Undeva, la marginea unui câmp din Aix-en-Provence, pictorul lucreaza cu febrilitate, desi norii de furtuna au îndepartat sursa de lumina. Este octombrie 1906. Ploaia deasa care începe nu-l împiedica sa continue. Dupa aproape doua ore, cu sevaletul distrus, artistul se îndura sa plece. Ajunge acasa cu hainele siroind de apa. Are accese de febra foarte puternice si în câteva zile moare de pneumonie. Avea saizeci si sapte de ani. Daca s-ar fi retras la timp în casa, ar mai fi trait si ar mai fi lucrat, dar s-a stins învins de ploaie si de pasiunea de a picta în aer liber. Asa a murit unul dintre marii deschizatori ai artei moderne, Paul Cézanne. Fovistul Matisse si cubistul Picasso îl denumisera cu aceeasi onestitate „tatal nostru, al tuturor”.
Paul Cézanne, etichetat drept post-impresionist, s-a nascut în 1839, la Aix-en-Provence (sudul Frantei), tatal sau fiind un prosper bancher care i-a asigurat securitatea financiara. Studiaza desenul în particular si este îndreptat de familie spre cariera de avocat. Dar în 1852 se împrieteneste cu Émil Zola (legatura amicala puternica dar care se va termina furtunos), iar la sfatul acestuia Cézanne pleaca la Paris, sfidându-si tatal, pentru o cariera artistica. În capitala intra în cercul impresionistului Camile Pissarro. Este tot mai adânc preocupat de redarea naturii în diverse stiluri geometrice. Devenind membru al curentului avangardist, are doar sansa de a expune la Salonul Refuzatilor (întemeiat prin decret de Napoleon III în 1863).
La Salonul oficial din Paris (dedicat traditionalistilor) va expune foarte târziu. De altfel, perioada 1861-1870 este una de cautari, de cristalizare a tendintelor si de finalizare a propriei identitati artistice. Este denumita „perioada întunecata” (dupa tonurile de negru predominante). În acel interval artistic, Cézanne a creat unele tablouri ce pot fi asociate mai degraba expresionismului. Unul dintre ele atrage atentia prin tema abordata. Este vorba despre lucrarea „Crima” (prezenta astazi la Walker Art Gallery din Liverpool). Scena îngrozitoare ilustreaza un asasin care ucide cu un cutit o femeie imobilizata de o alta femeie… Greu de spus cum de a ales acest subiect un artist atât de sensibil, care va lucra obsesiv la temele sale majore precum natura moarta cu fructe, femei la scaldat, portrete si peisaje (o alta lucrare „dura” din aceeasi perioada este „Violul”). Poate ca nu este o coincidenta ca „intervalul negru” al artistului se încheie o data cu dragostea uriasa pentru Hortense, care-i va fi amanta fidela si apoi, abia în 1886 (dupa aproape doua decenii de iubire) îi va deveni sotie. Stabilit în sudul Frantei (pentru perioada cea mai fertila a carierei), Cézanne se considera permanent „elevul lui Pissarro”. Dar în acei ani (dupa 1880), intervine ruptura ireparabila de Zola. În romanul acestuia „Loeuvre” apare un pictor ratat, în pragul sinuciderii, în care Cézanne se recunoaste. Dar prieteniile cu impresionistii devin din ce în ce mai strânse. Prin 1890, îmbolnavindu-se de diabet, artistul devine mai retras si paraseste viata de familie.
Departe de Hortense, în mijlocul naturii din sudul Frantei, Cézanne lucreaza cu îndârjire pentru a uita de boala. Iar operele sale sunt considerate de voci importante ale epocii drept precursoare ale curentelor artei moderne. Îsi cumpara o proprietate la Aix-en-Provence unde va muri, dupa ce redevenise un om credincios. La un moment dat, el considerase ca Dumnezeu doar se „ascunde” în petalele florilor si în toate frumusetile naturii…
PAUL IOAN
Comentarii