Perioada interbelica a reprezentat, cum bine au observat multi istorici contemporani, o „liniste de dinaintea furtunii”, o perioada de acalmie tensionata, al carui deznodamânt era intuit. Planurile revansarde ale Germaniei, care si-au gasit in Hitler exponentul ideal nu au dat nici o speranta celor care mai credeau in puterea pacii si a bunei intelegeri intre natiuni. Dar putini stiu ca, in acea epoca, in care conflictul era asteptat sa se declanseze intre Franta si Germania sau intre Germania si URSS, o tara occidentala – Statele Unite – a planuit sa atace o fosta aliata, Marea Britanie.
O dusmanie veche de secole
Detalii privind planurile generalilor americani de a ataca prin surprindere Marea Britanie, a-i anihila flota si fortele aviatice si a aduce natiunea britanica in pragul colapsului au fost date publicitatii recent, intr-un documentar al postului de televiziune britanic Channel 5. Potrivit acestui documentar, in 1930, cu noua ani inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, americanii erau decisi sa elimine total fortele britanice din America de Nord si sa faca din Canada un teritoriu dependent de ei. Miscari fara precedent de trupe au fost lansate, ca o uvertura a invaziei Canadei, invazie ce urma sa includa deplasarea unor puternice efective navale si aeriene in regiunea Caraibelor si de-a lungul coastelor de vest ale Americii, pentru a impiedica orice contraatac britanic venind dinspre Europa, India sau Australia.
In paralel, se urmarea desfasurarea de masive bombardamente de aviatie asupra principalelor tinte industriale si folosirea armelor chimice – pentru aceasta tactica pleda insusi viitorul „erou” al luptelor din Pacific, generalul Douglas MacArthur. Documentele care vorbesc despre aceasta operatiune halucinanta au fost recent declasificate din Arhivele Nationale de la Washington.
In anul 1931, guvernul american l-a autorizat chiar pe eroul aerului, primul aviator care a reusit sa strabata Atlanticul in zbor, fara escala, Charles A. Lindbergh, sa deruleze activitati de spionaj aerian, in regiunea Golfului Hudson. Misiunea lui Lindbergh – care in paranteza fie spus era un inversunat simpatizant al nazistilor si al lui Hitler – consta in investigarea posibilitatilor de atac in aceasta zona, prin operatiuni de desant aerian. Chiar daca pare greu de crezut, timp de patru ani, Congresul american a autorizat, in cel mai deplin secret, alocarea sumei de 57 de milioane de dolari pentru construirea a trei aeroporturi militare la granita SUA cu Canada, pistele de aterizare fiind acoperite cu rulouri de gazon, pentru a li se ascunde adevarata destinatie.
Nazistii defileaza pe strazile din New York
Pâna acum se stia ca, in perioada interbelica, Statul-Major al armatei americane alcatuise un plan de razboi cu „Imperiul Rosu”. Multa vreme s-a crezut ca acesta era Uniunea Sovietica, tara considerata cel mai redutabil dusman al capitalismului occidental. Dar „Planul Rosu” nu facea trimitere la URSS, nici la Japonia, tara pe al carui steag se gasea discul rosu al soarelui, ci la Marea Britanie si la celebrele „tunici rosii” – simbol al militarismului si dominatiei britanice din ultimele secole.
