai multi critici au aplaudat insa indrazneala si talentul regizorului de a crea o comedie sensibila despre o tragedie, provocare pe care Chaplin marturisea ca n-ar fi acceptat-o, prin Dictatorul sau, daca ar fi stiut de existenta Holocaustului.
In 1999, filmul a fost recompensat cu un premiu pentru cel mai bun actor, pentru Benigni (primul acordat vreodata pentru un actor intr-un rol interpretat in alta limba decât engleza), cea mai buna coloana sonora si cel mai bun film strain. Momentul decernarii premiului a fost faimos, intrucât, de bucurie, Benigni s-a urcat pe fotoliile somptuoasei sali unde avea loc ceremonia, croindu-si astfel drum spre scena, unde, dupa ce a topait de bucurie, i-a oferit un sarut patimas Sophiei Loren, venita sa-i decerneze distinctia.
Nu lipsit de interes este faptul ca, pe lânga pasiunea pentru comedie, Benigni nutreste o admiratie profunda pentru poezie: spectacolul sau intitulat Tutto Dante (Totul despre Dante) a avut un imens succes in 2006 si 2007 in Italia, actorul facând, practic, turul tarii si recitând Divina Comedia in piete publice, pe arene si stadioane, audienta fiind estimata la peste zece milioane de spectatori si telespectatori.
GABRIEL TUDOR
Comentarii