Dupa Armistitiul din 1918, in urma caruia Puterile Centrale si-au recunoscut infrângerea in Primul Razboi Mondial, istoricele sentimente antibritanice care cunoscusera un regres in cursul secolului al XIX-lea s-au intensificat puternic in Statele Unite, mai ales din cauza refuzului guvernului de la Londra de a plati americanilor cele 9 miliarde de lire sterline datorate pentru interventia lor decisiva in Marele Razboi. Izolationismul americanilor era tot mai intens, fapt reflectat, intre altele, si de refuzul de a se alatura Ligii Natiunilor, organizatie al carui scop fundamental era mentinerea pacii in lume. Politica externa americana a fost una agresiva, iar presedintele Herbert Hoover n-a ezitat sa impuna tarife protectioniste pentru a proteja productia interna, masura care a afectat grav forta economica a Marii Britanii. Dar nici sentimentele americanilor fata de britanici nu era mai favorabile, cu atât mai mult cu cât declansarea Crizei economice, in 1929, a facut ca refuzul Marii Britanii de a-si plati datoriile sa fie considerat de multi americani o cauza importanta a starii deplorabile a economiei lor. Mai mult, inceputul anilor ’30 a adus cu sine scene de neconceput in America: demonstranti prohitleristi manifestând, cu bratul drept ridicat pentru salutul nazist, prin Madison Square Garden din New York. Ca si nazistii germani, ei considerau Marea Britanie ca fiind adevarata vinovata de declansarea crizei, chiar daca lucrurile nu stateau deloc asa.
Dincolo de Atlantic, britanicii posedau inca cel mai vast imperiu din lume si cea mai puternica flota. La Washington, vârfurile militare considerau ca natiunea americana este pe cale sa devina o superputere, dar singurul „cui” care-i statea in coasta era Marea Britanie. Pe vremuri, când britanicii erau stapânii lumii, ei lichidasera din fasa orice tentativa a altei tari de a se impune. Acum, venise rândul ca America sa raspunda cu aceeasi moneda si sa elimine concurenta.
Japonia îsi arata coltii
In 1935, America a desfasurat cele mai extinse manevre militare efectuate vreodata pe continentul nord-american, instalând trupe si depozite de munitii la Fort Drum, la mica distanta de granita cu Canada. Potrivit planului stabilit, de aici urma sa fie pornit primul atac asupra britanicilor, orasul Halifax din Noua Scotie fiind prima tinta luata in vizor. „Nu mai putin de sase milioane de soldati americani urmau sa lupte pe coastele estice ale Americii de Nord. Atacul ar fi urmat sa fie un Verdun pe pamânt nord-american”, precizeaza istoricul Peter Carlson, editor al revistei American History, facând aluzie la sângeroasa batalie desfasurata in anul 1916, pe Frontul de Vest, intre francezi si germani si soldata cu peste 300.000 de morti. „America simtea ca Marea Britanie o saboteaza constant, pentru a ramâne principala putere capitalista a lumii si de aceea luase in calcul toate masurile posibile pentru a descuraja aceasta atitudine ostila. Nimeni nu uita ca America se nascuse din lupta coloniilor pentru independenta, contra colonialismului britanic”, afirma si Mike Vlahos, profesor la U.S. Naval War College.
Scopul urmarit de administratia de atunci de la Casa Alba era infrângerea flotei britanice si obligarea guvernului de la Londra sa accepte pierderea Canadei, care urma sa devina un stat total independent, dar aflat in sfera de influenta americana. Venirea la putere a unui nou presedinte, Franklin Delano Roosevelt, a dus la suspendarea, pe termen nelimitat, a Planului Rosu. Roosevelt isi dadea seama de iminenta unui conflict mondial, dar nu dorea ca America sa fie implicata si cu atât mai putin sa atace Marea Britanie, transformând-o astfel intr-o victima sigura a lui Hitler.
Pe 15 iunie 1939, o nota interna a Departamentului Apararii de la Washington preciza ca planurile privind invazia Canadei erau „inaplicabile”, dar cu toate acestea „trebuie mentinute, pentru viitor”. Conflictul cu Marea Britanie nu avea sa se mai produca vreodata, pentru ca la orizont se arata un rival mult mai periculos pentru americani: Japonia.
Initial, SUA si-au mentinut pozitia de neutralitate, caci natiunea americana nu mai era dornica sa se implice in „razboiul altora”, cum o facuse in 1917. Dar atacul perfid al japonezilor asupra bazei de la Pearl Harbour va provoca un val de indignare, iar conflagratia mondiala a devenit astfel, pentru americani, si „razboiul lor”…
GABRIEL TUDOR
Comentarii